Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Orice guvern nou instalat, in orice ţară, se confruntă în primele luni ale funcţionării sale cu o turbulenţă cauzată de 3 forţe majore, în general neconvergente: presiunea venită din interior (partidul / alianţa ce-i asigură susţinerea), presiunea transmisă de opoziţie şi presiunea problemelor  critice ale ţării.

Este ca un scaun cu trei picioare: secretul stabilităţii nu constă în privilegierea uneia dintre forţe în defavoarea celorlalte ci în asigurarea echilibrului între acestea.

Cele trei forţe la care mă refer  s-au manifestat cât se poate de clar şi în cazul recentei instalări a guvernului Ponta. Fiecare dintre ele încercând să se impună şi, prin gradientul creat de elanul primei demonstraţii de forţă, fiecare generând clătinări.

Presiunea venită din interiorul USL dar, mai precis, dinspre componenta PSD, a dus la avansarea de către Victor Ponta a câtorva nominalizări pentru executiv considerate neinspirate şi cel puţin bizare, punând la îndoială justeţea mecanismului de selecţie al noului premier. Mă refer la cei doi de la Ministerul Învăţământului, rapid înlocuiţi, dar şi la  Adrian Grăjdan, cel cu telefonul de la ora 5 a.m. dat în loc de “bună dimineaţa” lui Adrian Năstase.  Aceste cazuri dovedesc, după părerea mea, mici concesii acceptate de rigidul Ponta colosului flămând pe care-l conduce, menite a îmblânzi orgolii şi a mai atenua frecventele colici postnatale.

Presiunea venită dinspre opoziţie a fost din prima clipă una zgomotoasă, ca un şuierat ameninţător de oală sub presiune. Încă netreziţi complet din năuceala pogorârii inacceptabilului peste capul lor (pierderea puterii cu care se credeau fraţi de cruce), marii loviţi ai plantaţiei de citrice au declanşat un fel de bocet revanşard, întâi prin liderii lor guralivi şi compromişi,  apoi prin propagandiştii lor de serviciu, portretişti cu şpaclul şi bidineaua. Nopţi întregi de talkshow-uri am asistat (şi incă mai asistăm) la consternarea ţâfnoasă, de boxeur transferat de pumni intr-o realitate paralelă, a lui Turcescu scuipând sânge în pâlnia ţinută cu graţie de doamna Pora, la nedumeririle peltice ale lui Ion Cristoiu intervievând vetuste proeminenţe pedeliste, la gâfâielile de rinocer ale lui Iosif Boda ori la improvizaţiile unor şmecheraşi cu defecte de fabricaţie, strunjiţi în atelierele de frezat şi rabotat marca Ştefan Gheorghiu (mă refer la triştii Cosmin Guşă, Dan Tapalagă, Mircea Marian ori Dan Andronic).

Presiunea problemelor critice ale ţării s-a manifestat însă cel mai evident. De la graba anunţării unor măsuri sociale mult aşteptate, până la încercări de marginalizare rapidă a răului endemic numit Traian Băsescu, totul s-a derulat (şi se derulează) cu o frenezie care, pe mine unul, mă îndeamnă să recomand guvernului o căutare a suflului de drum lung. Un maraton (cum se anunţă procesul de reasamblare şi de readucerea la viaţă a ţării după căsăpirea sălbatică de care a avut parte în ultimii ani) nu trebuie abordat ca o cursă de sprint, cu atât mai mult cu cât startul legitim încă nici nu s-a dat; el se va da abia după alegerile parlamentare din iarnă.

Pot spune că, până acum, trepiedul guvernării se ţine în poziţie funcţională. El este însă pândit de tot felul de pericole, cel mai mare fiind acela al populismului. Am mai recomandat odată, o fac din nou: guvernul Ponta trebuie să găsească maturitatea de a se abţine de la vedetisme, de la porniri spectaculare. Trebuie să dea dovadă de sobrietate şi pragmatism, să reziste tentaţiei de a părea mai mult decât este. Pentru că el, acum, este doar un guvern de serviciu, împuternicit de parlament însă nelegitimat, încă, de votul popular. De aceea, ar fi o atitudine total contraproductivă pe termen lung să se aventureze,  în cele doar 6 luni ale acestui interimat, în promovarea altor măsuri decât cele strict necesare: minimele îndreptări sociale, deja puse în mişcare, administrarea responsabilă a treburilor curente ale ţării şi, mai ales, organizarea de alegeri corecte.

De mult nu a mai beneficiat un guvern nou instalat al României de premise politice şi sociale atât de puţin ostile unei guvernări în beneficiu naţional. Opoziţie slabă, într-un avansat proces de destructurare, populaţie îngăduitoare după traumatismele la care a fost supusă de necugetatele măsuri de aşa zisă reformă, o alianţă de susţinere politică solidă în perspectiva alegerilor. Când sondajele te măsoară la 65 – 70%  (cazul USL) nu eşti obligat nici să furi (la alegeri) nici să faci compromisuri majore pentru a mai creşte în ochii alegătorilor pe ultima sută de metri. Sigur, tentaţii există, ele sunt cuibărite în fibra de politician dar, dacă vrem cu adevărat o schimbare în bine, aceste tentaţii ar trebui inhibate. Şi, acum, chiar că se poate acest lucru.

Pentru că or fi premisele politice şi sociale favorabile dar ele sunt contrabalansate în mod dramatic de criminalele condiţii economice. De-asta am pomenit de necesitatea unei respiraţii, a unui ritm de maraton. Dacă ne consumăm toată energia pentru a ieşi bine în poza de grup de după alegerile din decembrie, s-ar putea să nici nu mai apucăm să apărem în aceea de sfârşit de mandat. Ceea ce ar fi nu doar trist pentru guvernanţi ci şi catastrofal pentru ţară.

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Grajdan,Adrian Nastase,Cosmin Guşă,Cristoiu,Dan Andronic,Dan Tapalagă,guvernul Romaniei,Iosif Boda,Mircea Marian,Pora,PSD,Traian Basescu,Turcescu,USL,Victor PontaOrice guvern nou instalat, in orice ţară, se confruntă în primele luni ale funcţionării sale cu o turbulenţă cauzată de 3 forţe majore, în general neconvergente: presiunea venită din interior (partidul / alianţa ce-i asigură susţinerea), presiunea transmisă de opoziţie şi presiunea problemelor  critice ale ţării. Este ca un scaun...Blog politic si polemic