Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

 

(Scris pe 10 sep. 2010, ca reacţie la unul din articolele lui M. Cărtărescu cu palide urme de trezire la realitate)

Propagandiştii portocalii, în disperarea lipsei lor de argumente, se agaţă ca înecaţii de orice persoană cu oarecare notorietate ce le mai ţine partea, considerând-o bun de inventar, instrument aflat discreţionar la dispoziţia cauzei lor. Când persoana respectivă îşi mai permite uneori să iasă, timid şi provizoriu, din tranşeea sprijinului orb, reacţionează violent şi trivial, ca soţul complexat care, după o drojdie mare, işi znopeşte consoarta pentru că a răspuns vecinului la bună ziua.

Susţinătorii lui Băsescu, chiar şi cei iniţial respectuoşi şi colocviali, s-au radicalizat în ultima vreme, după modelul preferatului lor, devenind ameninţători, grobieni şi opaci la orice critici, oricât de îndreptăţite. Priviţi-i cum îl tratează acum pe Cărtărescu, fără contribuţia căruia, poate, azi ar fi lăudat alt preşedinte: ca şi cum acesta ar fi semnat cu ei un “contract” de sclavie fără clauză de răscumpărare, ca şi cum, odata pupat condurul doamnei Udrea şi ciuful domnului preşedinte, nu ar mai exista recurs pentru înlocuirea condiţiei de broscoi cu aceea de fiinţă umană liber cugetătoare.

Sunt printre cei care l-au criticat cu virulenţă pe M C  pentru orbirea (!!!) lui confundabilă cu oportunismul. Acum, când discursul i s-a nuanţat, îngăduind şi tuşe critice în zone ale realităţii noastre până mai ieri lustruite de respiraţii adulatoare, îl urmăresc cu atenţie şi temperată speranţă. Nu-mi propun însă să îl laud. Întâi pentru că nu pot lăuda ceva ce încă oscilează între bine şi rău, apoi pentru că dacă, într-adevăr, s-a deşteptat la realitate, beneficiul major al unei astfel de iluminări nu-i vine din laudele mele ci din propria recuperare.

Oricum, preţul deşteptării la realitate, dacă despre asta o fi vorba, nu e mic. Ceea ce se vede din postările pe forum e mezelic pe lângă ceea ce vor conţine facturile finale lansate de fiscul atotputerniciei. Cu toate acestea, MC şi Andrei Pleşu se pare că şi-au asumat riscul.

Alţii, precum finii degustători ai fictivului G. Liiceanu şi HR Patapievici, mai aşteaptă. Pentru ei, a deschide ochii mari şi a-şi calibra cronicile pe realitatea brutală şi neconvenabilă este încă un gest exterior şi vulgar. Deoarece această realitate nu-i afectează pe ei ci vulgul.

Contele de Saint GermainEditoriale  (Scris pe 10 sep. 2010, ca reacţie la unul din articolele lui M. Cărtărescu cu palide urme de trezire la realitate) Propagandiştii portocalii, în disperarea lipsei lor de argumente, se agaţă ca înecaţii de orice persoană cu oarecare notorietate ce le mai ţine partea, considerând-o bun de inventar, instrument aflat...Blog politic si polemic