Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 3]

De două săptămâni Cristian Tudor Popescu are emisiune la DIGI24. Vineri seara.
Vestea m-a bucurat. Îmi aminteam dialogurile sale mai vechi cu Andrei Pleșu, apoi cu Emil Hurezeanu și-mi ziceam că va merita. Omu”™ nu e prost deloc iar combinația dintre smuceala contondentă a caracterului său unghiular și potoleala de var stins a interlocutorilor fitiliști și nuanțiști năștea uneori, ca la dulceața de caise, delicii.
După prima emisiune, cea de vinerea trecută, m-am abținut să comentez. Rămăsesem cu un gust amar cauzat, culmea, de acreală. Acreala protagonistului. Mi-am zis că o fi fost tracul debutului, lipsa meciurilor în picioare, neacomodarea cu ridicătorul la fileu. Căci domnul Prelipceanu nu dăduse semne că ar ambiționa mai mult decât să adreseze niște întrebări prestabilite.
Aseară, însă, m-am lămurit. Emisiunea are un format de prudență. Nu se asumă riscul spontaneității. Temele sunt pregătite de-acasă până la virgulă și puncte puncte”¦ Domnul CTP vine cu comentariile puse-n pagină ca pentru “bun de tipar”, iar domnul Prelipceanu e cu mima. Când camera e pe domnia sa, parcă ar face o traducere pentru surdo-muți a ceea ce se discută în studio.
Am mai remarcat un aspect. Pentru a introduce o notă de individualizare stilistică, un soi de amprentă plastică a unicității, CTP ține să-și pigmenteze aparițiile cu câte o expresie sau imagine memorabilă. Acest lucru, în sine, nu e rău. Denotă preocupare, respect față de audiență. Deranjant devine însă când expresia memorabilă a fost anterior repetată de atâtea ori încât efectul scontat, de fior apreciativ, se transformă într-un lung căscat de plictiseală.
Un exemplu foarte la îndemână: “kak izvestno, după cum se știe”. Folosit de nenumărate ori de CTP în editoriale și comentarii la minut, a fost introdus cu gravitate de rit și în prima emisiune de la DIGI24, producând mai degrabă reacții compasive decât voluptăți demonstrative.
În emisiunea de aseară, momentul artistic pe care CTP ni l-a pregătit de acasă a fost, de fapt, o manipulare nefericită având ca pretext pe zeița dreptății – Themis. Folosită ca agent de influență de către cei de la DNA, sub formă de nouă siglă a instituției, Themis este înfățișată cu un paloș și o balanță. Pentru CTP balanța este un accesoriu minor, “ca un felinar”; în schimb paloșul este coborât direct din Matei Evanghelistul care spune, în versetul 34: “n-am venit să aduc pacea ci sabia”!
Adică, să priceapă amatorii de gablonzuri sub formă de amulete religioase că justiția înseamnă, în primul rând, măcel.
Anchilozat și mizantrop ““ iată imaginea pe care mi-a lăsat-o CTP aseară. Când totul se blochează în certitudini despre cât de mizerabili sunt semenii și cât de strălucitoare cătușele, când nu mai ai resurse pentru nuanțe și îndoieli, nu înseamnă deloc că ai devenit mai înțelept, nici că ești mai credibil. Poate însemna că ți-a secat izvorul de emolienți ai inimii, că ți s-au ancrasat sinapsele, că rigor mortis ți-a luat în primire sufletul, râzându-și de trupul tău pe care îl lasă, încă, să se bâțâie ca și cum ar trăi.
CTP, în forma de mortificare spirituală în care ni s-a înfățișat aseară, m-a dus cu gândul la apostolii Statului Islamic. Pentru care prezumată e vinovăția iar justiție înseamnă un paloș retezând beregăți.
Probabil că grimasele lor de sadică satisfacție, după încă un act de dreptate făptuit ca la abator, nu diferă prea mult de rictusul sardonic afișat de CTP când comenta protestele unora cum că DNA nu ar respecta drepturile omului: “dar ei, când băgau mâinile până la cot în bugetul țării, în banii noștri, până la urmă, se gândeau la drepturile noastre”? Adică legea talionului, iată spre ce a evoluat logicul nostru crucișător de media, în vreme ce se declara adeptul modernizării societății, al statului de drept, al respectării democrației și drepturilor omului.
Singurul moment în care chipul i s-a iluminat de o așchie de simțire umană a fost când a venit vorba despre filmul “Aferim”. Acolo, în ficțiunea ecranului, în lumea umbrelor de fotografii mișcate, se simțea și el bine.
Marin Preda își deschide unul dintre romane spunând: “primul lucru pe care-l face un țăran când ajunge la București este să caute alți țărani”. Parafrazându-l, aș zice și eu cu gândul la inconsistentul CTP de aseară: “singurul loc în care se simte bine o umbră este printre alte umbre”.

Contele de Saint GermainEditorialeAferim,andrei plesu,Cosmin Prelipceanu,Cristian Tudor Popescu,Digi 24,DNA,Emil Hurezeanu,Marin Preda,Matei Evanghelistul,Statul Islamic,zeita ThemisDe două săptămâni Cristian Tudor Popescu are emisiune la DIGI24. Vineri seara. Vestea m-a bucurat. Îmi aminteam dialogurile sale mai vechi cu Andrei Pleșu, apoi cu Emil Hurezeanu și-mi ziceam că va merita. Omu'™ nu e prost deloc iar combinația dintre smuceala contondentă a caracterului său unghiular și potoleala...Blog politic si polemic