Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Orice guvern nou instalat, in orice țară, se confruntă în primele luni ale funcționării sale cu o turbulență cauzată de 3 forțe majore, în general neconvergente: presiunea venită din interior (partidul / alianța ce-i asigură susținerea), presiunea transmisă de opoziție și presiunea problemelor  critice ale țării.

Este ca un scaun cu trei picioare: secretul stabilității nu constă în privilegierea uneia dintre forțe în defavoarea celorlalte ci în asigurarea echilibrului între acestea.

Cele trei forțe la care mă refer  s-au manifestat cât se poate de clar și în cazul recentei instalări a guvernului Ponta. Fiecare dintre ele încercând să se impună și, prin gradientul creat de elanul primei demonstrații de forță, fiecare generând clătinări.

Presiunea venită din interiorul USL dar, mai precis, dinspre componenta PSD, a dus la avansarea de către Victor Ponta a câtorva nominalizări pentru executiv considerate neinspirate și cel puțin bizare, punând la îndoială justețea mecanismului de selecție al noului premier. Mă refer la cei doi de la Ministerul Învățământului, rapid înlocuiți, dar și la  Adrian Grăjdan, cel cu telefonul de la ora 5 a.m. dat în loc de „bună dimineața” lui Adrian Năstase.  Aceste cazuri dovedesc, după părerea mea, mici concesii acceptate de rigidul Ponta colosului flămând pe care-l conduce, menite a îmblânzi orgolii și a mai atenua frecventele colici postnatale.

Presiunea venită dinspre opoziție a fost din prima clipă una zgomotoasă, ca un șuierat amenințător de oală sub presiune. Încă netreziți complet din năuceala pogorârii inacceptabilului peste capul lor (pierderea puterii cu care se credeau frați de cruce), marii loviți ai plantației de citrice au declanșat un fel de bocet revanșard, întâi prin liderii lor guralivi și compromiși,  apoi prin propagandiștii lor de serviciu, portretiști cu șpaclul și bidineaua. Nopți întregi de talkshow-uri am asistat (și incă mai asistăm) la consternarea țâfnoasă, de boxeur transferat de pumni intr-o realitate paralelă, a lui Turcescu scuipând sânge în pâlnia ținută cu grație de doamna Pora, la nedumeririle peltice ale lui Ion Cristoiu intervievând vetuste proeminențe pedeliste, la gâfâielile de rinocer ale lui Iosif Boda ori la improvizațiile unor șmecherași cu defecte de fabricație, strunjiți în atelierele de frezat și rabotat marca Ștefan Gheorghiu (mă refer la triștii Cosmin Gușă, Dan Tapalagă, Mircea Marian ori Dan Andronic).

Presiunea problemelor critice ale țării s-a manifestat însă cel mai evident. De la graba anunțării unor măsuri sociale mult așteptate, până la încercări de marginalizare rapidă a răului endemic numit Traian Băsescu, totul s-a derulat (și se derulează) cu o frenezie care, pe mine unul, mă îndeamnă să recomand guvernului o căutare a suflului de drum lung. Un maraton (cum se anunță procesul de reasamblare și de readucerea la viață a țării după căsăpirea sălbatică de care a avut parte în ultimii ani) nu trebuie abordat ca o cursă de sprint, cu atât mai mult cu cât startul legitim încă nici nu s-a dat; el se va da abia după alegerile parlamentare din iarnă.

Pot spune că, până acum, trepiedul guvernării se ține în poziție funcțională. El este însă pândit de tot felul de pericole, cel mai mare fiind acela al populismului. Am mai recomandat odată, o fac din nou: guvernul Ponta trebuie să găsească maturitatea de a se abține de la vedetisme, de la porniri spectaculare. Trebuie să dea dovadă de sobrietate și pragmatism, să reziste tentației de a părea mai mult decât este. Pentru că el, acum, este doar un guvern de serviciu, împuternicit de parlament însă nelegitimat, încă, de votul popular. De aceea, ar fi o atitudine total contraproductivă pe termen lung să se aventureze,  în cele doar 6 luni ale acestui interimat, în promovarea altor măsuri decât cele strict necesare: minimele îndreptări sociale, deja puse în mișcare, administrarea responsabilă a treburilor curente ale țării și, mai ales, organizarea de alegeri corecte.

De mult nu a mai beneficiat un guvern nou instalat al României de premise politice și sociale atât de puțin ostile unei guvernări în beneficiu național. Opoziție slabă, într-un avansat proces de destructurare, populație îngăduitoare după traumatismele la care a fost supusă de necugetatele măsuri de așa zisă reformă, o alianță de susținere politică solidă în perspectiva alegerilor. Când sondajele te măsoară la 65 – 70%  (cazul USL) nu ești obligat nici să furi (la alegeri) nici să faci compromisuri majore pentru a mai crește în ochii alegătorilor pe ultima sută de metri. Sigur, tentații există, ele sunt cuibărite în fibra de politician dar, dacă vrem cu adevărat o schimbare în bine, aceste tentații ar trebui inhibate. Și, acum, chiar că se poate acest lucru.

Pentru că or fi premisele politice și sociale favorabile dar ele sunt contrabalansate în mod dramatic de criminalele condiții economice. De-asta am pomenit de necesitatea unei respirații, a unui ritm de maraton. Dacă ne consumăm toată energia pentru a ieși bine în poza de grup de după alegerile din decembrie, s-ar putea să nici nu mai apucăm să apărem în aceea de sfârșit de mandat. Ceea ce ar fi nu doar trist pentru guvernanți ci și catastrofal pentru țară.

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Grajdan,Adrian Nastase,Cosmin Guşă,Cristoiu,Dan Andronic,Dan Tapalagă,guvernul Romaniei,Iosif Boda,Mircea Marian,Pora,PSD,Traian Basescu,Turcescu,USL,Victor PontaOrice guvern nou instalat, in orice țară, se confruntă în primele luni ale funcționării sale cu o turbulență cauzată de 3 forțe majore, în general neconvergente: presiunea venită din interior (partidul / alianța ce-i asigură susținerea), presiunea transmisă de opoziție și presiunea problemelor  critice ale țării. Este ca un scaun...Blog politic si polemic