Scorul acestui articol
[Total: 3372 voturi. Media: 4.9]
 

V-am spus că nu mă mai pot uita la discursurile lui Klaus Iohannis. E artificial, previzibil, resentimentar, arogant. Schimb canalul ori de câte ori vreun moderator anunță că urmează un fragment din declarațiile președintelui.

Aseară, însă, cum pe toate canalele de știri urma să se difuzeze „reacția lui Klaus Iohannis la rezultatul moțiunii de cenzură” am stat o clipă locului, doar cât să-i văd starea de spirit. Ei bine, n-am regretat deloc această concesie făcută curiozității mele.

Klaus Iohannis era livid. A intrat abrupt în subiect, cu un discurs plin de adverbe rostite nervos, didactic, cu deficit de oxigen: păi, acuma, bun, acum…

Lăsa impresia că da, continuă o discuție aprinsă purtată anterior în biroul său bine ecranat și că acum venise să răspundă, chipurile, țării, de fapt celor ce-l contrariaseră acolo, în spatele ușilor închise. Să răspundă fără a putea fi contrazis unor argumente care îl îngrijoraseră peste măsură.

„Bun, acum românii se uită la televizor și se întreabă: „bun, și acum ce va fi”? În această chestiune pot să vă spun, dragi români, foarte clar: lucrurile merg mai departe, instituțiile sunt solide, guvernul va rămâne în funcție…, guvernarea merge mai departe, lucrurile se vor mișca și mai departe și nu este cazul să credem că acum vom intra într-o situație fără ieșire, sau într-o situație complicată. Deci, încă o dată, instituțiile vor funcționa, eu sunt garantul că instituțiile din România vor funcționa în continuare pentru români…”

Există o formulare în acest citat care dă de gol faptul că, în ziua votării moțiunii, lucrurile nu au mers deloc așa cum fusesera planificate de oamenii puterii, că, în staful președintelui, după numărătoarea din Parlament, a început să se instaleze panica: „nu este cazul să credem că acum vom intra într-o situație fără ieșire, sau într-o situație complicată. Deci, încă o dată, instituțiile vor funcționa, eu sunt garantul că instituțiile din România vor funcționa în continuare pentru români…”

Cui dădea domnul Iohannis aceste garanții? Celor 65% dintre români care, oricum, conform sondajelor, îl votează cu ochii închiși orice-ar face, deși văd și ei că, de fapt, dânsul nu face nimic altceva decât să învrăjbeasă și să divizeze? Să fim serioși. Nu acești mielușei îl îngrijorează. Puțin îi pasă domnului Iohannis de ei. De turmă. Pe ăștia îi rezolvă ușor: două înjurături groase la PSD și i-a calmat.

Altcineva, mult mai important, i-a spus, probabil, că se va intra într-o situație fără ieșire. Poate un personaj colectiv, cu senzori sensibili în societate, poate membrii guvernului ori supervizorii săi din intelligence…

Când comodul, apaticul Klaus Iohannis simte nevoia să spună și să repete în aceeași frază că „instituțiile vor funcționa”, că garantează el asta, înseamnă că e groasă. Că, de fapt, instituțiile fie au paralizat deja, fie sunt amenințate de o paralizie post moțiune care ar putea arunca țara în haos.

Ziua de ieri a fost una neagră pentru Klaus Iohannis. Dar nu neapărat din cauza trecerii moțiunii de cenzură. După toate declarațiile anterioare și domnia sa și Ludovic Orban asigurau națiunea că, indiferent de rezultatul votului la moțiune, ei au un plan infailibil de a se ajunge în cel mai scurt timp la alegeri anticipate.

Altele au fost veștile proaste pentru Klaus Iohannis. Voi începe cu două venite din străinătate:

  • „Senatul american, controlat de republicani, s-a pronunțat miercuri prin vot în privința destituirii președintelui Donald Trump. Așa cum era de așteptat, procesul de impeachment s-a încheiat cu achitarea șefului Casei Albe în cazul ambelor acuzații care fuseseră formulate împotriva sa de Camera Reprezentanților, unde domină democrații”;

 

  • Un anume Nelu a fost arestat ieri în Italia de carabinieri și, după ce aceștia i-au verificat bagajele, au descoperit – potrivit spynews.ro – aproximativ 300 de fotografii cu copii. Printre ele se afla și o fotografie a Luizei Melencu. Mai mult, carabineirii ar fi descoperit și un schimb de mesaje, iar unul dintre acestea este șocant. „Ce preţ vrei pentru Luiza?”, ar fi scris nişte albanezi lui Nelu, negociind eliberarea Luizei.

Rok Xavi, jurnalist de investigații prezent atunci când a fost arestat Nelu, a declarat că – din punctul său de vedere – Luiza Melencu este bine. „Pot să spun că Luiza este bine. Asta este ce cred eu”, a spus respectivul jurnalist, potrivit sursei citate mai sus.

