Scorul acestui articol
[Total: 39 voturi. Media: 4.8]

Ador tăcerile care vorbesc. Sunt, uneori, atât de elocvente! Iar atunci când le sunt alăturate, în replică, şi limbuţii necontrolate, avem de-a face cu adevărate cocktailuri Molotov în materie de ştiri de primă pagină.

Când Klaus Johannis tace, nu caută nimeni subtilităţi în asta. Când însă cei care tac sunt, de felul lor, guralivi nevoie mare, intri la bănuieli.

La fel şi invers. Când persoane sau instituţii legate la gură prin fişa postului, dau drumul în spaţiul public unor informaţii sensibile destinate, uzual, doar cabinetelor cu uşi capitonate, încep să-ţi sune în cap tot felul de clopoţei care te avertizează că e rost de evenimente senzaţionale, de braking news-uri şi manşete cu roşu bolduit în presa scrisă.

Ca în cazul Laura Codruţa Kovesi versus “spionii” Black Cube.

Primii au vorbit, neîntrebaţi, băieţii de la DIICOT. Acest bastion al secretomaniei a emis, în plină glorie a DNA şi acalmie în executarea planului sereisto – american de reînscăunare pentru încă un mandat a Laurei Kovesi la şefia parchetului anticorupţie, un comunicat delirant precum vorbirea-n somn a unui visător de coşmaruri. Ca într-un roman poliţist de Haralamb Zincă, destoinicii reprezentanţi ai legii române capturau, în uşile batante ale unui hotel cosmopolit, nişte spioni vicioşi şi tembeli (cum altfel?) ai unei puteri ostile.  Şi, ca şi cum vestea arestării bandiţilor evrei cu caş la gură nu ar fi fost îndeajuns de antisemită, comunicatul a fost împănat cu detalii atât de specifice binecunoscutului amatorism profesional al Mossadului încât îţi dădeai seama, imediat după ce-ţi trecea uluiala, că DIICOT-ul mai mult a scâncit de frică şi derută decât să clameze, invadat de extaz, o mare victorie asupra imperialismului sionist.

Tot din categoria vorbitului la nervi când ar fi cazul să taci sunt şi interviurile în cascadă acordate de doamna Kovesi, pe acest subiect, unor televiziuni pe care le-am putea numi “de familie” (după ultimele dezvăluiri din Caţavencii). Şi în care repeta aceleaşi lucruri, fără ca reporterul să îndrăznească a o importuna pe tema asta: că a respectat întotdeauna legea, că nu a făcut nimic de care să-i fie ruşine şi că demersul spionilor a fost o încercare nereuşită de a o intimida.

Dar destul cu limbariţa păguboasă. Să privim puţin şi spre tăcerile îmbogăţitoare.

Prima a fost cea a reprezentanţilor Black Cube. După un răspuns succint şi deloc inhibat, transmis presei imediat după izbucnirea scandalului, a urmat o linişte mai ameninţătoare decât cea din ochiul unui ciclon. Am aflat, doar din declaraţia procurorilor DIICOT de la procesul celor doi “spioni” capturaţi glorios, că firma din Israel refuză colaborarea cu autorităţile române. O fi de bine? mă întreb. Ştiind cât de mult se zbat, de obicei, evreii, ca şi americanii, pentru fiecare cetăţean al lor aflat în pericol? Sau o fi un semn că, lacomii, au în mână atuuri care merită un mic sacrificiu pentru o mare victorie?

A doua tăcere grăitoare este cea a SIE. Deşi era direct vizat de bănuiala de a fi răufăcătorul din spatele acestui scandal, serviciul secret condus de MRU a urmat exact modelul de reacţie folosit de Black Cube. La acuzele nervoase şi imprudente  lansate de Laura Kovesi la adresa sa, a răspuns în aceeaşi zi scurt, sec, ironic şi la obiect: vă înşelaţi, stimată doamnă. Vă credeţi în alte vremuri, cu alte obiceiuri de tristă amintire. După care, mucles. Nicio precizare suplimentară, nicio dezminţire, niciun semn că ar face pasul înapoi.

Ba, mai mult, ca din senin a apărut în paginile unei publicaţii satirice (dar respectată şi cu editorialişti de primă mână) dezvăluirea despre idila doamnei Kovesi cu un şef de la RCS&RDS. Năuceală totală în anticorupţia românească. Reacţii inversate. În loc să răspundă editorialului din Caţavencii şi să nege din răsputeri informaţia defăimătoare, doamna Kovesi tace despre asta (deci o recunoaşte) dar tună şi ameninţă la adresa A3 care nu este autoarea ştirii ci doar comentatoarea ei. Adică, mai la titlu, unde trebuia să vorbească a amuţit dar, în schimb, a răbufnit unde trebuia să tacă.

