Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Onestitatea, ca formă permanentă de a fi, necesită condiție. Condiție morală dar și condiție fizică.
Capcana este că toți, sub o formă sau alta, într-o împrejurare sau în mai multe, am avut șansa să o cunoaștem pe propria piele: ca practicanți, ca beneficiari sau ca spectatori neutri. Ce mândri am fost de noi când am gândit împotriva curentului, am avut curajul s-o spunem și am mai avut și dreptate. Când nu ne-am ferit să-l arătăm pe hoț cu degetul, primind în schimbul mulțumirii timide a păgubașului pumnul în figură din partea celui deranjat.
Fiind din când în când onești, ne-am grăbit să ne acordăm acest titlu pe viață. Iată capcana. Și să credem că această nobilă distincție ne permite, din când în când, chiar și derogări de la onestitate.
Deținem averi incomensurabile pe care nu le putem justifica? E un detaliu nesemnificativ. Suntem onești prin definiție și nimeni nu ne poate deposeda de această înnobilare viageră. Am susținut ieri un lucru și astăzi susținem exact opusul, din rațiuni cât se poate de oportuniste? Detaliu fără relevanță. Lucrurile se mai schimbă, la fel și părerile oamenilor despre ele. Mințim, exagerăm, denaturăm, denigrăm, manipulăm, inventăm toxic? Ce au toate acestea cu bunele noastre intenții, cu onestitatea noastră funciară odată dovedită? Doar nu o să ni se pretindă omologări în fiecare clipă, pentru fiecare gest. Iată tertipuri de ipocrită probitate, iată eschive de niznai, cu musca pe căciulă.
Mă uit la televizor, prin ziare și constat cu orgolioasă resemnare că nu prea mai avem voci credibile pe nicăieri: nici în politică, nici în instituții, nici în presă, nici în societatea așa zis civilă, oriunde ai căuta pe fața publică a țării. Toți, într-un fel sau altul, sunt tributari unor șabloane de partizanat, sunt previzibili în a aplica șablonul deasupra adevărului și realității, oricum ar fi acestea, și a vopsi, cum le convine, evenimentele.
Marele șablon mistificator al momentului este cel închinat justiției. A fost pogorât peste acest prea mințit popor, așa cum arunci un giulgiu peste un (încă) muribund, periclitându-i și ultima respirație, așa cum un nor de grindină întunecă holdele și amenință recolta. Iar în fruntea sufocatorilor adevărului și dreptății cu acest șablon, s-a așezat chiar zugravul proeminent al țării, președintele Iohannis, luând pistolul de vopsit, ca pe o ștafetă, din mâna predecesorului său și umplând conturul gol cu o porumbiță albă, chipurile a dreptății. Ce dreptate să fie asta de-și permite domnul Iohannis jocuri înșelătoare de graffiti cu ea? Parlamentul României (simbolul democrației, zice-se) a ajuns în ochii „providențialei alianțe” DNA – SRI – ICCJ – Președinția României – Cancelaria Germaniei – Administrația SUA o amenințare majoră, un val de lăcuste ce ar trebui stârpit, un dușman național ale cărui inițiative se cer înăbușite prin orice mijloace. Parlamentul are dreptul constituțional de a aproba sau nu judecarea în stare de arest preventiv a membrilor săi. „Providențiala alianță” luptă cu disperare să-i amputeze acest drept. Parlamentul are menirea constituțională să inițieze sau să modifice legi. „Providențiala alianță” răcnește prin toate goarnele sale de tinichea ordine de rezistență, când vine vorba de modificarea legilor justiției. Până și placidul președinte Iohannis își sare din balamalele lui ardelenești și declară război, krieg, festigkeit oricărei propuneri parlamentare de acest fel.
Măcar dacă îmbățoșarea asta justițiaristă (vai, atât de neconvingătoare văzând de la ce oameni vine) ar observa și lacunele / abuzurile bravilor procurori, vigilenților sereiști, inamovibililor judecători. Faptul că aceștia l-au protejat extralegal ani de-a rândul pe Traian Băsescu și incă o mai fac… Faptul că dubla măsură în tratarea unor spețe similare nu primește nicio explicație (sau sancțiune), faptul că SRI a recunoscut singur că se implică în actul de justiție și peste limitele fixate de constituție etc. etc. etc. Dar observarea asta nu se întâmplă! S-a instaurat un fel de ocultare sacră a exceselor acestor categorii, ca şi cum preaputernicii ar conspira chiar cu diavolul, împotriva unui rău universal, ce excede chiar şi dihotomia rai – iad.
