Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Inspirată de un comentariu al Piticului Prono din care redau fragmentul ce m-a incitat:

“Conte sunt siderat. Este o noua religie in Romania dedicata sfantului Hadrian. Chiar s-a sters banda complet, s-a uitat cine este omul asta? Faptul ca procesul a fost taraganat si sentinta a fost nefiresc de aspra, nu inseamna ca domnu’ Nasatse e vreun fel de martir. Nu stiu daca Adrian Nastase va intra in iconografie, dar a intrat in mitologie pentru aroganta, despotism si coruptie. A-l beatifica acum este o insulta pentru cei care au stiut sa accepte realmente demn sentintele (gen Anghel si Muresan), pentru cei care s-au pus la dispozitia justitiei si si-au dovedit nevinovatia (Seres si Tariceanu) sau au fost hartuiti (Vosganian si Nagi). […]”

Dragă @piticul prono,

Stii că te preţuiesc!  Tocmai de-asta m-a surprins acest comentariu al tau care mi se pare că urmează unei lecturi superficiale.

Dacă citeai cu atenţie articolul pe care l-am dedicat lui Adrian Nastase nu ai fi făcut aceeaşi greşeală pe care am observat-o şi la alţi critici ai mei, aceia însă programatic tendenţioşi  faţă de ceea ce scriu. Nu ai fi luat sensul imediat, înrudit cu sonoritatea, pentru cuvântul “iconografie” (şi anume “o colecţie de portrete (icoane) ale oamenilor celebri”) ci ai fi observat că acest cuvânt mai are şi un alt sens, mult mai potrivit cu spiritul textului meu, şi anume “Totalitatea imaginilor documentare referitoare la o epocă, la o problemă, la o localitate etc. “(DEX).

Eu, cu acel articol, am încercat să prezint fotografia unei clipe, aşa cum s-a impregnat aceasta pe “mercurul” afectului mele şi nicidecum să caracterizez o carieră de politician (pe care, cum poţi observa, am expediat-o printr-o exprimare neutră  (“un fost prim-ministru, cu toate lipsurile şi păcatele lui”).

Tot mesajul pe care am vrut să-l comunic a fost legat de “ultima libertate”, aşa cum am numit-o mai de mult, şi pe care am rebotezat-o aici “ libertatea intangibilă”. Era, în esenţă, vorba de un drept al fiecăruia, pe care nimeni nu ar trebui să-l poată interzice,  dreptul de a-şi lua viaţa, în semn de protest, în semn de nesupunere în faţa unei nedreptăţi extreme pe care onoarea sa nu o poate accepta.

Nu pot fi de acord cu generalizarea judecăţii conform căreia “sinuciderea este o formă de laşitate”. Există în istoria diverselor culturi ritualuri sinucigaşe ca forme de extremă demnitate individuală (seppuku, rezervat elitelor samurailor, care, în formă modernă, a fost asumat şi de scriitorul Yukio Mishima, în 1970, dar şi alte forme, de pildă cele de protest politic – Jan Palach, Liviu Babeş etc.).

Ceea ce m-a impresionat pe mine şi am încercat să scot în evidenţă la cazul respectiv a fost că Adrian Năstase şi-a jucat aproape perfect această libertate intangibilă care, deci, depindea doar de el.

Când am spus “bust vertical, impunător, marmorean”  nu a fost o proiecţie  idolatrică, nici o “beatificare”, ci o descriere aproape naturalistă a ceea ce-am văzut în acea primă secundă a apariţiei. Am folosit “marmorean” nu în sensul  monumentalului, a  glorificării de tip  rodinian, ci in sensul palorii aproape minerale a acelui obraz sedat, rigidizat într-un discret rictus ironic.

Când am spus “zâmbet de Mona Lisa” nu am încercat să fac o plecăciune estetică ci doar să exprim printr-o comparaţie accesibilă un anume mister al chipului. La fel cu “privire atemporală”. Vi se pare că sună asta a declaraţie de dragoste?

De asemenea, cuvântul “efigie” apare în textul meu contrapus cuvântului efemer, aşa că sensul pe care l-am avut în vedere a fost de “imagine (durabilă) a unei persoane – (DEX)”.

Aşa că, dragă Piticule, cred că te-ai pripit puţin.  Fotografia unei secunde nu poate însemna nici  beatificare, nici “o nouă religie dedicată sfântului Hadrian”.

Concluzia mea se referea la o ieşire din scenă şi nu la o biografie, la rolul integral.  De aceea îmi menţin părerea finală (care, desigur, poate fi greşită, dar reprezintă fidel ceea ce gândesc) şi anume:

“un fost prim – ministru, cu toate lipsurile şi păcate lui, a ştiut să iasă demn şi liber din scenă, în vreme ce un preşedinte în funcţie a clacat lamentabil”.

Contele de Saint GermainMusafiri pe blogPolemiceAdrian Nastase,beatificare,iconografie,PiticulProno,seppuku,Yukio MishimaInspirată de un comentariu al Piticului Prono din care redau fragmentul ce m-a incitat: “Conte sunt siderat. Este o noua religie in Romania dedicata sfantului Hadrian. Chiar s-a sters banda complet, s-a uitat cine este omul asta? Faptul ca procesul a fost taraganat si sentinta a fost nefiresc de aspra,...Blog politic si polemic