Scorul acestui articol
[Total: 51 voturi. Media: 4.7]

 

Atâta fandoseală, atâta balet pe gheață, atâtea fumigene în dorința de a mușamaliza cumva plagiatul doamnei Kovesi. Care e clar și simplu de dovedit precum verificarea soluțiilor unei ecuații de gradul II: aplici formula și gata! Nu e nevoie de academicieni în matematică, de premianți Abel care să fi rezolvat Marea Teoremă a lui Fermat sau să fi avut contribuții revoluționare la teoria numerelor. Există o formulă elementară ce permite calcularea rădăcinilor X1 și X2, formulă pe care o poate aplica și un elev de clasa a VIII-a pentru a spune DA sau NU.

Sunt matematician, am și un doctorat în materie și știu foarte bine setul minimal de reguli academice de redactare și citare, atunci când vine vorba de scrierea corectă a unei teze de doctorat.  Nu-mi bat gura pentru a mă afla în treabă ci pentru a pune în termeni reali o poveste de doi bani tot invocată de unii, ca scuză: povestea relativității și interpretabilității rezultatelor furnizate de softurile specializate în detectarea plagiatelor. Adică, vezi Doamne, dacă peste concluziile zdrobitoare ale unui astfel de soft, care a găsit că în toate ipotezele de analiză e vorba de un plagiat grosolan, vine Albert Einstein și spune NU, NU E PLAGIAT (echivalent cu o zicere de genul „ecuația de gradul doi nu are două soluții, ci șapte”), noi trebuie să îl credem pe Einstein pe cuvânt? Dar dacă Einstein era beat sau glumeț sau negustor sau indragostit de autoare sau, pur și simplu, hipnotizat și manipulat când a dat verdictul său?  Chiar așa? Am nevoie de el ca să-mi confirme că pământul e rotund? Iar dacă îmi spune că e plat, să-l cred?

Voi detalia.

Softurile în discuție, deși mult mai puțin complexe, sunt de acuratețea și precizia celor care proiectează  superclădirii, calculează traiectorii cosmice, ghidează statisticieni și cercetători prin labirintul infernal al marilor baze de date etc.  Rostul lor este să identifice similitudini între mai multe texte comparate. Similitudini nu aproximative sau interpretabile ci exacte până la literă și cratimă. Dacă în stânga scrie „dintro” și în dreapta scrie „dintr-o”, aceste softuri nu semnalează cuvântul ca fiind unul copiat.

Softurile în discuție țin cont de faptul că, în toate domeniile, există formulări standard sau succesiuni repetitive inevitabile, cum ar fi numele proprii, numele de instituții sau organisme, titlurile de reglementări, unele definiții etc., a căror folosire identică este permisă fără ghilimele sau citări și nu se încadrează la culpa de plagiat. Tocmai pentru acest motiv ele (softurile) au în meniu opțiuni de rafinare a verificării, capabile a nu lua în considerare, la concluzia finală, prezența unor astfel de similitudini acceptabile. Acest lucru se poate face, de exemplu, prin eliminarea  din calcul a grupurilor  lexicale care conțin mai puțin de n cuvinte identice la rând. Pentru nume proprii de oameni, s-ar putea alege n=5. Pentru titluri de legi sau alte formule standard mai lungi, s-ar putea alege n=50 ș.a.m.d.

Ideea este că, prin asemenea filtre, se poate ajunge progresiv la reținerea doar a acelor pasaje copy-paste (preluate fără ghilimele și fără respectarea regulilor de etică academică), mai lungi de o jumătate de pagină sau de o pagină sau de mai multe pagini la rând. Adică la identificare elementelor indubitabile de plagiat.

Utilizarea acestor softuri poate fi făcută de orice persoană cu suficiente cunoștințe IT, capabilă a respecta întocmai manualul de utilizare. Iar, la sfârșit, programul își afișează concluziile: similitudini identificate (în ipotezele a, b, c, „¦) = 45% (sau 10% sau „¦).

Este foarte adevărat că orice astfel de soft, oricât de profesional și sofisticat ar fi el, oferă rezultate în funcție de datele de intrare furnizate de operator. În cazul softurilor antiplagiat, datele de intrare sunt: documentul care trebuie verificat (cu bibliografia, anexele și notele de subsol sau de final aferente) și documentele existente pe Internet cu care documentul de verificat se compară. După cum e lesne de constatat, în cazul tezei de doctorat a doamnei Kovesi doar textul acestei teze a fost introdus de operator (Mugur Ciuvică, sa zicem), toate celelalte texte „“ martor existând, deja, pe Internet.

