Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Prin societatea românească zburdă de-o vreme fără lesă, băgând lumea-n sperieți, un rottweiler și un pitbull.
Cel care i-a dresat să atace la ordin și feroce, după propria croială, a fost Traian Băsescu. Când dresajul a fost gata, le-a dat drumul printre inamici, să facă prăpăd. Unul cu punga de bani la gât, să se ranforseze cu televiziuni de știri și cu acoperiți pentru misiuni speciale, altul cu cătușe-n dinți, să imobilizeze și să umilească.

Nu, nu vreau să scriu o fabulă. Opresc comparația aici. Toată lumea și-a dat seama despre cine vorbesc. Esența este că Traian Băsescu le-a dat respectivelor instituții nu numai putere ci și intangibilitate. Asta pentru că, în lipsa lui de viziune, a fost preocupat doar de prezentul său de președinte mușchiulos. Crease o armă ce-i hrănea demența puterii discreționare și asta îl făcea să se simtă bine, să uite de consecințele pe termen lung. „Jos mâinile de pe justiție, justiția are întotdeauna dreptate, deciziile ei sunt sacrosancte, nu se comentează, nu se pun la îndoială, se execută întocmai și fără crâcnire”. A creat o adevărată psihoză cu aceste sloganuri, a indus sentimentul culpabilității în oricine cuteza să ridice sprânceana la vreo sentință mai dubioasă. SRI și DNA, secondate de CCR, ÎCCJ, ANI au devenit un fel de Panteon instituțional. Căruia ii dedica periodic discursuri – apoftegmă, căruia se închina mai ceva decât bancnotei de 500 EURO.
Acum, când nu mai este președinte, își dă seama și el de greșeala făcută. Mai mult, o recunoaște și o deplânge. „SRI nu dă socoteală nimănui”. Corect. „DNA instrumentează și politic”. Corect. „SRI și DNA au ajuns două instituții extrem de puternice care au scăpat oricărui control”. Corect.

În aceste condiții ce face noul președinte, Klaus Iohannis? Aceleași greșeli, se pare, ca și Traian Băsescu. În numele luptei anticorupție girează în alb SRI și DNA. Dă apă la moară ideii că dintre cele trei puteri ale statului există una, cea judiciară, deasupra celorlalte. Care, după bunul plac, poate da iama în parlament (puterea legislativă), poate decima guvernul (puterea executivă) dar căreia nimeni nu-i poate face nimic atunci când greșește, pentru că nu există cu adevărat organisme care să o verifice și să-i demaște eventualele erori.

Este de notorietate că așa zisele instrumente instituționale de verificare și control ale SRI și DNA, respectiv Comisia Parlamentară de Control al SRI și Consiliul Superior al Magistraturii sunt, în prezent, niște deghizamente de tot râsul și de tot penibilul ale celor pe care ar trebui să le controleze. Recentul simulacru de anchetă asupra lui Florian Coldea, după denunțul Elenei Udrea, ar trebui să devină cel mai puternic argument pentru schimbarea din temelii a respectivei comisii. Cât despre vigilența și obiectivitatea CSM ce să mai vorbim? A plătit cineva pentru milioanele de euro cu care a fost penalizat statul român la CEDO din cauza abuzurilor unor magistrați ce s-au crezut și se cred atotputernici?

Marea eroare pe care președintele Klaus Iohannis e pe cale de a o comite este acceptarea unei ipoteze sanctificatoare pentru un organism cât se poate de laic. Ipoteza este: justiția are întotdeauna dreptate.

Nu! Justiția NU ARE ÎNTOTDEAUNA DREPTATE! Justiția este făcută de oameni, nu de sfinți și, prin urmare, preia în genă, în ADN și bunele și relele speciei. Printre care acela că omul este supus greșelii.

Chiar dacă am închide ochi la realitatea că regimul Băsescu a plantat intenționat lichele în anumite posturi cheie, tocmai pentru a le manevra cu mai mare ușurință, chiar dacă ne-am face că nu înțelegem cum de au putut ajunge după gratii persoane ca profesorul Mencinicopschi, tot rămâne adevărul de necontestat că orice om, chiar și un procuror, chiar și un judecător, chiar și neintenționat, poate greși.

Deci JUSTIȚIA POATE GREȘI. Asta este ipoteza corectă. Să terminăm cu ipocrizia născută din complexul de țară mică, din rușinea de a fi percepuți ca un neam de infractori, că pentru noi justiția ar fi mai sfântă (pardon de formulare) decât pentru alții.

