Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 3]

De două săptămâni Cristian Tudor Popescu are emisiune la DIGI24. Vineri seara.
Vestea m-a bucurat. Îmi aminteam dialogurile sale mai vechi cu Andrei Pleşu, apoi cu Emil Hurezeanu şi-mi ziceam că va merita. Omu’ nu e prost deloc iar combinaţia dintre smuceala contondentă a caracterului său unghiular şi potoleala de var stins a interlocutorilor fitilişti şi nuanţişti năştea uneori, ca la dulceaţa de caise, delicii.
După prima emisiune, cea de vinerea trecută, m-am abţinut să comentez. Rămăsesem cu un gust amar cauzat, culmea, de acreală. Acreala protagonistului. Mi-am zis că o fi fost tracul debutului, lipsa meciurilor în picioare, neacomodarea cu ridicătorul la fileu. Căci domnul Prelipceanu nu dăduse semne că ar ambiţiona mai mult decât să adreseze nişte întrebări prestabilite.
Aseară, însă, m-am lămurit. Emisiunea are un format de prudenţă. Nu se asumă riscul spontaneităţii. Temele sunt pregătite de-acasă până la virgulă şi puncte puncte… Domnul CTP vine cu comentariile puse-n pagină ca pentru “bun de tipar”, iar domnul Prelipceanu e cu mima. Când camera e pe domnia sa, parcă ar face o traducere pentru surdo-muţi a ceea ce se discută în studio.
Am mai remarcat un aspect. Pentru a introduce o notă de individualizare stilistică, un soi de amprentă plastică a unicităţii, CTP ţine să-şi pigmenteze apariţiile cu câte o expresie sau imagine memorabilă. Acest lucru, în sine, nu e rău. Denotă preocupare, respect faţă de audienţă. Deranjant devine însă când expresia memorabilă a fost anterior repetată de atâtea ori încât efectul scontat, de fior apreciativ, se transformă într-un lung căscat de plictiseală.
Un exemplu foarte la îndemână: “kak izvestno, după cum se ştie”. Folosit de nenumărate ori de CTP în editoriale şi comentarii la minut, a fost introdus cu gravitate de rit şi în prima emisiune de la DIGI24, producând mai degrabă reacţii compasive decât voluptăţi demonstrative.
În emisiunea de aseară, momentul artistic pe care CTP ni l-a pregătit de acasă a fost, de fapt, o manipulare nefericită având ca pretext pe zeiţa dreptăţii – Themis. Folosită ca agent de influenţă de către cei de la DNA, sub formă de nouă siglă a instituţiei, Themis este înfăţişată cu un paloş şi o balanţă. Pentru CTP balanţa este un accesoriu minor, “ca un felinar”; în schimb paloşul este coborât direct din Matei Evanghelistul care spune, în versetul 34: “n-am venit să aduc pacea ci sabia”!
Adică, să priceapă amatorii de gablonzuri sub formă de amulete religioase că justiţia înseamnă, în primul rând, măcel.
Anchilozat şi mizantrop – iată imaginea pe care mi-a lăsat-o CTP aseară. Când totul se blochează în certitudini despre cât de mizerabili sunt semenii şi cât de strălucitoare cătuşele, când nu mai ai resurse pentru nuanţe şi îndoieli, nu înseamnă deloc că ai devenit mai înţelept, nici că eşti mai credibil. Poate însemna că ţi-a secat izvorul de emolienţi ai inimii, că ţi s-au ancrasat sinapsele, că rigor mortis ţi-a luat în primire sufletul, râzându-şi de trupul tău pe care îl lasă, încă, să se bâţâie ca şi cum ar trăi.
CTP, în forma de mortificare spirituală în care ni s-a înfăţişat aseară, m-a dus cu gândul la apostolii Statului Islamic. Pentru care prezumată e vinovăţia iar justiţie înseamnă un paloş retezând beregăţi.
Probabil că grimasele lor de sadică satisfacţie, după încă un act de dreptate făptuit ca la abator, nu diferă prea mult de rictusul sardonic afişat de CTP când comenta protestele unora cum că DNA nu ar respecta drepturile omului: “dar ei, când băgau mâinile până la cot în bugetul ţării, în banii noştri, până la urmă, se gândeau la drepturile noastre”? Adică legea talionului, iată spre ce a evoluat logicul nostru crucişător de media, în vreme ce se declara adeptul modernizării societăţii, al statului de drept, al respectării democraţiei şi drepturilor omului.
Singurul moment în care chipul i s-a iluminat de o aşchie de simţire umană a fost când a venit vorba despre filmul “Aferim”. Acolo, în ficţiunea ecranului, în lumea umbrelor de fotografii mişcate, se simţea şi el bine.
Marin Preda îşi deschide unul dintre romane spunând: “primul lucru pe care-l face un ţăran când ajunge la Bucureşti este să caute alţi ţărani”. Parafrazându-l, aş zice şi eu cu gândul la inconsistentul CTP de aseară: “singurul loc în care se simte bine o umbră este printre alte umbre”.

Contele de Saint GermainEditorialeAferim,andrei plesu,Cosmin Prelipceanu,Cristian Tudor Popescu,Digi 24,DNA,Emil Hurezeanu,Marin Preda,Matei Evanghelistul,Statul Islamic,zeita ThemisDe două săptămâni Cristian Tudor Popescu are emisiune la DIGI24. Vineri seara. Vestea m-a bucurat. Îmi aminteam dialogurile sale mai vechi cu Andrei Pleşu, apoi cu Emil Hurezeanu şi-mi ziceam că va merita. Omu’ nu e prost deloc iar combinaţia dintre smuceala contondentă a caracterului său unghiular şi potoleala...Blog politic si polemic