Victor Ponta contribuie și el la adâncirea crizei de credibilitate a autorităţilor, devenind aproape un simbol al duplicitarismului. Se comportă ca la o cursă de coborâre cu schiurile în care el a rămas setat, ca un robot defect, pe slalom. Cum l-au instruit expirații cu fofilarea din propriul partid, practică un fel de descurcăreală conjuncturală în care ocolește obstacole închipuite și dă cu otuzbiru în gropi concrete. Față de problema justiției este oscilant meteodependent: cum bate vântul și, de preferință, cu cozorocul pe cap. Cel mai greu e să dea forme definitive la ce face. Se blochează în eboșe. Și cu Codul Fiscal și cu impozitul pe bacșiș, și cu inițiativele legislative și cu promisiunea unei colaborări fără șopârle cu președintele. Dar mai ales cu „justiția independentă” pe care ar decapita-o dar o laudă, pe care o mângâie sau o înțeapă cu naturalețe cabotină, în funcție de corul în care îl prinde declarația.
Printre ceilalți politicieni (sau talkshow-işti) , aproape imposibil de găsit vreun reper de credibilitate. De parcă, odată ajunși într-un studio de televiziune, toți renunță la personalitatea proprie în favoarea direcției de partid sau a așteptărilor realizatorului. Singurii cât de cât decenţi la onestitate, ce-mi vin acum în minte, sunt Ilie Șerbănescu şi Emil Hurezeanu .
Nici cu jurnaliștii nu stăm mai bine: preistoricii Cristoiu și CTP practică, din borcanul lor de murături în saramură unde şi-au găsit efemeră conservare, împroșcarea sistematică cu acreală. Fiecare apariție a lor este gândită nu ca un pas spre adevăr (căutarea adevărului ar presupune obiectivitate, logică şi smerenie la contactul cu evidenţa) ci ca o stuchitură de gogonea înțepată, care să le ateste vocaţia lor pompieristică de pişători pe faţa lumii. Iar despre pigmeii cu grade de la EVZ sau România Liberă ce să mai vorbim?
O părere finală despre Antena 3. Singurul post de baricadă care, după părerea mea, informează mai mult decât manipulează.
Am resimţit din plin şi dureros excesele A3 din campania anti – Antonescu şi, mai apoi, anti – Iohannis. Le-am şi reflectat, reprobativ, în multe dintre articolele mele. Nu m-a lăsat rece nici deşănţata propagandă pro-pontistă şi pro-pesedistă din campania prezidenţială şi nici pierderea totală a nuanţelor de obiectivitate din unele comentarii politice ale tridentului Gâdea – Ciuvică – Badea. În prezent deplâng opţiunea acestui post de a prelua, după exemplul RTV (inspirat la rândul său de răposatul OTV), moda titlurilor şi a teaserelor senzaţionale cu orice preţ. Cu toate acestea…
Cu toate acestea nu pot să nu recunosc, apreciativ, evident, faptul că A3 este singurul post de ştiri care a avut curajul să se lupte, indiferent de riscuri şi preţ, cu balaurul băsist. Şi încă o face. Sunt acuzate vedetele postului că îl apără pe Dan Voiculescu. Da. Dar asta după ce Dan Voiculescu a acceptat să plătească cu propria libertate dreptul lor de a da pe post adevăruri ce costă scump. Beneficiarii principali ai acestui sacrificiu am fost noi, telespectatorii exigenţi care cer totul în schimbul a nimic, care reclamă eroism exemplar nu jumătăţi de măsură (pe pielea ziariştilor A3, evident), care nu ar fi acceptat muşamalizări şi ar fi condamnat la veşnică neiertare orice pact încheiat de ei (dac-ar fi fost să fie) cu diavolul băsist.
Rămâne ca fiecare, după valorile şi conştiinţa proprie, să cântărească binele şi răul şi să decidă nota finală. Eu am făcut-o, pentru cele petrecute până la acest moment. Curajul lui Mihai Gâdea de a da pe post filmuleţele realizate de cravata lui Băsică depăşeşte cu mult în efecte benefice pagubele de dezinformare produse de intoxicarea cu Iohannis – traficantul de copiii pentru organe.
Şi mai cred ceva: dacă mâine s-ar petrece un eveniment dramatic în care, să zicem, Victor Ponta (favoritul A3, nu-i aşa?) ar fi implicat cu dramatice conotaţii negative, primul post de ştiri deschis de toţi cei dornici să afle adevărul în latura lui cea mai necenzurată (inclusiv de către băsiştii şi peneliştii de rit nou) ar fi A3 şi nicidecum altul.

Contele de Saint GermainEditorialeA3,Administratia SUA,Cancelaria Germaniei,Codul Fiscal,CTP,Dan Voiculescu,dihotomia rai - iad,DNA,EVZ,ICCJ,Ion Cristoiu,justitia independenta,Klaus Iohannis,Mihai Gadea,niznai,onestitate,OTV,Presedintia Romaniei,providentiala alianta,Romania Libera,RTV,sablon,SRI,taxa pe bacsis,tridentul Gadea - Ciuvica - Badea,Victor PontaOnestitatea, ca formă permanentă de a fi, necesită condiție. Condiție morală dar și condiție fizică. Capcana este că toți, sub o formă sau alta, într-o împrejurare sau în mai multe, am avut șansa să o cunoaștem pe propria piele: ca practicanți, ca beneficiari sau ca spectatori neutri. Ce mândri am...Blog politic si polemic