Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Scolile înalte se mândresc că au şi produc viziune. Că formează conducătorii lumii de mâine.

Nu persoana ci societatea, nu imediatul ci perspectiva, nu mijloacele ci scopul, iată ce pretind ele că le-ar diferenţia de abordările tradiţionale. Bine – rău, moral – imoral, sunt în acest sistem de valori binoame cu geometrie variabilă, concepte în care marile gândiri să nu se încurce atunci când vor să decoleze spre soluţii cinice.

MRU este produsul unor astfel de şcoli. Egoism intelectual, dispreţ faţă de interlocutori şi contraargumentele acestora, opacitate la perimatele noţiuni de patrie şi popor, iată ce dovedeşte cu fiecare faptă administrativă şi ieşire publică acest uter fertilizat in vitro  cu embrioni de Oxford,Washington, Budapesta şi Tel Aviv.

Pentru mine, a observa mecanismele de funcţionare ale unui astfel de personaj,  profund pervertite de seducţia puterii şi altoirea prea multor influenţe pe un singur trunchi, este o îndeletnicire infinit  mai interesantă decât a încerca să-i interpretez acţiunile decizionale, fie ele şi aparent scandaloase.

Cum însă, la comentariul meu de ieri, am primit de la doi dintre vizitatorii acestui blog (@Garfield, motanu şi @piticul prono)  replici asemănătoare, invitându-mă la a-mi da cu părerea despre unele dintre deciziile lui MRU ca prim – ministru, încerc să-mi formulez aici un scurt punct de vedere.

Despre privatizările făcute în regim de urgenţă, la crepuscul de mandat, nu am a zice decât că îmi stimulează foarte mult imaginaţia. Sunt înclinat să cred că se execută un ordin de afară, cu largul concurs al FMI care furnizează elementele de acoperire. Că e Licuriciul, că e Soros, că e Mosadul, că sunt ungurii ori o combinaţie a tuturor, aproape că nu mai contează şi chiar că nu am de unde să ştiu.  Mă întorc însă la preambul şi reafirm: patrie şi popor, pentru oameni ca MRU, înseamnă amănunte. Dacă viziunea noii ordini mondiale o cere, el va lăsa să fie activată în sine acea implantare care să declanşeze reacţia dorită de arhitecţii globali. Şi va face acest lucru fără crize de conştiinţă, fără vreun sentiment al trădării, ba chiar cu mândrie de co-demiurg.

Din tot interviul cu Hurezeanu am văzut fragmentul în care MRU explica de ce privatizarea Cuprumin trebuie considerată un succes. Faptul că el, un umanist prin formaţie, a apelat la un limbaj şi la explicaţii tehnice (destul de subţirele, trebuie să recunoaştem) pentru a justifica un gest economic, mi s-a părut un mare semn de vulnerabilitate. Parcă încerca să ne convingă că trebuie să-l credem pentru că ar fi din plămadă renascentistă, nu că ar avea argumente solide. Eram sigur că, a doua zi, specialiştii în domeniu îi vor desfiinţa improvizaţia de demonstratie. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Ce să spun eu despre scrâşnetele maxilarelor celor din SRI ori despre războiul economic surd între România şi Ungaria? Poate doar că sunt aspecte despre care nu am nici destule informaţii şi nici idei care să mi se pară a merita să fie împărtăşite. Asta neînsemnând că le ignor sau minimalizez.

Mă intrigă însă în continuare (şi cred că voi mai scrie despre asta) fascinaţia şi supunerea fără crâcnire pe care le poate exercita un personaj primitiv şi instinctual ca Traian Băsescu asupra unor oameni inteligenţi, sofisticaţi, selectivi şi, cel puţin teoretic, înzestraţi cu simţul ridicolului, precum MRU, Pleşu, Liiceanu, Patapievici.  Când îi vezi cum i se oferă, chiar şi pentru o urinare, în toată splendoarea metaforei pe care ar trebui să o reprezinte,  nu poţi să nu te întrebi: aşa s-o face miruirea în Infern?

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Budapesta,Cuprumin,FMI,Hurezeanu,infern,Liiceanu,Mihai Razvan Ungureanu,Mosad,Oxford,Patapievici,Plesu,Soros,Tel Aviv,WashingtonScolile înalte se mândresc că au şi produc viziune. Că formează conducătorii lumii de mâine. Nu persoana ci societatea, nu imediatul ci perspectiva, nu mijloacele ci scopul, iată ce pretind ele că le-ar diferenţia de abordările tradiţionale. Bine - rău, moral - imoral, sunt în acest sistem de valori binoame...Blog politic si polemic