Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

La Bruxelles, ca și la Washington, principiul suveranității naționale s-a fumat demult. Lumea este din nou împărțită în imperii iar în interiorul acestora vasalitatea funcționează la apogeu.

Se fac, cu ocazia diverselor reuniuni internaționale, poze de grup pentru ședințele de iluzionism planetar. Reprezentanții țărilor mute, printre care și România, trebuie să dea impresia compatrioților lor că au glas, cu sunt egalii stăpânilor din umbră, singurii cu microfonul deschis. Asta pentru întreținerea naivităților despre democrație și nediscriminare, pentru domolirea orgoliilor și a naționalismelor de acasă.

În realitate însă, fiecare națiune mică sau medie este constrânsă a urma fără crâcnire o foaie de parcurs stabilită de conclavul imperatorilor. Iar dacă cineva, vreun lider închipuit, greșește pasul de defilare, pierde cadența sau intonează altceva, îndată se abate asupra lui un strivitor sistem de reglare, mai ceva ca instalațiile hidraulice olandeze sub presiune, care să restabilească armonia, nivelul de retenție dorit.

Cândva, prin 2005, într-un moment istoric nefast pentru România, ca la Ialta, oamenii care se joacă pe planiglob cu degetele lor murdare au decis că Traian Băsescu ar putea reprezenta în această țară de la periferia Europei un bun guvernator al intereselor lor. Suficient de șantajabil, suficient de laș, fără lucruri sfinte și, mai ales, perfect acomodabil la telecomenzi, acesta era gata să execute orice pentru foarte puțin în schimb (în ceea ce-i privește): voluptatea de a-și călări și deșela poporul.

Cum distrug în masă  astfel de alianțe imorale, ca și cum ar călca cu șenilele pe mușuroaie, s-a văzut vara trecută la referendum:

– ditamai Europa nu s-a sfiit deloc s-o pună pe Viviane Reding, cu toată supuranta ei celulită popular europeană,  să-și ridice poalele până la izvorul vânăt al varicelor doar pentru a-l băga în sperieți pe pudibondul nostru Victoraș;

– ditamai America, autointitulată „garantul fanion al democrației”, nu a ezitat o clipă să trimită la București un aventurier cu aptitudini de prestidigitator cu mâneca, marca Las Vegas, un măsluitor de istorie, Philip Gordon, ca să-l învețe pe măruntul nostru șmenar de port, tocmai exilat de români într-un garaj, cum se ciordește la case mari: „cu milioane de voturi declarate, sanchi, fraudate „…

Mâna cancelariilor străine palmând cu cinism și nerușinare voturile și voința românilor a fost surprinsă vara trecută limpede, explicit, de către  toți cei ce au ochi să vadă  și minți întregi să priceapă. A fost o demonstrație oferită pe tavă despre  buzunăreala politică la care se pretează  dulăii dreptății  atunci când, dintr-un motiv sau altul, uiumul le este pus în pericol.

Acum asistăm la un nou episod, mangleală cu fereală, în care, având mai mult timp la dispoziție, cancelariile străine planifică o dare cu jula ceva mai discretă prin ograda românicii, la adăpostul întunericului.

Pentru aceste cancelarii, românii nu sunt altceva decât o turmă perturbatoare, în veșnică transhumanță, ce ar trebui mai degrabă priponită și descurajată decât emancipată. Astfel păstorul, potrivit intereselor lor, ar trebui selectat ca și în ultimii 8 ani, din stirpea satrapilor și nicidecum pe criterii dictatoriale ale turmei.

Cum Băsescu nu mai poate fi ales, trebuie inventat cu prioritate un succesor convenabil.

De Crin Antonescu nici nu poate fi vorba.  Nu-l au cu nimic la mână, îi enervează discursul său ca de la egal la egal, lipsa de plecăciuni subtextuale și felații idolatre. Cât despre pretențiile lui de a folosi interesul României ca argument pentru luarea deciziilor importante,  li se pare nu doar o atitudine arogantă ci de-a dreptul instigatoare. Ce-ar fi dacă, apoi, i-ar urma și alți bezmetici  exemplul?

Prin urmare mâna dirijorală a cancelariilor străine a dat semnalul  pregătirii cu orice preț a unui candidat conform.

Asistăm deocamdată doar la uvertura susținută de alămurile coclite ale propagandei băsiste. În aceste zile nu e ziar, nici televiziune aservită (dacă aveți răbdarea să verificați), în care Crin Antonescu  să nu fie atacat mai cu fiere, mai cu venin, mai cu descântece voodoo, doar doar s-or mai poticni cretinei prin smârcuri care să muște sau să înfigă acul în pieptul bombat al inamicului.

Există însă în cacofonia acestei uverturi motive melodice care par a prevesti atacuri mult mai subtile. Cum ar fi scoaterea la rampă a tenorului Tăriceanu, dopat, sunt sigur, de promisiuni de susținere de înaltă vibrație internaționalistă.

Observ de asemenea, pe fondul  căutărilor frenetice de alternative la Crin Antonescu, o încercare de reîncălzire  chiar a sleiturii numită MRU. La câți bani a investit Mossadul în el, nici nu e de mirare.

Probabil, la un moment dat, dacă ghimpele Antonescu nu cedează, va fi dat în lucru însuși Victor Ponta.

Mă opresc aici. N-aș vrea să furnizez chiar eu idei cu șanse susținătorilor lui Traian Băsescu.  Până la urmă, cine are urechi, să audă. Iar cine are cap, să-l pună la treabă și să găsească soluții.

Contele de Saint GermainEditorialeCrin Antonescu,Ialta,Las Vegas,Mossad,MRU,Philip Gordon,Tariceanu,Victor Ponta,Viviane RedingLa Bruxelles, ca și la Washington, principiul suveranității naționale s-a fumat demult. Lumea este din nou împărțită în imperii iar în interiorul acestora vasalitatea funcționează la apogeu. Se fac, cu ocazia diverselor reuniuni internaționale, poze de grup pentru ședințele de iluzionism planetar. Reprezentanții țărilor mute, printre care și România, trebuie...Blog politic si polemic