Scorul acestui articol
[Total: 384 voturi. Media: 4.8]
 

Am o natură dramatică. Sunt un spectator coparticipant. Îmi plac emoția, misterul, aventura neprevăzutului, promisiunea ieșirii din labirint.

Am fost câteva zile la Stocholm. Oameni calmi, viață așezată, lipsa grijii zilei de mâine, totul asigurat ca pentru exponatele unei grădini zoologice. O plictiseală de moarte.

Când pe cerul îndeobște înnorat iese o clipă soarele, șoferii își trag mașinile pe dreapta, deschid șezlonguri dinadins purtate în portbagaj pentru astfel de momente și se așează la plajă. Urgențele, câte or fi ele, trec pe planul doi, în favoarea acestei mici gratuități, de neratat pentru ei.

Aș înnebuni de spleen într-o lume atât de aseptică. Fără germenii patogeni ai politicului dâmbovițean, fără nesfârșita gâlceavă socială, fără cine-verite-ul nocturn al televiziunilor de știri, m-aș simți completamente legumizat. Trecut pe regimul dietetic nemilos, fără pic de sare, alcool și palpit, al muribunzilor târâți omagial de rude pe la nunți și botezuri.

Unii se refugiază în lectură. Din ce în ce mai puțini. Alții în seriale. Seduși de ficțiunea victoriei finale a binelui, întreținută cu grijă (dar și rafinament) de marile case de producție.

Eu prefer presa electronică și ecranul televizorului cu breaking-news – urile sale în galben și negru introduse prin explozii sonore. Fără vreun scenariu prestabilit, evenimente dintre cele mai surprinzătoare dau buzna pentru a deschide noi subiecte sau pentru a le continua spectaculos pe cele vechi. Uneori anumite teme mă incită să reacționez. Și atunci scriu, provocat de ele. Ca acum.

Vă explic imediat!

Nu mă omor cu politica externă. O consider mai greu de pătruns și analizat pentru că acolo e vorba de alte limbi, alte culturi, alți vectori de forță și interes decât cei cu care suntem obișnuiți să operăm în România. Sunt situații, însă, când fenomene ce se manifestă pe scena internațională reverberează în spațiul românesc într-un mod dacă nu premonitoriu cel puțin aluziv.

O astfel de situație am găsit-o descrisă remarcabil în ultimul articol al lui Traian Ungureanu publicat de Adevărul. Acest articol se intitulează „Elitari din toate țările, uniți-vă!” și vizează nesocotirea crasă a democrației, în numele democrației. Unde? Exact în țara mamă a democrației. De către cine? De către grupuri de elitiști (politici și nu numai) din Marea Britanie.

Iată un fragment de reținut din articolul menționat:

Recapitulând, autorii unei legi abuzive (parlamentarii britanici – n.a.) denunţă nerespectarea legii abuzive. Mai departe, apărătorii democraţiei fug de votul popular şi blochează organizarea de alegeri. În sfîrşit, Mama Parlamentelor decide să îşi lase naţiunea orfană şi distruge votul de la referendum. Cel puţin 17,4 milioane de alegători au fost înştiinţaţi că sînt cretini. În mod stupefiant, asta se cheamă democraţie, iar cei ce se opun acestei bijuterii sînt simpatizanţi ai tiraniei. Parlamentul şi, mai larg, establishmentul şi-au afirmat întîietatea absolută. În spatele acestei pretenţii stridente nu poate sta decît ideea după care elita ştie mai bine. Iar în adîncimea morală sinistră a acestei pseudo-gnoze stă ceva nespus de egoist şi meschin: elitele îşi exprimă furia şi dezgustul la simpla bănuială că votul lor ar putea fi egal cu votul celor pe care îi consideră inferiori. Lumea bună se simte insultată de acest tip de egalitate. De democraţie”.

Iar una dintre concluziile dramatice ale articolului este asta:

Aflăm astfel că duşmanii cei mai înverşunaţi şi făţarnici ai democraţiei sînt de găsit în grupurile sociale şi politice ultra-educate sau, mai curînd, reeducate nemilos de ideologia stîngii liberal progresiste. UE e cadrul perfect de manifestare şi dominaţie al acestor grupuri. Căci numai UE le poate satisface nevoia de statut şi le livrează alibiul moral”.

Nu vi se pare că, parcă, Traian Ungureanu s-ar fi inspirat din realitatea românească recentă? Nu, la noi, o minoritate gălăgioasă, revendicându-se de la elite, a vrut să-și impună, fără legitimitatea necesară,  dominația cinică față de o majoritate considerată de idioți? Iar tribuna acestor beligeranți, batjocorind democrația în numele democrației, nu a fost chiar UE prin terminațiile sale decizionale Parlamentul și Consiliul Europei?

Știu! O să mi se reproșeze că am ajuns să citez din Traian Ungureanu, exponentul unor forțe politice des criticate pe acest blog. Reproș neproductiv dacă ne gândim că acest domn, care, trebuie să recunoaștem, scrie bine, pare a fi ajuns dânsul la opiniile noastre și nu invers.

Până la urmă aș recomanda să acceptăm, și ironic dar și critic, faptul că articolul lui Traian Ungureanu ne ofera emoția palpabilă a unei revelații (doar de aici am pornit, că preferăm emoțiile neprevăzutului plictisitoarei moțăieli stocholmiene): România ca Marea Britanie!

http://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/09/BREXIT.jpghttp://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/09/BREXIT-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeBREXIT,democratie,elite ipocrite,minoritate galagioasa,stanga liberal progresista,Traian Ungureanu  Am o natură dramatică. Sunt un spectator coparticipant. Îmi plac emoția, misterul, aventura neprevăzutului, promisiunea ieșirii din labirint. Am fost câteva zile la Stocholm. Oameni calmi, viață așezată, lipsa grijii zilei de mâine, totul asigurat ca pentru exponatele unei grădini zoologice. O plictiseală de moarte. Când pe cerul îndeobște înnorat iese...Blog politic si polemic