Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Diaspora românească actuală, cea consolidată prin rădăcini trainice în afara ţării (cetăţenie, familie, locuinţă stabilă) este, preponderent, rezultatul a două mari migraţii:  migraţia din epoca Ceauşescu şi migraţia post-mineriade.

Indiferent de valul care i-a relocat, aceşti conaţionali au dus cu ei o traumă, aceea a rupturii. Iar pentru victima unei rupturi nu există rău mai mare decât calamitatea care a produs-o.

Ori calamitatea, în ambele cazuri, poartă acelaşi nume: “comunism”. Fie practicat pe faţă şi fără sentimentul injusteţii, într-o epocă ce părea nesfârşită, fie disimulat în “reformatori cu sânge roşu” – Bârlădeanu, Brucan, Iliescu, într-o epocă aşa – zis nouă, ce refuza însă să se definească după aşteptări.

Vremurile plecării lor fuseseră vremuri de disperată descurajare. Nu imediatul îi apăsase până la ejecţie, nu ziua de mâine cu grija pâinii de pe masă, ci poimâinele şi răspoimâinele îi terorizau. Nu mai puteau vedea nimic înainte, viaţa le era transformată într-o orbecăială fără speranţă. Şi atunci au ales relocarea pe alte coordonate geografice, mai promiţătoare.

Cu timpul, efectele acestui transplant s-au estompat. Rănile s-au cicatrizat, ţara de adopţie nu i-a respins, trezirea din coşmar s-a făcut spre o realitate consolatoare. Iar azi, într-o normalitate pe care tind să o generalizeze cu prea mare uşurinţă şi la meleagurile natale, singurul lucru care-i indignează când se gândesc la România este cel ce i-a gonit de acolo. Personificat de Ion Iliescu.

Românii rămaşi în ţară împărtăşesc însă, într-o majoritate covârşitoare, o experienţă diferită. Au suferit şi ei, ca şi ceilalţi, palmele comunismului şi ale neocomunismului. Au avut şi ei clipele lor de dor de ducă, de revoltă, de dureroasă umilinţă. Cu toate acestea, nu s-au putut smulge. Şi, întrucâtva, au fost recompensaţi pe vremea guvernării Tăriceanu printr-o îmbunătăţire a traiului. După atâtea aşteptări şi privaţiuni.

Dar la scurt timp, i-a lovit ca din senin, direct în moalele capului, austeritatea băsesciană. Caracterizată prin măsuri haotice, discreţionare, fără vreo noimă în afara aceleia de a-i buzunări tot pe neajutorati; măsuri urmărind echilibrarea bugetelor prin genocid, prin “scoaterea din sistem”, pe năsălie, a cât mai multor pensionari, bolnavi, nevolnici.

Da, răul are grade de comparaţie. Asta aveau să descopere în ultimii ani românii rămaşi în ţară. A fost RĂU când compatrioţii lor au pornit-o spre alte zări dar acum este şi MAI RĂU. Cum aceştia nici nu-şi pot închipui. CEL MAI RĂU, ar putea spune, dacă ar fi să treacă în revistă tot ce viaţa le-a rezervat ca încercare.

Mai sunt români din Diaspora care nu înţeleg această realitate. Cu apogeul răului încremenit în memorie la momentul dezrădăcinării lor, nu vor să accepte că se poate şi mai rău. Că, simbolic, ei sunt ca bolnavul ce a ales să se trateze într-o altă ţară şi, din fericire pentru el, tratamentul a reuşit; în vreme ce rămaşii acasă pot fi asemănaţi cancerosului în fază terminală, abandonat fără morfină.

Nu este corect, faţă de suferinţa din prezent a atâtor semeni, să continui a identifica răul suprem cu Ion Iliescu, cel trecut; în vreme ce Traian Băsescu, cel prea prezent, se dezlănţuie cu o letalitate de armă de distrugere în masă împotriva numeroşilor fără apărare.

Pe cine, oare, reprezintă mâna de compatrioţi, numiţi bombastic “românii din Chicago”, adunaţi zilele trecute într-o sală de 100 de locuri pentru a face poze cu Băsescu şi pentru a-l ironiza pe Andrei Marga?

Mă îndoiesc că reprezintă întreaga comunitate de români a zonei. Totuşi, prin tehnici de manipulare, ei au fost selectaţi şi scoşi în faţă de propaganda prezidenţială şi transmit acum percepţia că Diaspora l-ar sprijini, în continuare, covârşitor, pe Traian Băsescu. Ceea ce cred că este fals, gândindu-mă la mitingurile de protest organizate de români cu câteva luni în urmă în mari oraşe din Europa şi SUA. Unde erau atunci aceşti înfocaţi suporteri pentru a se indigna de lozincile şi sloganurile antiprezidenţiale pentru a-şi ovaţiona preferatul?

Dar dacă mă înşel şi nu e fals? Dacă, încă, Diaspora percepe o altă Românie? O Românie idealizată, contemplată de la distanţă prin ecranul TVR Internaţional?

Două întrebări rămân cruciale pentru lămurirea acestei dileme:

1. Este Diaspora informată corect şi complet asupra situaţiei din ţară?

2. A simţit Diaspora, pe propria piele, efectele politicii din România ultimilor 5-6 ani?

Orice comentarii, mai ales din partea românilor din emigraţie, sunt binevenite!

Contele de Saint GermainEditorialeBarladeanu,Basescu,Brucan,Ceausescu,comunism,diaspora,emikgranti,Europa,Iliescu,Marga,migratie,romanii din Chicago,SUA,Tariceanu,TVR InternationalDiaspora românească actuală, cea consolidată prin rădăcini trainice în afara ţării (cetăţenie, familie, locuinţă stabilă) este, preponderent, rezultatul a două mari migraţii:  migraţia din epoca Ceauşescu şi migraţia post-mineriade. Indiferent de valul care i-a relocat, aceşti conaţionali au dus cu ei o traumă, aceea a rupturii. Iar pentru victima unei...Blog politic si polemic