Scorul acestui articol
[Total: 443 voturi. Media: 4.8]
 

De frica unei femei care-l provoacă la o simplă confruntare. Cu vorbe, nu cu arme de foc.

Proasta proastelor, tuta tutelor, analfabeta analfabetelor” – cum cu liberal cavalerism au complimentat-o  pe această femeie toți adulatorii “bărbatului mare de stat” – a reușit, prin simpla calificare în turul II al prezidențialelor, să îl blocheze pe “suprem” în groaza de propria-i nătângeală.

Frica, în sine, nu e rușinoasă. Ba chiar e onestă (ca să-l citez pe Tudor Mușatescu). Lașitatea, însă, e degradantă.

De la începutul înscăunării sale, Klaus Iohannis a fost terifiat de frica de PSD. O frică în expansiune,  fecundată de coșmaruri, gestantă. Și cum frica naște ură, progenitura fricii lui Klaus Iohannis, când a ieșit, a ieșit belicoasă, peltică, răzbunătoare.  A invățat târziu să vorbească. Scrâșnit și pe silabe. “Să moa-ră PSD” e tot ce știe să spună. Mai precis să îngâne, din burtă, ca o scremere!

Klaus Iohannis va îmbogăți cu un nou caracter mitologia populară românească. Până acum dânsul era Tândală. Wikipedia ne explică: “ Numele Tândală provine din verbul a tândăli – cu sensul de a pierde vremea fără a face nimic bun sau a lucra încet și cu lene. Tândală este un leneș, care toată ziua doarme și nu face nimic care să aibă vreun rost”. Pentru această descriere nu există model în viață mai bun decât chiar președintele nostru actual. Doar că, în  această campanie prezidențială la care asistăm cam ca la un spectacol mediocru de marionete, a ieșit la iveală o nouă trăsătură de caracter dominantă a personajului Iohannis, trăsătură pe care profilul Tândală nu o  mai acoperă: lașitatea.

Pentru leneșul fricos și laș folclorul românesc nu a produs încă, cu nume și pățanii, un arhetip. Îl ajută azi domnul Iohannis, prin forța exemplului personal. Până acum, referindu-ne la deșucheații neamului, am avut parte de Păcală, Tândală și Pepelea. După aceste alegeri prezidențiale galeria lor se îmbogățește cu un nou nume, ce va deveni emblematic pentru ilustrarea urii și lașității: Klaus.

Așadar, folcloriști și etnografi luați aminte: cei trei devin, din acest noiembrie 2019, patru! Păcală, Tândală, Pepelea și Klaus.

Metamorfoza pe care v-am descris-o mai sus, a fricii în ură, nu e o invenție a mea. Ne-o confirmă și marele Will (Shakespeare) căruia îi aparține următoarea replică devenită aforism: “Odata cu timpul, urâm ceea ce ne infricoseaza adesea”.

Și ca să încheiem cu frica, izvorul majorității derapajelor de comportament și limbaj ale lui Klaus Iohannis, iată ce afirmă renumitul filolog american Henry Louis Mencken: “”Permanenta emotie a unui om inferior este frica”. El a spus-o, nu eu!

Refuzul lui Klaus Iohannis de a accepta o confruntare publică cu Viorica Dăncilă este un gest de crasă lașitate. Oricât ar răscoli Rareș Bogdan (în ragazul dintre efeminantele sale ședințe de pensat)  prin istoria modernă a prezidențialelor lumii civilizate (a trebuit să se întoarcă până în anul 2000 pentru a găsi exemplul lui Jacques Chirac, fostul președinte al Franței, care a refuzat o dezbatere similară cu Jean Marie Le Pen), nu-l poate scuza onorabil pe Klaus Iohannis pentru lașitatea demonstrată. Căci adevăratul motiv al acestui refuz de dialog cu doamna Dăncilă nu este doctrinar, ori strategic, ci este unul extrem de ușor de înțeles de către oricine vrea să înțeleagă: frica lui Klaus Iohannis de el însuși.

La vorbire liberă, la spontaneitate, la autocontrol în fața unor întrebări deranjante, la confruntarea cu propriile limite și greșeli, Klaus Iohannis este mediocru. Mediocru spre nul. A rămas marcat de celebrul său răspuns “ghinion” și este conștient că oricând, inteligent provocat și enervat, poate produce perle și mai spectaculoase, și cu mult mai costisitoare.

Așadar, lașitate!

Credeți că există vreun defect mai mare pentru un șef de stat decât să fie laș?

Între frică și lașitate se cască un abis. Klaus Iohannis, cum – necum, a trecut peste acest abis. A ajuns în lumea lașilor incurabili, unde-și poate obloji netulburat permanenta sa emoție, frica.

Unii încearcă să ne convingă că ar fi vorba de o prelungire a altei replici celebre a personajului: “nu știu și nici nu mă interesează”. Adică nu-l interesează ce-ar putea spune la un dialog cu dânsul doamna Dăncilă, cum nu-l interesează nici ce-ar putea spune, despre lipsa acestui dialog, cetățenii patriei.

Nici cu acest argument, al indiferenței, lașitatea președintelui nu poate fi camuflată.  Căci iată ce scrie Lev Tolstoi: “Indiferenţa nu-i decât laşitate”.

Am apelat în acest articol la zisele unor mari spirite ale culturii universale nu neapărat pentru a-mi întări argumentația ci, mai ales, pentru că aceste zise se potrivesc, cum nu se poate mai bine, “vlăjganului paralizat de frică”.

Închei cu o butadă, culeasă de pe Internet, ce mi se pare cu oarece semnificații pentru tema abordată:

De ce nu aleargă melcul?

De frică să nu-i fâlfâie ochii.

http://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/11/lasitate.jpghttp://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/11/lasitate-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialedezbatere Iohannis Dancila,frica si lasitate,Rares Bogdan efeminatul,Tandala,Turul II  De frica unei femei care-l provoacă la o simplă confruntare. Cu vorbe, nu cu arme de foc. “Proasta proastelor, tuta tutelor, analfabeta analfabetelor” - cum cu liberal cavalerism au complimentat-o  pe această femeie toți adulatorii “bărbatului mare de stat” - a reușit, prin simpla calificare în turul II al prezidențialelor,...Blog politic si polemic