Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Acest  comentariu a fost propus spre publicare pe forumul Dilemei Vechi. Vom vedea daca el va fi acceptat sau va beneficia de cenzura domnului Vasilescu)

Domnul Mircea Vasilescu, garantul şi avocatul pledant al echidistanţei politice a Dilemei Vechi, a îmbrăcat o cămasă care, evident, îl strange. La fiecare comentariu mai “naşpa” (veţi vedea de ce mă exprim astfel) la adresa domnilor Pleşu şi Voinescu (poate mai sunt şi alţii dar de aceştia doi ştiu sigur) cămaşa îi mai crapă la câte o cusătură şi atunci devine hamletian: “să-l public, să nu-l public”? Fibra sa etică îl impinge spre transparenţă,  fibra sa conservativă îl blochează în opacitate.

Când i-am reproşat, mai demult, că Dilema Veche pare a fi atrasă  tot mai mult de magnetismul puterii, mi-a răspuns cu eleganţă şi ospitalitate astfel:

“De ce mai frecventaţi această revistă “vîndută puterii”? La fineţurile dvs., ar trebui să nu vă mai pierdeţi vremea încărcîndu-ne serverele cu lungi comentarii… Sîntem doar nişte bieţi oportunişti băsescieni, nu?   […] Şi totuşi… Sînteţi primit. În dictatura lui Băsescu, într-o revistă băsesciană, puteţi să vă “puneţi contra”. Este că e mişto “dictatura” asta?”

Curat “mişto”, domn’ administrator. De-aici şi “naşpa” de mai sus, ca să ne aliniem la româna cultă pe care o propuneţi.

Doar că, după numai câteva zile de la acest răspuns, domnul Vasilescu se lasă contrazis de propriile fapte. Capricii de fibre, cum ziceam.

Îmi refuză de la publicare un comentariu intitulat “Andrei Pleşu – un colaborationist de omenie”.

Nu m-am formalizat. În fond, părea a fi maniera involuntară a domnului Vasilescu de a-mi da dreptate în expunerea mea despre magnetismul puterii. I s-o fi părut prea tare atributul “colaborationist”. mi-am zis. L-o fi încadrat la “limbaj inadecvat”. Doar a mai folosit acest  truc pentru a-şi justifica, faţă de alţi forumişti, gesturi asemănătoare de cenzură ideologică.

Din lehamite şi resemnare faţă de ipocrizia cultă, nu m-aş mai fi obosit să scriu acest odios denunţ. S-a făcut însă că am observat în câteva dintre comentariile publicate în subsolul aceluiaşi editorial al dlui. Pleşu,  nişte formulări mult mai dizgraţioase decât bietu-mi “colaborationist” şi, brusc,  spiritul meu de echitate s-a redeşteptat. Aşadar dl. Vasilescu consideră  acele formulări acceptabile, iar pe-ale mele inadecvate.

Care să fie explicaţia? Ei bine, explicaţia era conţinută în chiar reproşul adus de mine Dilemei Vechi, reproş căruia  dl. Vasilescu îi răspunsese ce-aţi citit mai sus.

Formulările incriminate,  inacceptabile după părerea mea într-o astfel de revistă cu pretenţii de salubritate dar “adecvate” conform  standardelor dlui. Vasilescu, nu-l vizau pe Andrei. Pleşu ci pe Crin Antonescu. Ceea ce, evident, schimba total lucrurile.  Dacă e vorba despre cineva din opoziţie, liber la înjurături.

Iată două exemple din ce-i place organului de cenzură al domnului Vasilescu sa audă şi să vadă. Ambele  extrase dintr-un aberant comentariu postat de nick-ul Marius Delaepicentru:

“liderul hemicefal Crin Antonescu” şi “ Crin a încercat să spîrcîie parafraz un panseu”.,

Este că domnul Vasilescu are gust şi balanţă analitică?

Este că Dilema Veche nu face cenzură ideologică şi nu ţine cu puterea?

Aferim, domn’ Vasilescu!

Contele de Saint GermainPolemiceandrei plesu,cenzura,Crin Antonescu,Dilema Veche,Mircea Vasilescu(Acest  comentariu a fost propus spre publicare pe forumul Dilemei Vechi. Vom vedea daca el va fi acceptat sau va beneficia de cenzura domnului Vasilescu) Domnul Mircea Vasilescu, garantul şi avocatul pledant al echidistanţei politice a Dilemei Vechi, a îmbrăcat o cămasă care, evident, îl strange. La fiecare comentariu mai...Blog politic si polemic