Despre credibilitatea lui Mihai Răzvan Ungureanu
Aseară, Mihai Răzvan Ungureanu a acordat un interviu lui Emil Hurezeanu. Din capul locului am sesizat două asemănări între acest interviu şi cel acordat de MRU lui Mihai Gâdea, cu ceva timp în urmă. (more…)
Mircea Mihăieş – mitraliorul mazetă
Nu am mai scris de multă vreme despre Mircea Mihăieş. Acest individ degajă atâta energie negativă prin tot ceea ce reprezintă, de la idei până la limbaj, de la aspectul neîngrijit al corpului până la virilitatea de vier cu care siluieşte limba română ori de câte ori are prilejul, încât am zis să mă protejez şi să vă protejez ignorându-l. (more…)
Mihai Răzvan Ungureanu sau vorbirea de camuflaj
Aseară, Mihai Gâdea a comis-o la română. E drept, nu la fel de grav cum o face săptămână de săptămână în editorialele sale profesorul universitar de limbi Mircea Mihăieş, dar într-un moment în care ar fi fost mai bine să fie la înălţime. MRU a punctat ca la scrimă, cu o înţepătură precisă al cărei venin l-a urmărit pe Gâdea pe tot restul interviului, timorându-l. Învingător la impresia artistică MRU! Ghinionul nostru este însă că MRU, de pe poziţia pe care o are acum, nu este pus să ne influenţeze destinele în plan artistic ci în latura lor cea mai prozaică (şi, în acelaşi timp, şi cea de care toată lumea este interesată), a vieţii de zi cu zi, a luptei pentru supravieţuire. Or, privit prin prisma aşteptărilor la acest capitol, prestaţia din inerviul de aseară a domnului Ungureanu a fost dezamăgitoare. (more…)
Colaboratorul Ion Cristoiu
Ion Cristoiu scrie mult. Este un gazetar important. El ar vrea să fie un scriitor important. Este însă doar unul mediocru. A publicat 12 cărţi. Îşi aminteşte cineva măcar un singur titlu? În schimb de găina lui care a născut pui vii a aflat toată lumea. (more…)
Produsul Radu Banciu
Postul de televiziune B1TV a decis, după “brevet” chinezesc, să copieze fără jenă formatul uneia dintre cele mai ieftine şi profitabile emisiuni ale momentului, emisiunea “În gura presei” realizată de Mircea Badea. Astfel a apărut, programată în aceleaşi zile şi la aceleaşi ore cu originalul, pastişa intitulată : “Lumea lui Banciu”. (more…)
Tăcerea de la Dilema Veche
În ultimul număr al Dilemei Vechi, Andrei Pleşu a comis o gafă de timing. La nici o zi după noua lovitură de imagine pe care Antena 3 le-a dat-o detractorilor ei, câştigând un prestigios premiu internaţional într-o companie ultraselectă, domnul Pleşu a publicat un articol, gen execuţie cu public în Piaţa Tien An Men, împotriva lui Mihai Gâdea. (more…)
Apologia amânării
(Acest comentariu a fost partial postat la articolul lui Andrei Plesu din Adevarul, intitulat ""Strategii electorale"', articol ce poate fi citit accesand linkul ) Articolul dlui Pleşu nu este altceva decât apologia amânării, a statului pe loc, a absenteismului la urne. (more…)
Mlaştina trufiei
(Comentariu propus spre publicare la articolul lui Andrei Plesu din Dilema Veche, intitulat " O sminteala", articol ce poate fi citit accesand linkul ) Comentariu CENZURAT de Dilema Veche Vai, vai, ce miros de abator, ce zumzăit de muşte verzi, ce poantilism cu sânge sleit. Toate însoţind o crucificare marca Andrei Pleşu, precum un viol săvârşit pe sub elegante brocarduri. (more…)