Ce să facă supercomisia de experți? Să verifice dacă Mugur Ciuvică nu a introdus din burtă pasaje identice cu ale altor autori? Asta poate face orice dactilografă meticuloasă. Să verifice cu calculatorul de mână dacă e vorba de 45% sau 43%? Să parcurgă cuvânt cu cuvânt textele înroșite în cele două coloane, ca nu cumva softul specializat să fi făcut vreo „mânărie” ca să o compromită, răuvoitor fiind, pe doamna Kovesi? Sau, poate, să verifice dacă algoritmul ce a stat la baza scrierii softului respectiv este corect sau nu? Toate aceste tipuri de verificări ar fi aberante. Când  iThenticate este folosit de Departamentul de Justiție al Statelor Unite (ministerul de Justiție al SUA), Parlamentul European, Comisia Europeană, Banca Mondială, Organizația Națiunilor Unite, nu apelezi tu, Ministerul Educației din România, la o comisie care să-l supraverifice.

Nu cred că cineva mi-ar putea furniza măcar un singur exemplu de text standard neincriminabil (care ar putea fi folosit de oricine, fără ghilimele, fără a fi acuzat de plagiat) de dimensiunea, să zicem a unei jumătăți de pagină A4, scrisă la un rând, cu caractere Times New Roman 11.

În aceste condiții, pentru a evita orice suspiciune asupra analizei și diagnosticului, aș propune operatorilor iThenticate care ajută comisia, să seteze programul astfel încât să fie reținute ca fragmente plagiate doar acele texte similare mai lungi de o jumătate de pagină.

Din ce-am văzut eu în documentul publicat de Mugur Ciuvică, însumarea unor asemenea fragmente ar depăși, în cazul tezei de doctorat a Laurei Kovesi, suta de pagini. Și atunci? La ce ne mai prostim cu lupa, pipeta și microbalanța? Doar așa, ca să dăm impresia de mare aplecare și scrupulozitate? Ca să ne putem pierde în detalii și excepții și să facem loc, subtil, confuziei, relativului, mușamalizării?

Am înțeles că, pentru marea verificare a secolului, CNATDCU a apelat la trei experți români de calibru, unul din Cluj Napoca, ceilalți doi rezidenți în Franța. De ce? Din punctul meu de vedere doar pentru a confirma o evidență: plagiatul.

Pentru că, dacă verdictul celor trei va fi de ne-plagiat, singurul lucru demonstrat de acest verdict va fi nu că teza Laurei Kovesi este corectă ci că „sistemul”, „binomul”, ziceți-i cum vreți, a găsit mijloace să-i determine pe acești oameni să mintă, să mistifice realitatea. Căci realitatea, adevărul, probele, sunt, în acest caz, mai clare chiar decât formula apei. Evidența nu trebuie confirmată de experți. Ea trebuie, cel mult, la răstimpuri, salutata de bunul simț.

Încrederea mea în moralitatea celor trei somități  în cazul unui verdict favorabil Laurei Kovesi, nu va putea depăși niciodată încrederea mea în propriile judecăți, aici, unde știu că mă pricep.

Singura utilitate reală a unei astfel de comisii, super titrată și doxată , chemată să constate și să consemneze o evidență (și nu să analizeze vreun caz complicat) este rolul său de paratrăznet.  Tunetele și fulgerele răzbunătoarei zeițe de la DNA vor ajunge mai greu în Franța decât aici, la doi pași, pe strada General Berthelot unde funcționează Ministerul Educației.

Prin numirea acestei comisii internaționale asistăm, de fapt, la stratagema unor lași autohtoni de a scoate castanele din foc cu mâna altora.

Oare în cazul unor pericole mari pentru România tot așa vor proceda decidentii nostri? În loc să aleagă soluția optimă pentru țară vor prefera soluția cu risc minim pentru ei? Hmm! Cam nasoală perspectiva!

Contele de Saint GermainEditorialeAlbert Einstein,ecuatia de gradul II,iThenticate,Laura Kovesi,Marea Teorema a lui Fermat,Ministerul Educatiei,Mugur Ciuvica,plagiat,premiul Abel,soft antiplagiat,strada General Berthelot,teoria numerelor  Atâta fandoseală, atâta balet pe gheață, atâtea fumigene în dorința de a mușamaliza cumva plagiatul doamnei Kovesi. Care e clar și simplu de dovedit precum verificarea soluțiilor unei ecuații de gradul II: aplici formula și gata! Nu e nevoie de academicieni în matematică, de premianți Abel care să fi...Blog politic si polemic