Pregăteşte Nicuşor Dan capcana letală pentru PSD?
Dacă el va deveni încă o dată marele erou al USR-ului? Prea este hulit de acesta şi prea dă prilejuri de bârfe privind un blat cu Grindeanu ca să nu mi se pară ceva suspect la mijloc!
Deşi celălalt diminutivat notoriu, Tudorel Toader, crede în şansele lui Eugen Tomac de a trece cu bine de barajul parlamentar, eu sunt sceptic în legătură cu asta. Dar, folosindu-mă exact de argumentele domnului judecător (în care eu am mare încredere) mă întreb: oare este exclus ca preşedintele să fi deschis premeditat partida cu un gambit? Calculând ceva mai departe decât lasă să se vadă aparenţele?
PSD încercă din răsputeri să evite în acest moment un guvern al său condus de Grindeanu. Nu are rost să explic prea mult de ce. Sunt copleşitoare castanele care ar trebui trebui scoase din foc, cu mâinile aproape goale, pe un fond de nemulţumire socială generalizată.
Nicuşor Dan ştie asta! Dacă îl propunea pe Grindeanu din prima, sigur ar fi căzut în parlament. În plus, ar fi fost un gest oarecum ostil faţă de PSD care s-ar fi văzut pus cu spatele la zid: voi aţi făcut-o, voi s-a desfaceţi!
Varianta intermediara cu gambitul Tomac e mult mai avantajoasă pentru preşedinte: dă PSD-ului impresia că îi înţelege şi menajează îngrijorările iar celorlalţi, contestatarilor PSD, le dă muniţie ca să reziste suplimentar în războiul acesta de gherilă.
În scenariul meu, soluţia profundă a lui Nicuşor Dan (şi deplin pe sufletul său userist), a fost să se asigure că în final, Grindeanu, va deveni prim ministru. La prima nominalizare cade Tomac şi apoi, la a doua, îl va desemna pe Grindeanu care, sub spectrul alegerilor anticipate, va fi votat “en fanfare” de toţi parlamentarii noştri patrioţi preocupaţi de viitorul lor imediat.
Cum s-ar mai putea apăra PSD-ul în această situaţie? Să voteze împotriva propriului preşedinte de partid?
Şi, odată cu guvernarea în braţe, cum să scoată ţara din colaps? Prin măsuri sociale? Prin mărirea pensiilor şi reducerea TVA? Prin iniţiative legislative care, cu cât ar da mai bine la oamenii de rând cu atât mai mult ar fi trântite frenetic la vot de adversarii politici?
Realizaţi ce îmbulzeală va fi la carotarea guvernului Grindeanu? La diabolizarea lui?
Cine să îl sprijine? PNL-ul, USR-ul, AUR-ul? Sau poate UE, FMI?
Abia atunci va fi triumf total Nicuşor Dan cu echipa sa de orientare occidentală USR – PNL.
Eu nu plâng aici pe umărul pesediştilor. Deşi, la bursa riscurilor pentru ţară în acest moment mi se par cel mai puţin nocivi. Eu mă gândesc la abilitatea lui Nicuşor Dan de a rezolva probleme complicate şi la ce soluţie ar fi ales pentru a rămâne fidel până la capăt celor pe care el i-a creat şi ridicat, useriştilor.
Poate mă înşel şi se va dovedi că are dreptate domnul Tudorel Toader!
Aş vrea, de data asta.
Până la urmă, pentru binele ţării si pentru normalitate, tot democraţia ar trebui să învingă. Adică guvern PSD + AUR. Primele două partide de la alegeri. Ori, dacă nu, alegeri anticipate.
În materie de alegeri rămânem sub semnul răului cel mai mic.La asta duce polarizarea politică excesivă.
https://www.conteledesaintgermain.ro/pregateste-nicusor-dan-capcana-letala-pentru-psd/10-06-2026https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/06/Grindeanu-3.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/06/Grindeanu-3-150x150.pngEditorialealegeri anticipate,Grindeanu,Nicusor Dan,Tomac,Tudorel ToaderDacă el va deveni încă o dată marele erou al USR-ului? Prea este hulit de acesta şi prea dă prilejuri de bârfe privind un blat cu Grindeanu ca să nu mi se pară ceva suspect la mijloc! Deşi celălalt diminutivat notoriu, Tudorel Toader, crede în şansele lui Eugen Tomac de...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:




Toate variantele cad.
Am pus pariu că după lovitura de stat, Plicușor Ban nu va prinde doi ani de mandat.
Banii câștigați îi voi investi la pariurile din Campionatul Mondial de fotbal.
Nu vă mai scăpați pe voi…)cu tot felul de pronosticuri,vor veni anticipatele.
Restul e gargară.
De unde naiba l-ai scos pe Pudorel ?
Mai fricos că un iepure…
Când a trebuit să facă ceva de ce nu a făckut ?
Ce tot îl scoateți la înaintare?
Părerea lui e zero,zero barat.
Omul ăsta să se ducă la pescuit de broaște sau să ducă canishul la trei dimineața la pipi.
Mai pun în pariu cu mine însumi:
Grindeanu vă fi PM.
Vreți și despre Tomakak ceva ?
Am,desigur…
Sângele ruso-ucrainean apă nu se face.
Cea mai mare rușine ar fi pentru mine ca român(încă)să ajung să am un PM bolșevic. Să fiu al naibii dacă mă mai întorc în România.
