Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

De acord, PSD este în acest moment cel mai mare partid din România ca număr de membri, ca infrastructură, ca număr de aleşi la toate nivelele.  Este ce-a fost PDL până deunăzi, când sufocase întreaga ţară cu portocaliul său de sulf vulcanic.
Dar PSD este, în acelaşi timp, şi un partid tarat. Duce cu el gena totalitaristă a părinţilor săi fondatori, pata crimelor de la mineriade, un funest record de corupţie instituţionalizată de pe vremea când ţara era condusă de cuplul comunisto – monocolor Iliescu – Năstase. E drept, această ultimă referinţă privind corupţia instituţionalizată a fost ulterior pulverizată, pur şi simplu, de anvergura inimaginabilă a raptului pus la cale de maleficul Traian Băsescu, această chintezenţă peste timpuri a securităţii ca blestem; totuşi, e vorba de o depăşire de limite care nu provoacă uitarea trecutului ci fixarea şi mai puternică a acestuia în memoria colectivă. Pentru că, nici pe vremea lui Ceauşescu (şi nici acum, pe vremea lui Băsescu), exponenţii securităţii şi ai partidului roşu nu au fost priviţi  (nu sunt priviţi) ca adversari într-o competiţie antinaţională  ci ca instrumente, complementare, de torturare a populaţiei.
Nu o dată PSD-ul a arătat ce-l mână cu adevărat în lupta politică: natura lui hulpavă şi subculturală. În care puterea şi bogăţia materială sunt singurii piloni trainici ai sistemului său de valori, în care însuşirile înalte ale speciei, gen onestitatea, onoarea, cultul binelui şi al adevărului, generozitatea, ca să nu mai vorbesc de patriotism ori spirit de sacrificiu, sunt considerate slăbiciuni, sunt persiflate şi scoase în afara oricărui proces de selecţie.
Cu o aşa reputaţie, a fost o adevărată mană cerească pentru PSD  să poată deveni partener de coaliţie, în cadrul USL, cu Partidul Naţional Liberal. Această căsătorie morganatică a mai spălat în ochii populaţiei îngăduitoare jegul trecutului, a dat speranţa că şi cei răi pot deveni buni dacă stau mai multă vreme în vecinătatea cui trebuie.
Tot ce e azi Victor Ponta se datorează, o spun tranşant, lui Crin Antonescu. Crin Antonescu a avut ideea constituirii USL, Crin Antonescu a îndurat timp de doi ani de zile zoaiele ipocriziei şi manipulării furibunzilor săi duşmani  care-l acuzau de trădarea idealurilor liberale, Crin Antonescu i-a determinat pe românii sceptici să transfere o parte din simpatia şi încrederea pentru el şi către Victor Ponta, astfel ca acesta să poată deveni prim – ministru în 2012. Într-un contract politic în care PSD-ul a fost mereu ajutat de onorabilitatea liberalilor pentru a fi perceput drept un partid reformat, pentru a i se acorda în două rânduri de alegeri prezumţia de rupere cu trecutul şi încrederea pentru viitor, în acest contract politic, deci, Crin Antonescu şi-a respectat la virgulă angajamentele şi l-a făcut pe Victor Ponta premier.
Iar acum ce vedem? Un PSD gonflat de recenta bunăstare, un prim-ministru ce-şi uită angajamentele şi-şi pune trepăduşii (Sebastian Ghiţă, Ilie Sârbu, Mircea Geoană, Valeriu Zgonea) să-i atace binefăcătorul, nişte răbufniri de vechi năravuri pe care cuminţenia statutului din opoziţie şi apoi a parteneriatului din cadrul USL aproape că le făcuse uitate; pe scurt o serie de comportamente dezgustătoare ce prefigurează  revenirea PSD la sălbăticia prădătoare originară, aceea care-l exilase, înainte de cooptarea în USL, la periferia României si a Europei civilizate.
Sunt perfect de acord cu atitudinea tranşantă a lui Crin Antonescu. Cât ar părea de paradoxal, ea face bine în primul rând USL, chiar dacă e foarte probabil să ducă la destrămarea acestei alianţe. Pentru că, decât un USL într-o rână, cu osia fracturată de un partid lacom şi supraponderal, mai bine un USL la timpul trecut, cu istoria sa victorioasă întreruptă de trădarea ajunşilor.
Victor Ponta se poartă ţanţoş în aceste împrejurări. Răspunde sibilinic, se afişează ostentativ cu Sorin Oprescu pretextând că lansează proiecte sportive în vreme ce acestea sunt, de fapt,  prezidenţiale şi se face că nu înţelege o realitate ce-l va invada ca o viitură de noroi când digul USL se va rupe: aceea că, în lipsa paravanului de onorabilitate pe care PNL îl oferă PSD, PSD va redeveni în ochii românilor partidul corupt, trădător şi rapace pe care atât îl detestam cu toţii prin anii 2003 – 2004.
După ce tu, Victor Ponta, şi tu, PSD, v-aţi văzut cu sacii-n căruţă pentru că Antonescu şi-a ţinut cuvântul, să veniţi acum şi să-l condiţionaţi suplimentar pe acesta că îl veţi susţine la prezidenţiale doar dacă “face frumos” la toate inţiativele voastre dubioase de miez de noapte (uitând de protocolul USL şi de faptul că aveţi o datorie de onoare nu doar faţă de Crin Antonescu dar şi de milioane de votanţi) mi se pare o insolenţă de netolerat.
Iar declaraţia de azi a lui Zgonea la adresa lui Antonescu, “Cei care nu sunt în stare pot să plece de la guvernare”, indică o scroafă cocoţată sus de tot în copacul parvenirii. Să aibă grijă însă la copite: acestea nu sunt nici ghiare şi nici perniţe de pisică.
În toată zăpăceala asta breugeliană,  iscată de destrămarea putrefactă a lui Traian Băsescu şi de invazia devoratoare a PSD-ului, singurul politician care pare a nu se fi lăsat copleşit de morbul victoriei cu orice preţ, care încearcă să îşi consolideze un anumit statut de om politic respectabil, este Crin Antonescu.
Eu îi aplaud această încăpăţânare (greu de înţeles de către oportuniştii care-l iau azi la ţintă) de a nu plăti orice preţ pentru a ajunge preşedintele României în 2014. Decât preşedinte pus pe camătă, cu plata înzecită la livrare, mai bine o dezicere timpurie de practicanţii acesteia, chiar cu riscul înfrângerii.

Contele de Saint GermainEditorialeCeausescu,Crin Antonescu,Ilie Sarbu,Mircea Geoana,PDL,PNL,PSD,Sebastian Ghita,USL,Valeriu Zgonea,Victor PontaDe acord, PSD este în acest moment cel mai mare partid din România ca număr de membri, ca infrastructură, ca număr de aleşi la toate nivelele.  Este ce-a fost PDL până deunăzi, când sufocase întreaga ţară cu portocaliul său de sulf vulcanic. Dar PSD este, în acelaşi timp, şi...Blog politic si polemic