Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Comentariu propus spre publicare la editorialul din Dilema Veche al lui Andrei Plesu, intitulat ” Un politician second – hand”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/un-politician-second-hand)

 

Andrei Pleșu nu e genul care, surprins la bordel, să invoce natura umană. Ar fi trivial și inestetic pentru un fin degustător – comentator  de frumos și cu atât mai mult pentru un furnizor  de „¦ „delicatețuri” (în barter și pentru cunoscători) cum este dânsul.

Și-l poate imagina cineva, pe acest distins și rafinat moralist, sugerând măcar, pentru voaieriști, descopciatul propriilor bretele elitiste și lăsarea în vine a propriilor brăcinari academici, dinaintea unei fețe, ireverențios blazată, de damă de consumație? Inconcevabil (cum ar zice Mircea Cărtărescu).

Și atunci Andrei Pleșu încearcă să umanizeze pentru noi  escala sa în depravare încadrând-o în banalitatea cotidianului. Ne va explica spiritual, cu binecunoscutu-i  verbiaj spumos, de camuflaj, fie că aceea pe care a vizitat-o nu era, cât ar părea de neverosimil, o prostituată, fie că, la bordel sau în afară, toate femeile au momente în care sunt, într-un fel sau altul, prostituate.

Acesta este modul lui Andrei Pleșu de a negocia cu propriile slăbiciuni si compromisuri.

Ce dacă Traian Băsescu, ultimul înalt personaj compromițător în palatul și solda căruia a fost surprins, are defecte de fabricație pe care el, Andrei Pleșu, la detestă în teorie dar le-a îmbrățișat cu voluptate în practică? Va demonstra că și rivalii acestuia au aceleași defecte, ceea ce, prin universalizare și relativizare,  indică „¦ fatalitatea. Iar pe dânsul îl disculpă, ca victimă a inevitabilului.

Articolul de azi, pe care îl comentăm aici, reprezintă perfecta confirmare a celor afirmate înainte dar și o formă de mahalagism cult, inedită pentru repertoriul  imnologic al autorului.

Domnul Pleșu ne obișnuise cu imaginea cuiva care ține, cu discreție dar și cu obstinație,  la aparențe. De aceea nu prea înțeleg ce sminteală (este vorba sa preferată, de-asta mi-am permis”¦)  l-a apucat acum să lase „prudențele” și „odăjdiile” și să se năpustească, precum un bulibașă de stabor, la gâtul lui Crin Antonescu.

A apela la o retorică de tipul „Rică Venturiano se joacă de-a Vlad Å¢epeș” poate fi o armă cu două tăișuri. Ca și cum te-ai împăuna cu performanța că pe tine te leagănă la culcare Ciociolina, nu Laura Andreșan. Viciul unei astfel de infatuări este că, dacă judecăm în termeni de maleficitate , nu sunt deloc sigur că Vlad Å¢epeș ar ieși mai bine decât Rică Venturiano. Iar în termeni de erotism, s-ar părea că Laura este mult mai apetisantă decât Ciociolina, din moment ce vreo 70% dintre români ar prefera-o.

Că vrea ori nu să recunoască, prin acest eseu biografic domnul Plesu  și-a oficializat calitatea de colaborationist. E drept, se străduiește din răsputeri să pară un colaborationist de ispravă, de bine, din moment ce invocă patetic o melancolie istorică.

Cineva mai naiv s-ar putea întreba de unde până unde această ostilitate a unui intelectual rasat față de Crin Antonescu, în condițiile în care omul nu a fost nici la putere, nu și-a tras nici averi bugetare și nici nu are în fondul principal de cuvinte condimente ca „găozar” sau „țigancă împuțită”?

Răspunsul este simplu pentru cine urmărește direcțile actuale de fortă ale propagandei portocalii. Denigrarea liderilor opoziției, demonstrarea că și ei au aceleași defecte ca și Băsescu dar, în comparație cu acesta, sunt „palizi”, iată indicațiile goebbelșilor de la Cotroceni.

Pe care le respectă, cu condescendentă disciplină, trompetiștii de elită Pleșu și Cărtărescu.

Cănd, cu mai multe luni în urmă, două articole pe tema urii au apărut, despărțite de o singură zi, sub semnătura celor doi, am zis că e o coincidență. Acum observăm că, în aceeași zi, vineri „“ 25 martie 2011, și Cărtărescu și Plesu  îl onorează cu pana lor vituperantă pe Crin Antonescu. Tot coincidență să fie?  Sau reproducerea unui clișeu venit de sus, ceea ce (ca să-l citez pe Lucian Boia) „departe  de a le afirma independenta de spirit, pledează în sensul colaboraționismului lor”.

Voi încheia spunându-i respectuos domnului Pleșu că se înșală când afirmă că „Dl Crin Antonescu nu poate raporta nici o ispravă semnificativă de-a lungul carierei sale politice”. E drept, nu poate raporta o  ispravă comparabilă cu compromiterea relatiilor de prietenie tradițională dintre România si Germania și, mai ales, dintre Romania si Franța, compromitere cu care s-a evidențiat domnul Traian Băsescu. În schimb, cred că în plan constructiv, isprava domnului Antonescu de a crea, în jurul lui  Klaus Johannis,  o alternativă majoritară de salvare a țării, a fost o performanță remarcabilă. Din păcate pentru România și români, sabotorul  șef al intereselor naționale a mai trișat o data, cu succes, Constituția țării.

Contele de Saint GermainEditorialePolemiceandrei plesu,colaborationist,Crin Antonescu,Dilema Veche,Mircea Cartarescu,Traian Basescu,Un politician second hand(Comentariu propus spre publicare la editorialul din Dilema Veche al lui Andrei Plesu, intitulat ' Un politician second - hand', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/un-politician-second-hand)   Andrei Pleșu nu e genul care, surprins la bordel, să invoce natura umană. Ar fi trivial și inestetic pentru un fin degustător...Blog politic si polemic