Şi nu a luat-o uşor, ca din fosa sufleurului, ci vântos, ca la uşa cortului; cu minciuni grandioase (“atât la data înregistrării dosarului la DNA, cât şi pe durata instrumentării acestuia, nu am cunoscut personal şi nu am discutat cu nicio persoană din conducerea sau cu angajaţi/foşti angajaţi ai companiei” – adică, mai pe înţelesul grăbiţilor, nu şi-a cunoscut personal nici fostul soţ nici actualul prieten) şi cu ameninţări talionice (“orice fel de atacuri defăimătoare la adresa mea, inclusiv a vieţii mele personale, vor impune un demers ferm, prin folosirea căilor legale”).

Dar cea mai tare şi grăitoare tăcere de-abia acum urmează şi-i aparţine (cui credeţi?) exact doamnei pe mâinile căreia încap atâtea destine, de capriciile şi preferinţele politice ale căreia depind atâtea vieţi.

După dezvăluirea din Caţavencii şi replica viforoasă dată de şefa DNA Antenei 3, o surprinzătoare coagulare de poziţie împotriva acestei doamne şi acestei replici stupide s-a produs: Mircea Badea a demontat punct cu punct minciunile copilăreşti aruncate-n joc de doamna Kovesi, Cornel Nistorescu a afirmat tranşant că doamna Kovesi e datoare cu explicaţii în acest caz extrem de grav, Ion Spânu a scris un articol devastator despre tupeul de a minţi fără jenă şi fără minime argumente iar Ion Cristoiu  are şi el azi un editorial în EvZ pe aceeaşi linie.

În schimb, cei de la care ne aşteptam să sară gălăgios în sprijinul Laurei Kovesi, tac chitic. Pentru DIGI TV sau pentru România Liberă, subiectul nu există.

De ce? Pentru că doamnei Kovesi, după prostiile scăpate la nervi de când a izbucnit scandalul Black Cube, cineva i-a pus un plasture pe gură. Divizia de Analiză şi Sinteză a binomului încearcă să mai repare ce se mai poate repara. Asta este cea mai tare şi grăitoare tăcere de până acum din povestea la care ne referim. Tăcerea recunoaşterii. Şi, totodată, tăcerea îngrijorării de ce ar putea urma.

În finalul articolului din Caţavencii se spune: “E drept, ar fi fost interesante discuţiile celor doi adulţi responsabili pe parcursul anului 2013. Atunci, pe 15 mai a fost semnat decretul de numire în funcţia de procuror-şef al DNA a doamnei Laura Codruţa Kovesi. Pe 31 mai, la doar 16 zile distanţă, Sorin Alexandrescu, şeful Antena Group, a fost arestat preventiv pentru şantajarea grupului RCS&RDS, operaţiune petrecută în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013.

Evocarea discuţiilor din anul 2013 mi se pare a fi, din partea autorilor, o provocare subtilă la negare pentru doamna care afirmă că nu a încălcat niciodată legea. Dar seamănă şi a avertisment că aceste discuţii există, înregistrate, pe undeva pe unde le-au distribuit mârşăveşte, înainte de a fi arestaţi, odioşii spioni. Şi că, în curând, este foarte posibil ca şi urechile noastre să aibă parte de ele.

Ce să mai spui, într-o astfel de perspectivă, după ce, atâta vreme, te-ai crezut Dumnezeu pe Pământ? Şi, poate, încă te mai crezi! Mai bine taci, te întorci la rugăciune, şi speri că totul nu este decât un vis urât din care, un miracol, te va trezi nevătămat.

Contele de Saint GermainEditorialeAntena 3,Antena GroupMossad,Black Cube,Catavencii,Cocktail Molotov,Cornel Nistorescu,Cotidianul,Digi TV,DIICOT,DNA,EVZ,Haralamb Zinca,Ion Cristoiu,Ion Spanu,Klaus Johannis,Laura Kovesi,MRU,RCS&RDS,SIE,Sorin AlexandrescuAdor tăcerile care vorbesc. Sunt, uneori, atât de elocvente! Iar atunci când le sunt alăturate, în replică, şi limbuţii necontrolate, avem de-a face cu adevărate cocktailuri Molotov în materie de ştiri de primă pagină. Când Klaus Johannis tace, nu caută nimeni subtilităţi în asta. Când însă cei care tac sunt,...Blog politic si polemic