 

Cititorii mei vor ințelege, fără explicații speciale din partea mea acum (căci articolul de față vizează altceva), de ce aceste două vești nu îi cad deloc bine lui Klaus Iohannis. Le-am menționat doar pentru că ele întregesc imaginea unei zile negre pentru președinte.

 

Fondul supărării care l-a făcut livid, ieri, pe domnul Iohannis vine, însă, dintr-o cu totul altă zonă. Din zona unor facțiuni active în intelligence-ul românesc care au alte priorități decât aceea condusă de Eduard Helvig, recunoscută că îl sprijină necondiționat pe președinte.

 

Propunerea avansată ieri de PSD și PRO România, ca domnul Remus Pricopie să fie viitorul premier al României, l-a luat complet prin surprindere pe Klaus Iohannis. L-a înfuriat, dar, în egală măsură, l-a și îngrijorat.

Pentru cine nu știe, Remus Pricopie nu este doar rectorul în funcție al SNSPA ci și un personaj foarte apropiat atât de generalul Florian Coldea (SRI) cât și de generalul Silviu Predoiu (SIE). În plus, el este și un proeminent sorosist, decorat de Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în decembrie 2019.

 

Deși persoane pe care le apreciez și cu care, în general, consonez politic, precum Mircea Badea și Liviu Pleșoianu, s-au arătat indignate de propunerea asta, mie mi se pare că mutarea făcută de PSD și PRO România este una foarte inteligentă prin machiavelismul ei. În condițiile în care Klaus Iohannis a declarat răspicat și repetat că nu va desemna un prim ministru de la PSD, iată-l acum în ingrata situație de a-i supăra rău pe unii considerați până ieri de partea lui. Și de a-i supăra prin respigerea lui Pricopie fără a se putea scuza cu argumentele lui obișnuite: că cel propus ar fi pesedist sau incompetent, deci inacceptabil după principiile sale de neamț strict. Și sorosist, și decorat de Iohannis, și prieten cu serviciile… cum să-l refuzi? Și, totodată, cum să-l accepți?

 

Problema este agravată și de mediocritatea probată în fiecare zi la Palatul Victoria de către Ludovic Orban. Adică, gândiți-vă și dumneavoastră cam în ce termeni se evaluează în aceste ore situația în mediul influencerilor lui Iohannis, adică în mediul serviciilor secrete: „vine Ciolacu și ne oferă PSD-ul pe tavă și noi, în loc să zicem bodaproste și să-l luăm cu ambele mâini, îl menținem în continuare  pe caraghiosul ăsta premier?

 

Cât era de ales între PNL și PSD, în tabăra serviciilor (deci a lui Iohannis) a fost armonie. Nimeni dintre cei cu puterea de a influența alegerile nu dorea PSD-ul prea sus. Și, în această conjunctură, i s-a făcut lui Iohannis hatârul de a avea guvernul lui și de a pune el premier pe omul său de paie, pe care să-l ghidoneze cum vrea.  Acum însă, pe neașteptate, spre disperarea lui Iohannis, alegerea va trebui să fie făcută între „omul lui” și „omul nostru”. De-asta era  aseară Klaus Iohannis livid! Și pricepeți cui dădea el, de fapt, garanții…

 

Probabil că, orgolios cum îl știm, Iohannis îl va numi și a doua oară tot pe Orban.

 

După asta, însă,  lucrurile se vor complica gravissim pentru domnia sa. Pentru că, odată cu această momeală aruncată pe scena politică, opozanții lui Iohannis au dat o dublă lovitură: cea pe care am comentat-o mai sus, cu generarea unei zâzanii între președinte și o parte dintre servicii și încă una, la fel de puternică: constituirea unei neanticipate alianțe PSD – PRO România în jurul căreia stânga, aflată acum în derută, s-ar putea reconfigura la procentele ei de glorie.

 

Nu spun că, principial, sunt de acord cu propunerea PSD. Spun doar că, din poziția de spectator care nu poate influența traiectoria antinațională pe care țara este condusă în prezent, această propunere are măcar darul de a face spectacolul mai palpitant.

http://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2020/02/Pricopie.pnghttp://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2020/02/Pricopie-150x150.pngContele de Saint GermainEditorialealegeri anticipate,alianta PSD PRO Romania,Iohannis livid la declaratia de presa,motiune de cenzura,Pricopie decorat de Iohannis,propunere Orban,propunere Pricopie sorosist,rector SNSPA  V-am spus că nu mă mai pot uita la discursurile lui Klaus Iohannis. E artificial, previzibil, resentimentar, arogant. Schimb canalul ori de câte ori vreun moderator anunță că urmează un fragment din declarațiile președintelui. Aseară, însă, cum pe toate canalele de știri urma să se difuzeze „reacția lui Klaus Iohannis...Blog politic si polemic