Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]
Nicolae Manolescu, referindu-se la termenul “colaborationist”, afirmă: “Nu e deloc obligatoriu ca un cuvînt să păstreze sensul primar şi să trebuiască să considerăm o eroare abaterea de la acesta. Problema, în cazul de faţă, nu e lingvistică. Ţine, mai degrabă, de sociologia şi de istoria culturală”.

Sensul primar la care se referă Manolescu este acela de “colaboraţionist = colaborator cu un ocupant strain”.

Eu nu folosesc termenul în sensul său primar ci în sensul evoluat, folosit de elitele româneşti după revoluţie, acela care a permis să se afirme că scriitori precum Sadoveanu, Arghezi, Ralea, Vianu, Camil Petrescu, George Călinescu  iar mai târziu Păunescu, Vadim Tudor, au fost colaboraţionişti ai regimului comunist. Se încadra gaşca de politruci odioşi şi obedienţi ai lui Ceauşescu  în categoria “ocupanţi străini”? Nu. Atunci cărui ocupant străin au oferit serviciile lor susmenţionaţii scriitori? Să fi fost încadrarea lor la “colaboraţionişti” eronată? Dacă da, atunci este şi a mea, când afirm că Andrei Pleşu este un colaboraţionist al regimului Băsescu.

După părerea mea, un prim element care defineşte “calitatea” de colaboraţionist  este sprijinul acordat puterii. Şi nu oricărei puteri ci uneia malefice pentru poporul  în numele căruia acţionează.

Dacă Ceauşescu a fost malefic, şi a fost, atunci şi Băsescu este. Mărturie stă poziţia României, în guvernarea sa, faţă de poziţia României anterior acestei guvernări. Scurt. Nivel de trai, relaţii internaţionale, grad de îndatorare, percepţie externă: toate s-au prăbuşit  gravitaţional. Cine nu recunoaşte această prăbuşire, în ultimii  7 ani, la toate categoriile menţionate, fie nu trăieşte în România, fie este captiv al unui subiectivism interesat.

Un al doilea element care defineşte colaboraţionismul este impactul semnificativ asupra populaţiei al acţiunilor colaboraţionistului.

Când un scriitor cu mare vizibilitate cum era Călinescu şi cum este  în prezent Pleşu, lansează sistematic  manifeste favorabile în rezultantă puterii, procentul (dacă nu procentele) de influenţaţi de aceste manifeste poate decide destinul a milioane de oameni pentru o perioadă adesea mai lungă decât existenţa multora dintre ei printre noi. Ecce colaboraţionistul: acel grăunţe greu care poate înclina balanţa în favoarea răului.

Cum am mai spus, dl. Pleşu  nu colaboreaza cu regimul actual  in stilul traditional si discreditat de a-l lăuda prosteste si fără noimă. Nu! El e mult mai subtil şi prin asta mai eficient în maleficitate. Critică regimul dandu-i nota 5 si apoi critica opozitia, notand-o cu 3.

Cine profită trecând clasa şi cine este scos din luptă fiind declarant repetent? Întrebare retorică.

Un musafir recent al acestui blog încerca să ducă raţionamentul meu în derizoriu prelungindu-l forţat la mărunţi  susţinători uni – vot cum este el: “dacă eu văd astfel lucrurile – de pe la galerie – iar el (Andrei Pleşu n.a.) le vede cam tot aşa, dar din fotoliul de orchestră, aş fi şi eu un pic de colaboraţionist, nu”?

Îi răspund cu toată cordialitatea: te supraestimezi, amice. Tu nu aparţii colaboraţioniştilor; eşti doar o biată victimă a manipulării lor.

Contele de Saint GermainEditorialeArghezi,Basescu,Camil Petrescu,colaborationism,George Călinescu,Nicolae Manolescu,paunescu,Ralea,Sadoveanu,Vadim Tudor,VianuNicolae Manolescu, referindu-se la termenul “colaborationist”, afirmă: “Nu e deloc obligatoriu ca un cuvînt să păstreze sensul primar şi să trebuiască să considerăm o eroare abaterea de la acesta. Problema, în cazul de faţă, nu e lingvistică. Ţine, mai degrabă, de sociologia şi de istoria culturală”. Sensul primar la care...Blog politic si polemic