Scorul acestui articol
[Total: 25 voturi. Media: 4.4]

Nu sunt deloc specialist în finanțe. Și cu atât mai puțin în geopolitică. De-asta nici nu mă aventurez să fac analize pe astfel de subiecte care, pentru a fi corect tratate,  mai cer pe lângă cunoștințe aprofundate de specialitate și enorm de multe informații din culise. Informații la care cei care se bagă singuri în vorbă nu prea au acces. Iar cei care au acces la ele nu-și fac deloc o prioritate din a le dezvălui.

Așadar analize despre BREXIT nu fac, pentru că analiza înseamnă abordare științifică. Aprecieri, însă,  îmi pot permite. Căci aprecierile nu angajează mai mult decât propria mea înțelegere a lucrurilor și, în plus, au farmecul lor subiectiv, ca un tablou abstract descris de tot felul de chibiți rătăciți prin preajma lui.

După căderea comunismului, după ce zidul Berlinului a început să fie cumpărat la cărămidă de colecționari excentrici, o construcție faraonică s-a autopropus spre a umbri gradual și fără vreo rivalitate de aceeași anvergură, peisajul european: Germania Reîntregită.

Semnul unei forțe ieșite din comun venea nu atât din trecutul Germaniei (criteriul „trecutului” fiind bine reprezentat și la alte două mari națiuni europene, Franța și Anglia) cât, mai ales, din prezentul ei recent, din integrarea miraculoasă a anemicei RDG într-o structură federală performantă și orgolioasă.

România, în 27 de ani de la căderea comunismului, nu a fost în stare să curețe structurile de conducere ale țării de sporii securismului, ce să mai vorbim de redresare economică. Germania, în mai puțin de un deceniu, a asimilat o întreagă populație săracă și mutilată moral, ridicând-o la nivelul de trai și de orgoliu imperialist al unui lider mondial de necontestat.

Acest succes, al reunificării propriului popor în timp record și cu rezultate excepționale, a demonstrat establishementului german nu doar forța intrinsecă a națiunii pe care o reprezintă dar și calea de urmat spre o dominare și mai largă, a întregii Europe. Această cale s-a numit crearea și consolidarea unei  Uniuni Europene condusă, de facto, de Germania.

Franța și Anglia nu puteau să vadă cu ochi buni cum talgerele lor coboară iar cel al Germaniei urcă.  Nu mai vorbesc de celelalte țări membre ale UE care, ușurate tot mai mult de suveranitatea cedată pe altarul Uniunii se trezeau alunecând dezesperant în jos, fără putință de redresare, spre nivelul 3 sau 4 al piramidei europene.

Transformarea Germaniei în liderul de necontestat al UE a fost marcată, până la Brexit, de evenimente bornă. Voi numi aici doar cele două mari crize ale ultimilor ani: criza grecească și criza refugiaților sirieni.

Cu toate eforturile supraomenești ale președintelui Franței Francois Holande și ale premierului britanic David Cameron de a poza în parteneri egali de decizii cruciale, cuvântul determinant în stabilirea strategiilor comune de acțiune ale UE în cele două crize l-a avut, de departe, Angela Merkel. Desigur, un cuvânt susținut și de cele mai consistente contribuții financiare.  pentru că, până la urmă, în genul acesta de tratative banul face legea.

Asistăm, așadar, la efectele unei lupte surde pentru hegemonie. Germania uzează la maxim, în plan formal, de dankeschön și bitteschön, crezând că astfel ar putea face neobservate bătăile din picior la hotărâri importante, ar putea adormi vanitățile rănite. Pe de altă parte Franța și Anglia se întorc acasă de la summiturile esențiale la care ar trebui să-și demonstreze rolul de superputeri cu soluțiile impuse de Germania. Lucrul acesta încurcă la raportările interne și dăunează percepției publice. Dând, totodată, apă la moară ultrnaționaliștilor.

Cred și eu, ca și Adrian Năstase (http://www.cotidianul.ro/nastase-germania-a-castigat-razboiul-cu-marea-britanie-283569/), că BREXIT reprezintă o victorie a Germaniei în fața Marii Britanii în bătălia pentru Europa. S-ar putea ca și Franța să aibă motivele sale de momentană jubilație geostrategică în urma acestei decizii a „perfidului Albion”.

Mai cred și că cei doi poli extraeuropeni de putere, SUA și Rusia, se bucură de BREXIT. Pentru că, orice s-ar spune, o Uniune Europeană fără Marea Britanie este mai slabă. Și are în coastă un potențial rival, care, oricând, ar putea să gliseze spre o altă alianță.

Dar atunci, dacă toți cei enumerați anterior se bucură, este cineva trist? Are cineva de pierdut?

Analiștii de specialitate, agențiile de presă susțin că englezii ar avea de pierdut. Și tările mici ale UE, de asemenea, care sunt mult mai vulnerabile la instabilități de genul acesta.

Mie, ceea ce mi se pare, pentru moment, cel mai spectaculos la BREXIT este lecția unei mari națiuni. Cât de importantă este pentru o mare națiune păstrarea identității. Chiar dacă prețul de raft, imediat, pare a fi echivalentul unei gafe de proporții.

Mă și intrigă, însă, ceva la această decizie. Cum au votat tinerii și vârstnicii la ei față de cum au votat la noi.  Exact pe dos.

La noi (în România), cei care vor ruperea inerției, schimbarea radicală a stării de fapt, chiar fără o perspectivă clară a ceea ce ar putea fi pus în loc, sunt tinerii.

La ei (în Marea Britanie), promotorii schimbării, propovăduitorii ieșirii cu orice preț din UE, au fost vârstnicii.

Circulă tot felul de teorii în încercarea de a explica această, aparentă, anomalie. Una dintre teorii, foarte răspândită, ar fi că britanicii care au votat „out” nu au fost informați. Nu au știut ce votează. Dar atunci cum rămâne cu celebrul lor conservatorism, frate de sânge cu inerția?

Destul însă despre incontrolabila (de către noi) actualitate politică europeană. Avem teme interne care ne umplu, atât de palpitant, fiecare zi. Să ne bucurăm de ele, vă propun.

Hexipharma, moartea lui Condrea, Black Cube, ultimele isprăvi ale binomului și, printre ele, scurte inserții  cu Europenele de Fotbal și cu Wimbledon.

Adie un aer de vacanță.

Vizionări plăcute!

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,Angela Merkel,Black Cube,BREXIT,Campionatul European de Fotbal,Dan Condrea,David Cameron,Francois Holande,Franta,Germania,Germania Reintregita,Hexipharma,Perfidul Albion,RDG,Rusia,SUA,Wimbledon  Nu sunt deloc specialist în finanțe. Și cu atât mai puțin în geopolitică. De-asta nici nu mă aventurez să fac analize pe astfel de subiecte care, pentru a fi corect tratate,  mai cer pe lângă cunoștințe aprofundate de specialitate și enorm de multe informații din culise. Informații la care...Blog politic si polemic