Păcat că nu mai găsim pe rețelele de socializare părerea lui Banciu despre moldoveni. Au fost șterse.
Conchid cu părerea lui:
Curve cu două fețe după chipul și asemănarea Mujei Sandu(j se citește i în limba slavonă-pardon,spaniolă)
Nu se schimbă nimic dacă AUR și PSD vor guverna.
Trăim la fel ca înainte, poate mai bine poate mai rău.
Voi cu o mai duceți domnilor comentatori ai acestui blog căci după părerile exprimate aici totul e roz.
Roz bombon cu AC în frunte.
Eu țin cu Meloni ca să știți, nu mă înjurați degeaba.
A presto !
Tudorel Toader fricos? Cine a eliminat-o pe Kovesi cand nimeni nu avea curaj sa se atinga de ea?
Radicalismul tau iti deserveste.
Cu o floare nu faci primăvară.
Probabil koskovi s-a umectat teribil la eliminarea Pudorelului de aia a ajuns unde a ajuns.
Părerea mea îmi aparține și am dreptul să țin la ea:
Pudorel un fricos linșat și amenințat.
Acum e bine ?
Nu-mi era clară treaba cu radical-radicalismul.
M-am dus la Dex să văz ce-nseamnă exact în spiritul literei.
M-a trimis la Mucușor, cică să extrag radicalul.
Din ce ?Din zero (0)?
O dai pe după șură, după cireș dar concret nu spui ce cap pătrat (iar un radical) vrei să te conducă .
Știu că urăști Usereul,probabil ai avut ceva divergențe cu ei și nu ți-au intrat creizărașii în chimir la timp pentru blagoslovirea lor.
Dar știi ceva ?Tu ții numaidecat la un principiu,asta te conduce în a avea chiar acest blog și a-ți expune părerea personală dar respectă și părerea altora indiferent dacă ești de acord sau nu.
În semn de protest(am voie ?)în urmatoarele trei luni nu voi mai posta nimic.
Și cu puțin noroc,peste trei luni vom vorbi de guvernul pe care ți-l dorești dar nu e sigur ca-l vei avea.
Nu mai bine punem un pariu la CM că e mai sigur ?
Juma eu,juma tu…
Vive la France !
În ecuația dvs ., corectă în proporție de 75%, ați uitat de două necunoscute care ar putea afecta rezultatul.
Si anume:
il grande donaldo trumpo
boborul român!
Dacă aveți răbdare acum un pic până trec alegerile astea din țările unite ale Americii, veți avea surpriza să vedeți raportul privind alegerile anulate din țara noastră discutat în Camera Repentanților. Iar când acesta va fi ca un par în numele tatălui pentru actuala coaliție ; beutorii de urină plus partidul național de lași plus il piticone( parul invers proporțional cu banii alocați din safe pentru america) lucrurile se vor schimba total. pe ce mă bazez?
pe faptul că un chel liberal (ați văzut că majoritatea cheilor sunt la liberali? ) a atacat China prin vizita în Taiwan, în speranța că gestul lui va fi apreciat de aia de la Casa Albă.
dobitocul nu își dă seama că deja taiwanul este cu un picior în burta Chinei( următorul va fi împins de un cutremur cataclismic mare care oricând poate lovi coasta insulei iar marele popor chinez va trimite vapoarele să salveze sinistrații și să omoare democrația) și că ce a făcut el nu este decât o micționare împotriva vântului.
boborul român!
acum că majoritatea și-au dat seama de perversitatea gunoaielor de lângă noi( doar tembelul ăla consangvinizat nu) credeți că la niște alegeri anticipate va ieși actuala alianță pnl usri? sau unul dintre ele va dispărea.
banii mei i-as pune pe pnl ca să dispară.
disprețuiesc psd-ul pentru lipsa de coloană, pentru hoții care populează toate nivelurile dar mai ales pentru faptul că acceptă globaliști printre ei. dar au cel mai mare partid din europa dpdv al cotizației. nu credeț? sunt statistici… de 15 ani li se cântă prohodul( pentru ei acest cântec este hit la petrecerile lor ) și ei tot sunt în frunte… acum când au șansa să îndeplinească visul lui Iliescu( pnț-ul mort și pnl în comă) se vor mobiliza. beutorii de urină vor intra în parlament pentru că din păcate cretinsmul ca și mod de gândire este molipsitor- vezi comportamentul tot mai ” eusuntmaideșteptdecâttinedarnevastameaosugeînprivat!
deci dacă vă tentează să introduceți aceste două necunoscute( pseudonecunoscute) în ecuația viitorului politic al româncii, veți avea surpriza să dea cu virgulă.
Cine sapa groapa altuia ….. e gropar.
Conte, tind sa-ti dau dreptate. Iata de ce: pana in acest moment, Eugen Tomac nu s-a depus demisia la Parlamentul European, stiut fiind faptul ca el nu ar putea fi concomitent membru al Guvernului Romaniei si europarlamentar. Deducem, astfel, ca tot acest circ nu este altceva decat o cacialma. Nicusor Dan urmareste, cel mai probabil, sa lase PSD in ofsaid prin desemnarea lui Grindeanu in calitate de candidat la functia de prim-ministru. Sunt de acord ca, sub spectrul anticipatelor, majoritatea parlamentarilor romani il vor vota. Apoi, PSD va intra in “masina de tocat”, va fi atacat din toate partile si, la viitoarele alegeri, va lua foarte putine voturi.