Domnul președinte Iohannis și-a început mandatul cu o frază memorabilă: „justiția nu trebuie să se considere o supraputere în stat”. A fost rostită și atât. Nici cea mai mică urmare nu s-a văzut. După care, tras de mânecă probabil, a intrat exact în retorica lui Traian Băsescu de sanctificare a unui uriaș cu apucături mai degrabă de monstru decât de Gulliver.

Aș putea să accept (deși nu sunt de acord cu ele, în principiu) presiunile făcute de președinte asupra parlamentului de a-și exercita doar într-o direcție prerogativa constituțională privind aprobarea SAU NU a urmăririi penale a unor parlamentari. Aș accepta chiar și laudele discutabile aduse ÎCCJ cum că această instituție, dând pe-afară de judecători cu nașu-n suflet, care a funcționat și încă funcționează ca un pluton de execuție sub comanda SRI + DNA, ar lucra MULT și BINE. Le-aș accepta dacă aș vedea, pentru echilibru, un început de reformare, prin debăsificare, a instituțiilor cheie din justiție: DNA, ÎCCJ, CSM, Inspecția Judiciară. În acest sens, însă, președintele nu mișcă nici măcar un deget.

După neinspirata declarație că nu va grația pe nimeni condamnat definitiv pentru corupție, demonstrând nu doar un nebănuit apetit pentru demagogie și populism dar și o incapacitate de a înțelege ponderea imprevizibilului în viața de zi cu zi, domnul președinte Iohannis pare a se îndrepta vijelios spre o nouă mișcare tranșantă care să-l lege și mai abitir de mâini și de picioare. Mai are puțin și va folosi (dacă nu o fi făcut-o deja, fără ca eu să fi aflat) exact lozincile sforăitoare ale lui Traian Băsescu despre justiție: „justiția are întotdeauna dreptate”, „nimeni să nu se atingă de justiție”.

În momentul în care va face aceste afirmații, Klaus Iohannis va deveni instantaneu sclavul de vitrină al colecționarilor de capete Coldea și Kovesi. Atât așteaptă aceștia, ca noul președinte, ca și vechiul, să-și bage singur gâtul în ștreang și să spună cu gura lui că justiția (adică ei) are întotdeauna dreptate. Nimic, niciun recurs după aceea, la orice abuz comis de această justiție asupra lui, nu va mai fi credibil. Președintele va fi condamnat, de onoarea respectării propriului cuvânt prea ușor dat, la tăcere și acceptare.

Poate că în culisele Cotrocenilor sunt deja conștientizate capcanele pe care eu le semnalez aici și riscurile privind cedarea fără voie, de către președinte, a suveranității funcției sale. Poate că există deja un plan de intervenție, un grafic de a aduce justiția în matca ei democratică. Asta înseamnă de a-i lăsa forța și libertatea necesare unui proiect de eradicare a corupției de asemenea anvergură dar și de a-i impune rigori obligatorii de responsabilitate, nedepășirea raporturilor stabilite constituțional cu celelalte puteri ale statului.

Ceea ce se vede acum în societate este instaurarea unei atotputernicii. Se arestează pe bandă rulantă, din toate structurile, sub pretexte pe cât de nobile pe atât de contestate. Toți rivalii binomului SRI + DNA la prim-planul vieții politice din România sunt ciupiți la prestigiu și autoritate. Pe lângă clienții de rutină, Parlament, Guvern, Administrații Locale, au apărut la rampă și intangibilele, până mai ieri, CCR și ANI. În logica asta ar trebui să urmeze la rând ÎCCJ și Parchetul General. Ca să se știe, dacă încă nu e clar, cine e jupânul!

Contele de Saint GermainEditorialeANI,apoftegma,CEDO,Coldeea,CSM,DNA,Elena Udrea,Gulliver,ICCJ,Inspectia Judiciara,Klaus Iohannis,Kovesi,Panteon,Parchetul General,pitbull,rottweiler,SRIPrin societatea românească zburdă de-o vreme fără lesă, băgând lumea-n sperieți, un rottweiler și un pitbull. Cel care i-a dresat să atace la ordin și feroce, după propria croială, a fost Traian Băsescu. Când dresajul a fost gata, le-a dat drumul printre inamici, să facă prăpăd. Unul cu punga de...Blog politic si polemic