Scorul acestui articol
[Total: 602 voturi. Media: 4.9]

 

De frica unei femei care-l provoacă la o simplă confruntare. Cu vorbe, nu cu arme de foc.

Proasta proastelor, tuta tutelor, analfabeta analfabetelor„ – cum cu liberal cavalerism au complimentat-o  pe această femeie toți adulatorii „bărbatului mare de stat” – a reuÈ™it, prin simpla calificare în turul II al prezidențialelor, să îl blocheze pe „suprem” în groaza de propria-i nătângeală.

Frica, în sine, nu e ruÈ™inoasă. Ba chiar e onestă (ca să-l citez pe Tudor MuÈ™atescu). LaÈ™itatea, însă, e degradantă.

De la începutul înscăunării sale, Klaus Iohannis a fost terifiat de frica de PSD. O frică în expansiune,  fecundată de coÈ™maruri, gestantă. Și cum frica naÈ™te ură, progenitura fricii lui Klaus Iohannis, când a ieÈ™it, a ieÈ™it belicoasă, peltică, răzbunătoare.  A invățat târziu să vorbească. ScrâÈ™nit È™i pe silabe. „Să moa-ră PSD„ e tot ce È™tie să spună. Mai precis să îngâne, din burtă, ca o scremere!

Klaus Iohannis va îmbogăți cu un nou caracter mitologia populară românească. Până acum dânsul era Tândală. Wikipedia ne explică: ” Numele Tândală provine din verbul a tândăli – cu sensul de a pierde vremea fără a face nimic bun sau a lucra încet È™i cu lene. Tândală este un leneÈ™, care toată ziua doarme È™i nu face nimic care să aibă vreun rost„. Pentru această descriere nu există model în viață mai bun decât chiar preÈ™edintele nostru actual. Doar că, în  această campanie prezidențială la care asistăm cam ca la un spectacol mediocru de marionete, a ieÈ™it la iveală o nouă trăsătură de caracter dominantă a personajului Iohannis, trăsătură pe care profilul Tândală nu o  mai acoperă: laÈ™itatea.

Pentru leneÈ™ul fricos È™i laÈ™ folclorul românesc nu a produs încă, cu nume È™i pățanii, un arhetip. Îl ajută azi domnul Iohannis, prin forța exemplului personal. Până acum, referindu-ne la deÈ™ucheații neamului, am avut parte de Păcală, Tândală È™i Pepelea. După aceste alegeri prezidențiale galeria lor se îmbogățeÈ™te cu un nou nume, ce va deveni emblematic pentru ilustrarea urii È™i laÈ™ității: Klaus.

AÈ™adar, folcloriÈ™ti È™i etnografi luați aminte: cei trei devin, din acest noiembrie 2019, patru! Păcală, Tândală, Pepelea È™i Klaus.

Metamorfoza pe care v-am descris-o mai sus, a fricii în ură, nu e o invenție a mea. Ne-o confirmă È™i marele Will (Shakespeare) căruia îi aparține următoarea replică devenită aforism: „Odata cu timpul, urâm ceea ce ne infricoseaza adesea„.

Și ca să încheiem cu frica, izvorul majorității derapajelor de comportament È™i limbaj ale lui Klaus Iohannis, iată ce afirmă renumitul filolog american Henry Louis Mencken: „”Permanenta emotie a unui om inferior este frica„. El a spus-o, nu eu!

Refuzul lui Klaus Iohannis de a accepta o confruntare publică cu Viorica Dăncilă este un gest de crasă laÈ™itate. Oricât ar răscoli RareÈ™ Bogdan (în ragazul dintre efeminantele sale È™edințe de pensat)  prin istoria modernă a prezidențialelor lumii civilizate (a trebuit să se întoarcă până în anul 2000 pentru a găsi exemplul lui Jacques Chirac, fostul preÈ™edinte al Franței, care a refuzat o dezbatere similară cu Jean Marie Le Pen), nu-l poate scuza onorabil pe Klaus Iohannis pentru laÈ™itatea demonstrată. Căci adevăratul motiv al acestui refuz de dialog cu doamna Dăncilă nu este doctrinar, ori strategic, ci este unul extrem de uÈ™or de înțeles de către oricine vrea să înțeleagă: frica lui Klaus Iohannis de el însuÈ™i.

La vorbire liberă, la spontaneitate, la autocontrol în fața unor întrebări deranjante, la confruntarea cu propriile limite È™i greÈ™eli, Klaus Iohannis este mediocru. Mediocru spre nul. A rămas marcat de celebrul său răspuns „ghinion„ È™i este conÈ™tient că oricând, inteligent provocat È™i enervat, poate produce perle È™i mai spectaculoase, È™i cu mult mai costisitoare.

Așadar, lașitate!

Credeți că există vreun defect mai mare pentru un È™ef de stat decât să fie laÈ™?

Între frică È™i laÈ™itate se cască un abis. Klaus Iohannis, cum – necum, a trecut peste acest abis. A ajuns în lumea laÈ™ilor incurabili, unde-È™i poate obloji netulburat permanenta sa emoție, frica.

Unii încearcă să ne convingă că ar fi vorba de o prelungire a altei replici celebre a personajului: „nu È™tiu È™i nici nu mă interesează„. Adică nu-l interesează ce-ar putea spune la un dialog cu dânsul doamna Dăncilă, cum nu-l interesează nici ce-ar putea spune, despre lipsa acestui dialog, cetățenii patriei.

Nici cu acest argument, al indiferenței, laÈ™itatea preÈ™edintelui nu poate fi camuflată.  Căci iată ce scrie Lev Tolstoi: „Indiferența nu-i decât lașitate„.

Am apelat în acest articol la zisele unor mari spirite ale culturii universale nu neapărat pentru a-mi întări argumentația ci, mai ales, pentru că aceste zise se potrivesc, cum nu se poate mai bine, „vlăjganului paralizat de frică”.

Închei cu o butadă, culeasă de pe Internet, ce mi se pare cu oarece semnificații pentru tema abordată:

De ce nu aleargă melcul?

De frică să nu-i fâlfâie ochii.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/11/lasitate.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/11/lasitate-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialedezbatere Iohannis Dancila,frica si lasitate,Rares Bogdan efeminatul,Tandala,Turul II  De frica unei femei care-l provoacă la o simplă confruntare. Cu vorbe, nu cu arme de foc. 'Proasta proastelor, tuta tutelor, analfabeta analfabetelor' - cum cu liberal cavalerism au complimentat-o  pe această femeie toți adulatorii 'bărbatului mare de stat' - a reuÈ™it, prin simpla calificare în turul II al prezidențialelor,...Blog politic si polemic