Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Inspirată de un comentariu al Piticului Prono din care redau fragmentul ce m-a incitat:

„Conte sunt siderat. Este o noua religie in Romania dedicata sfantului Hadrian. Chiar s-a sters banda complet, s-a uitat cine este omul asta? Faptul ca procesul a fost taraganat si sentinta a fost nefiresc de aspra, nu inseamna ca domnu”™ Nasatse e vreun fel de martir. Nu stiu daca Adrian Nastase va intra in iconografie, dar a intrat in mitologie pentru aroganta, despotism si coruptie. A-l beatifica acum este o insulta pentru cei care au stiut sa accepte realmente demn sentintele (gen Anghel si Muresan), pentru cei care s-au pus la dispozitia justitiei si si-au dovedit nevinovatia (Seres si Tariceanu) sau au fost hartuiti (Vosganian si Nagi). […]”

Dragă @piticul prono,

Stii că te prețuiesc!  Tocmai de-asta m-a surprins acest comentariu al tau care mi se pare că urmează unei lecturi superficiale.

Dacă citeai cu atenție articolul pe care l-am dedicat lui Adrian Nastase nu ai fi făcut aceeași greșeală pe care am observat-o și la alți critici ai mei, aceia însă programatic tendențioși  față de ceea ce scriu. Nu ai fi luat sensul imediat, înrudit cu sonoritatea, pentru cuvântul „iconografie” (și anume „o colecție de portrete (icoane) ale oamenilor celebri”) ci ai fi observat că acest cuvânt mai are și un alt sens, mult mai potrivit cu spiritul textului meu, și anume „Totalitatea imaginilor documentare referitoare la o epocă, la o problemă, la o localitate etc. „(DEX).

Eu, cu acel articol, am încercat să prezint fotografia unei clipe, așa cum s-a impregnat aceasta pe „mercurul” afectului mele și nicidecum să caracterizez o carieră de politician (pe care, cum poți observa, am expediat-o printr-o exprimare neutră  („un fost prim-ministru, cu toate lipsurile și păcatele lui”).

Tot mesajul pe care am vrut să-l comunic a fost legat de „ultima libertate”, așa cum am numit-o mai de mult, și pe care am rebotezat-o aici ” libertatea intangibilă”. Era, în esență, vorba de un drept al fiecăruia, pe care nimeni nu ar trebui să-l poată interzice,  dreptul de a-și lua viața, în semn de protest, în semn de nesupunere în fața unei nedreptăți extreme pe care onoarea sa nu o poate accepta.

Nu pot fi de acord cu generalizarea judecății conform căreia „sinuciderea este o formă de lașitate”. Există în istoria diverselor culturi ritualuri sinucigașe ca forme de extremă demnitate individuală (seppuku, rezervat elitelor samurailor, care, în formă modernă, a fost asumat și de scriitorul Yukio Mishima, în 1970, dar și alte forme, de pildă cele de protest politic „“ Jan Palach, Liviu Babeș etc.).

Ceea ce m-a impresionat pe mine și am încercat să scot în evidență la cazul respectiv a fost că Adrian Năstase și-a jucat aproape perfect această libertate intangibilă care, deci, depindea doar de el.

Când am spus „bust vertical, impunător, marmorean”Â  nu a fost o proiecție  idolatrică, nici o „beatificare”, ci o descriere aproape naturalistă a ceea ce-am văzut în acea primă secundă a apariției. Am folosit „marmorean” nu în sensul  monumentalului, a  glorificării de tip  rodinian, ci in sensul palorii aproape minerale a acelui obraz sedat, rigidizat într-un discret rictus ironic.

Când am spus „zâmbet de Mona Lisa” nu am încercat să fac o plecăciune estetică ci doar să exprim printr-o comparație accesibilă un anume mister al chipului. La fel cu „privire atemporală”. Vi se pare că sună asta a declarație de dragoste?

De asemenea, cuvântul „efigie” apare în textul meu contrapus cuvântului efemer, așa că sensul pe care l-am avut în vedere a fost de „imagine (durabilă) a unei persoane „“ (DEX)”.

Așa că, dragă Piticule, cred că te-ai pripit puțin.  Fotografia unei secunde nu poate însemna nici  beatificare, nici „o nouă religie dedicată sfântului Hadrian”.

Concluzia mea se referea la o ieșire din scenă și nu la o biografie, la rolul integral.  De aceea îmi mențin părerea finală (care, desigur, poate fi greșită, dar reprezintă fidel ceea ce gândesc) și anume:

„un fost prim – ministru, cu toate lipsurile și păcate lui, a știut să iasă demn și liber din scenă, în vreme ce un președinte în funcție a clacat lamentabil”.

Contele de Saint GermainMusafiri pe blogPolemiceAdrian Nastase,beatificare,iconografie,PiticulProno,seppuku,Yukio MishimaInspirată de un comentariu al Piticului Prono din care redau fragmentul ce m-a incitat: 'Conte sunt siderat. Este o noua religie in Romania dedicata sfantului Hadrian. Chiar s-a sters banda complet, s-a uitat cine este omul asta? Faptul ca procesul a fost taraganat si sentinta a fost nefiresc de aspra,...Blog politic si polemic