Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Îi mulțumesc domnului CTP pentru că mi-a dat dreptate și a recunoscut că s-a înșelat în privința bărbăției și vânei de om politic autentic ale lui Traian Băsescu.

Dar nu despre CTP vreau să vorbesc acum căci, după ce răul a fost făcut, doi bani nu mai valorează căldările de cenușă turnate în cap spre obținerea iertării și benevolentei noastre. De dragul de a fi considerat un analist exemplar, domnul CTP a ignorat riscul de a deveni un exemplar de Antipa, specia „cameleoni”.

Ce m-a frapat, provocându-mi acest comentariu, este o mostră de monumentală prostie a infailibilului Traian Băsescu, o declarație care, făcută în contextul acceptării pe față a boicotării referendumului, demonstrează cât de degradată a putut ajunge judecata celui care dorește morțiș, indiferent de consecințele pentru țară, să conducă în continuare destinul acesteia.

Traian Băsescu declară azi, nici mai mult nici mai puțin, că a ajuns la un procent de 37% susținere. Păi atunci hai să-l credem măcar pentru o dată că spune adevărul și să raționăm mai departe.

Dacă în urma boicotului doar 7% vor vota NU, ce rezultă? Că restul de 30% (până la prognosticul președintelui) au stat acasă, boicotând.  Adăugând numărul ce corespunde acestui procent de absenteiști provocați la numărul celor ce vor vota DA, se va observa clar că pragul impus de CCR pentru validarea referendumului va fi depășit cu mult. Pe cifrele lui Traian Băsescu și nu pe invenții sau himere ale USL.

Prin această declarație de animal hăituit, care vrea să mai rânjească o dată amenințător spre gonaci, Traian Băsescu ni se livrează pe tavă. Recunoaște fără să vrea cât ar fi în realitate prezența la referendum dacă el și PDL-ul nu ar apela la trucul rușinos al boicotării. Ne certifică, altfel spus, un adevăr pe care deja îl știam dar nu fusese recunoscut de sine: românii care nu-l mai vor președinte depășesc cu mult cvorumul impus de CCR.

Contele de Saint GermainEditorialeCCR,CTP,PDL,Traian Basescu,USLÎi mulțumesc domnului CTP pentru că mi-a dat dreptate și a recunoscut că s-a înșelat în privința bărbăției și vânei de om politic autentic ale lui Traian Băsescu. Dar nu despre CTP vreau să vorbesc acum căci, după ce răul a fost făcut, doi bani nu mai valorează căldările de...Blog politic si polemic