Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Diaspora românească actuală, cea consolidată prin rădăcini trainice în afara țării (cetățenie, familie, locuință stabilă) este, preponderent, rezultatul a două mari migrații:  migrația din epoca Ceaușescu și migrația post-mineriade.

Indiferent de valul care i-a relocat, acești conaționali au dus cu ei o traumă, aceea a rupturii. Iar pentru victima unei rupturi nu există rău mai mare decât calamitatea care a produs-o.

Ori calamitatea, în ambele cazuri, poartă același nume: „comunism”. Fie practicat pe față și fără sentimentul injusteții, într-o epocă ce părea nesfârșită, fie disimulat în „reformatori cu sânge roșu” – Bârlădeanu, Brucan, Iliescu, într-o epocă așa – zis nouă, ce refuza însă să se definească după așteptări.

Vremurile plecării lor fuseseră vremuri de disperată descurajare. Nu imediatul îi apăsase până la ejecție, nu ziua de mâine cu grija pâinii de pe masă, ci poimâinele și răspoimâinele îi terorizau. Nu mai puteau vedea nimic înainte, viața le era transformată într-o orbecăială fără speranță. Și atunci au ales relocarea pe alte coordonate geografice, mai promițătoare.

Cu timpul, efectele acestui transplant s-au estompat. Rănile s-au cicatrizat, țara de adopție nu i-a respins, trezirea din coșmar s-a făcut spre o realitate consolatoare. Iar azi, într-o normalitate pe care tind să o generalizeze cu prea mare ușurință și la meleagurile natale, singurul lucru care-i indignează când se gândesc la România este cel ce i-a gonit de acolo. Personificat de Ion Iliescu.

Românii rămași în țară împărtășesc însă, într-o majoritate covârșitoare, o experiență diferită. Au suferit și ei, ca și ceilalți, palmele comunismului și ale neocomunismului. Au avut și ei clipele lor de dor de ducă, de revoltă, de dureroasă umilință. Cu toate acestea, nu s-au putut smulge. Și, întrucâtva, au fost recompensați pe vremea guvernării Tăriceanu printr-o îmbunătățire a traiului. După atâtea așteptări și privațiuni.

Dar la scurt timp, i-a lovit ca din senin, direct în moalele capului, austeritatea băsesciană. Caracterizată prin măsuri haotice, discreționare, fără vreo noimă în afara aceleia de a-i buzunări tot pe neajutorati; măsuri urmărind echilibrarea bugetelor prin genocid, prin „scoaterea din sistem”, pe năsălie, a cât mai multor pensionari, bolnavi, nevolnici.

Da, răul are grade de comparație. Asta aveau să descopere în ultimii ani românii rămași în țară. A fost RÄ‚U când compatrioții lor au pornit-o spre alte zări dar acum este și MAI RÄ‚U. Cum aceștia nici nu-și pot închipui. CEL MAI RÄ‚U, ar putea spune, dacă ar fi să treacă în revistă tot ce viața le-a rezervat ca încercare.

Mai sunt români din Diaspora care nu înțeleg această realitate. Cu apogeul răului încremenit în memorie la momentul dezrădăcinării lor, nu vor să accepte că se poate și mai rău. Că, simbolic, ei sunt ca bolnavul ce a ales să se trateze într-o altă țară și, din fericire pentru el, tratamentul a reușit; în vreme ce rămașii acasă pot fi asemănați cancerosului în fază terminală, abandonat fără morfină.

Nu este corect, față de suferința din prezent a atâtor semeni, să continui a identifica răul suprem cu Ion Iliescu, cel trecut; în vreme ce Traian Băsescu, cel prea prezent, se dezlănțuie cu o letalitate de armă de distrugere în masă împotriva numeroșilor fără apărare.

Pe cine, oare, reprezintă mâna de compatrioți, numiți bombastic „românii din Chicago”, adunați zilele trecute într-o sală de 100 de locuri pentru a face poze cu Băsescu și pentru a-l ironiza pe Andrei Marga?

Mă îndoiesc că reprezintă întreaga comunitate de români a zonei. Totuși, prin tehnici de manipulare, ei au fost selectați și scoși în față de propaganda prezidențială și transmit acum percepția că Diaspora l-ar sprijini, în continuare, covârșitor, pe Traian Băsescu. Ceea ce cred că este fals, gândindu-mă la mitingurile de protest organizate de români cu câteva luni în urmă în mari orașe din Europa și SUA. Unde erau atunci acești înfocați suporteri pentru a se indigna de lozincile și sloganurile antiprezidențiale pentru a-și ovaționa preferatul?

Dar dacă mă înșel și nu e fals? Dacă, încă, Diaspora percepe o altă Românie? O Românie idealizată, contemplată de la distanță prin ecranul TVR Internațional?

Două întrebări rămân cruciale pentru lămurirea acestei dileme:

1. Este Diaspora informată corect și complet asupra situației din țară?

2. A simțit Diaspora, pe propria piele, efectele politicii din România ultimilor 5-6 ani?

Orice comentarii, mai ales din partea românilor din emigrație, sunt binevenite!

Contele de Saint GermainEditorialeBarladeanu,Basescu,Brucan,Ceausescu,comunism,diaspora,emikgranti,Europa,Iliescu,Marga,migratie,romanii din Chicago,SUA,Tariceanu,TVR InternationalDiaspora românească actuală, cea consolidată prin rădăcini trainice în afara țării (cetățenie, familie, locuință stabilă) este, preponderent, rezultatul a două mari migrații:  migrația din epoca Ceaușescu și migrația post-mineriade. Indiferent de valul care i-a relocat, acești conaționali au dus cu ei o traumă, aceea a rupturii. Iar pentru victima unei...Blog politic si polemic