Războiul cutiilor negre

Serviciile secrete au o particularitate ce le deosebește radical de alte instituții ale statului: beneficiază de protecția unei confidențialități de fier. Atât din interior (agenții lor fiind instruiți și organizați în așa fel încât să nu transpire nimic, din ceea ce nu trebuie, în afară) cât și din exterior (unde legile de funcționare și control le asigură cadrul etanș necesar ținerii la distanță a amatorilor de scandal şi de intruziuni de tot felul). (more…)
continuare...

Forma ocultilor de a-si negocia viitorul

Am impresia că cineva împinge România spre război civil. De când am devenit scut antirachetă și graniță la „marea falie” de la Est, în buza căreia, pe partea cealaltă, „cutremurele” se țin lanț, o forță malefică nerepertoriată în meniurile democrației, desfășoară pe scena politică românească schimbări și manevre ca pentru o nouă revoluție. De data asta, însă, nu o revoluție populară ci una de laborator, în care poporul este folosit doar ca reactiv, ca masă de manevră. (more…)
continuare...

Autoapărarea: un drept uitat, un act de demnitate pe cale de dispariție

M-am săturat de lașitatea „îndreptățita”, de revărsarea publică „scuzabilă” a osânzei sub formă de siluete umane, purtând pe piept însemne ale unor respectabile demnități. M-am saturat de tremurul gelatinos, în microfoane de înaltă fidelitate, al vocilor sugrumate de târșală, de paloarea închipuiților noștri politicieni rămași fără pic de sânge în instalație de îndată ce își aud numele citat la DNA. (more…)
continuare...

Albine, viespi şi bondari – versiune adaptata pentru Andrei Plesu

(Acest comentariu a fost postat la articolul din Adevarul, 24 nov. 2010 publicat de Andrei Plesu sub titlul "Ce mai inseamna politia?", articol ce poate fi citit accesand linkul ) Domnul Pleşu îşi pune de-un sfârşit de săptămână calm. A ales din nou un subiect  fără tabere, asupra căruia s-a aşternut deja o unanimă şi înţeleaptă resemnare. “Ce mai înseamnă poliţia?” se întreabă dânsul nostalgic şi totuşi într-o română actualizată, pentru a părea contemporan cu evenimentele.  Păi ce să însemne dacă nu exact ce-ar trebui dacă am lua-o în serios: garantul legii într-o ţară guvernată prin lege. A, care lege? Gata, v-aţi prins! Aici e BUBA.  Nici n-are rost să vă mai explic. Totuşi v-aş mai reţine puţin pentru că nu ştiu dacă aţi observat cu câtă măiestrie foloseşte dl. Pleşu tehnica surdinei  ori de câte ori atacă teme cu terminaţii înalte. “Se vorbeşte de complicităţi la nivel de minister,…
continuare...

Albine, viespi şi bondari

(Comentariu postat la articolul publicat in EVZ din 24 nov. 2010 de Mircea Marian sub titlul  "România nu trebuie primită în spaţiul Schengen", articol ce poate fi citit accesand linkul ) Nu vreau să cad în greşeala pe care o reproşez cel mai des şi vehement ziariştilor şi intelectualilor lui Băsescu, anume incapacitatea de a fi obiectivi şi de a recunoaşte atunci când clienţii lor de perdaf zilnic fac şi lucruri care ar trebui apreciate. Voi spune deci tranşant, fără ironii sau codiţe stilistice  relativizante, că articolul de azi al lui Mircea Marian este, prin conţinut, unul corect, curajos şi chiar exemplar, având în vedere tribuna înrolată de la care el a fost lansat. E un mesaj sub semnul exasperării. E un mesaj nu al unui om trezit brusc într-o realitate înfricoşătoare ci al unei structuri care şi-a atins limitele compromisului acceptabil şi care izbucneşte “stop, aşa nu se mai…
continuare...