Scorul acestui articol
[Total: 2 voturi. Media: 4]

Stăteam întinşi alături, pe şezlongurile scurtei noastre vacanţe plănuită ca o evadare. Fiecare cu lecturile sale, fiecare cu tehnicile proprii de decuplare şi cuplare la altceva.

Din când în când soţia mea scotea câte o exclamaţie: “ce tare”, “nu se poate”, “exact ca nouă”, “fii atent”. Urma apoi un citat cu voce tare şi toată construcţia mea de izolare dorită etanşă, tot închipuitul meu clopot de sticlă, se făcea ţăndări. Aneta Bogdan dimpreună cu cartea ei “Branding pe frontul de Est” năvăleau de pe celălalt şezlong, prin vocea unei cititoare entuziaste, căreia nu-i puteam îngrădi dreptul de a savura “în familie” numeroasele gânduri de acolo cu care rezona.

Astfel am luat primul contact cu un autor inteligent, spiritual, şlefuit parcă “pentru export” şi cu revolta sa reprimată adesea în mâhnire. Acum, după ce numita carte s-a transferat pe noptiera mea, pot spune că am fost deranjat cu folos.

Aneta Bogdan mi se pare a fi genul de român înzestrat pentru a străluci printre străini dar care, în propria ţară, se simte mai degrabă tratat ca un corp străin decât ca un membru al unei formaţiuni de elită.

Este o profesionistă recunoscută şi onorată de prietenia unor legende în viaţă ale  brandingului mondial (prefaţa cărţii aparţine celebrului Wally Olins) şi este dependentă de un cuvânt, fascinant şi in egală măsură oribil, după cum îi coagulează pe unii şi îi dizolvă pe alţii: REPUTAŢIE.

 Una – două aduce vorba despre asta: reputatie în sus, reputaţie în jos,  lucru care,  de înţeles , devine echivalent, pentru diabolicii noştri conducători, cu rostirea unei mantre de exorcizare. Motiv suficient pentru aceştia de  a-şi scuipa în sân, de a o ţine la distanţă  şi de a-i transmite, prin suficienţa şi imoralitatea atitudinii lor de lideri egoişti şi fără viziune, un singur îndemn:  lasă-ne, lasă-ne!

Din fericire pentru noi, cei diferiţi de ei, Aneta Bogdan a ales să nu le dea satisfacţie şi să-şi joace şansa aici, în România, chiar dacă, uneori, această aventură capătă accentele unui sport extrem.

Nu o cunosc personal pe doamna Aneta Bogdan dar, citindu-i eseul despre branding şi reputaţie,  am găsit atâtea similitudini între povestea ei şi aventura mea profesională încât, parcă, au fost zile de la revoluţie încoace în care gândurile  şi gesturile noastre au mers mână în mână.

Cu bucuria de a împărtăşi cu voi, cititorii mei , descoperirea unei cărţi de atitudine şi, mai ales, descoperirea  autoarei sale, îi dau Anetei Bogdan cuvântul de încheiere a acestui comentariu, urmând ca eu să revin cu o nouă postare conţinând scurte extrase pe care, sunt sigur, le veţi citi cu interes.

“Cu precădere, în ultima perioadă, în România, valoarea reputaţiei tinde către zero şi consider aceasta cea mai mare ameninţare la adresa, dacă vreţi, a siguranţei naţionale. De aceea am ales să scriu despre reputaţie împotriva curentului. Fac asta pentru că sper să mai fie încă mulţi aceia care lucrează în tăcere şi îşi apără bunul nume. Şi fac asta mai ales pentru că am mai multă nevoie de ei decât au ei de mine”. Aneta Bogdan, “Branding pe frontul de est”, Bucureşti, 2011.

Contele de Saint GermainEditorialeLecturi impartasiteAneta Bogdan,Branding pe frontul de Est,reputatie,Wally OlinsStăteam întinşi alături, pe şezlongurile scurtei noastre vacanţe plănuită ca o evadare. Fiecare cu lecturile sale, fiecare cu tehnicile proprii de decuplare şi cuplare la altceva. Din când în când soţia mea scotea câte o exclamaţie: “ce tare”, “nu se poate”, “exact ca nouă”, “fii atent”. Urma apoi un citat...Blog politic si polemic