Scorul acestui articol
[Total: 90 voturi. Media: 5]

Alegerile „“ primul tur „“ m-au prins peste hotare. In capitala Europei dacă pot spune așa. Nu m-am agitat să votez pentru că știam dinainte finaliștii și am considerat că doar turul doi va avea nevoie de mine.
De la distanță, România se vede altfel. De fapt, nu se vede. În hotelul în care am stat se prindeau peste 100 de posturi TV. Niciunul românesc. Intâmplător aveam treabă pe strada Washington. Acolo e și Ambasada României. Singurul lucru care mi-a semnalat că în acest weekend e un eveniment electoral important acasă a fost un poster cu Elena Udrea afișat în vitrina unei spălătorii de rufe aflată vizavi de ambasadă. Fusese o contribuție a ambasadorului sau patroana spălătoriei avea pasiuni de nereprimat?
Acum, după afișarea rezultatelor și abundența de comentarii (aproape exclusiv în media românească), tot ce pot spune este că am ajuns din nou la mâna UDMR. Electoratul maghiar va putea decide președintele României cu disciplina lui binecunoscută, pe care a probat-o de fiecare data.
Chiar nu știu în acest moment cu cine să votez în turul doi. Îmi displace profund frăția lui Johannis cu băsiști odioși dar baronii lui Ponta îmi inspiră și ei teamă. O teamă existențială, născută din proiecții asupra viitorului inspirate de trecut.
Gândindu-mă cam cu ce preț și-au vândut de fiecare data UDMR-iștii sprijinul, mai că înclin să votez cu acela ce nu va primi sprijinul lor.
Rezultatul din primul tur mi se pare mai degrabă încurajator pentru Johannis decât pentru Ponta.
Cred că dacă, printr-un miracol, Băsescu nu ar mai exista după aceste alegeri, câștigător cert ar fi Johannis. Cum însă miracolul este doar o ipoteză fantezistă în cazul de față, șansele lui Ponta mi se par mult mai mari. Lumea se teme de revenirea pe scenă a lui Băsescu, prin trucuri în care s-a arătat de neegalat. De aceea, lumea va da prioritate exorcizării acestuia în fața jurămintelor de nerecădere în păcat a pedeliștilor.
Cum am procedat în ultimele săptămâni, nu am de gând să devin propagandistul unuia sau altuia dintre cei doi finaliști acum, pe ultima sută de metri. Și asta nu de din alte motive decât acela că eu însumi nu sunt clarificat și că binele și răul oricăreia dintre opțiuni mi se par sensibil egale.

Contele de Saint GermainEditorialealegeri primul tur,Ambasada Romaniei,Elena Udrea,Johannis,Ponta,UDMRAlegerile '“ primul tur '“ m-au prins peste hotare. In capitala Europei dacă pot spune așa. Nu m-am agitat să votez pentru că știam dinainte finaliștii și am considerat că doar turul doi va avea nevoie de mine. De la distanță, România se vede altfel. De fapt, nu se vede....Blog politic si polemic