Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

După multă vreme a apărut în dezbaterea publică un subiect în care cele două blocuri media, probăsist È™i antibăsist, dramatic antagonizate în ultimul deceniu, par a fi în consonanță: cazul Ritzi. N-aÈ™ băga mâna în foc că singura explicație este cea declarată: compasiunea. Or exista È™i alte motive, fiecare tabără cu ale ei dar, din moment ce rezultanta coincide, merită a ne întreba: oare nu ne aflăm în fața unui bun prilej de a începe o mult aÈ™teptată reconciliere națională?
Nu să se împace ziariÈ™tii. Prea multe prăpăstii ii despart, È™i ticăloÈ™ii È™i orgolii È™i războaie purtate cu cele mai abjecte arme. Dar populația din spatele lor, da! Acele milioane de români creduli care i-au urmat orbeÈ™te, fără discernământ, ca o datorie de onoare, ca un act de patriotism. Acei români dezbinați, care se încruntă când trec unii pe lângă alții È™i care se aliniază în fiecare seară, în batalioane de telespectatori încrâncenați, în fața televizoarelor cablate pe A3 sau B1TV.
Priveam ieri cele două canale (È™i nu numai) È™i mi s-a părut pentru o clipă că ni se oferă o È™ansă nesperată nouă, ca popor: să ne redescoperim bunătatea. Prin gheața învrăjbirii cu care ne-a congelat inimile în mod sistematic regimul Băsescu, pentru a ne stăpâni prin dezbinare, am putut vedea haloul unei speranțe: de a redeveni cetățeni normali. Cu proiecte comune spre binele general È™i nu cu instincte războinice unii împotriva celorlalți.
Există aproape un consens printre comentatori că doamna Ritzi reprezintă, în momentul de față, un caz social: grav bolnavă, cu doi copii mici acasă, dintre care unul, È™i el, cu o problemă de sănătate severă ce ar necesita devoțiunea îngrijirii materne.
Soluția, È™i umană È™i legală, pare simplă. Din moment ce judecătorii de la Curtea Supremă au decis o condamnare cu executare, singurul mod în care nu ofensezi nici sensibilitatea justiției (de a avea drept de viață È™i de moarte, fără recurs, asupra celor pe care îi judecă) È™i nici sensibilitatea societății (care-È™i redescoperă milostenia creÈ™tină) ar fi folosirea prerogativei prezidențiale de grațiere.
Aici însă intervine o problemă: se pare că, în campania sa electorală, Klaus Iohannis ar fi declarat, contagiat de entuziasmul luptei anticorupție (uneori ipocrit), că nu va grația NICIODATÄ‚ pe cineva condamnat definitiv pentru corupție. Oricât de cumpănit se prezintă teutonicul nostru preÈ™edinte în ceea ce spune È™i face, iată că a uitat de celebrul dicton „žniciodată să nu spui niciodată” È™i se trezeÈ™te brusc în fața unei capcane pe care singur È™i-a întins-o: cade prost si daca rămâne consecvent cu declarația făcută si daca È™i-o încalcă.
A rămâne consecvent nu înseamnă doar a refuza o eventuală cerere de grațiere a doamnei Ritzi. Înseamnă È™i a-È™i încărca conÈ™tiința cu remuÈ™cările unui posibil final nefericit; pe care l-ar putea evita printr-un simplu gest la care constituția îi dă dreptul dar pe care È™i-l respinge singur pentru că, într-un moment de exaltare, l-a luat gura pe dinainte. Nu sună straniu? Tocmai pe taciturnul Klaus Iohannis să-l ia gura pe dinainte? Asta chiar că ar fi o ironie a sorții, mai amară È™i decât chinina!
Dar È™i să-È™i încalce angajamentul e riscant. Toți inamicii vor spune că nu are cuvânt, că în campanie a fost demagog, că liberalii îi sunt mai aproape de suflet decât justiția (căci doamna Ritzi, nu?, apare pe inventarul noului PNL) È™i câte È™i mai câte.
Probabil că dacă, în preajma alegerilor prezidențiale, societatea românească ar fi fost zguduită de un scandal cu traficanți de organe sau cu homosexuali, domnul Klaus Iohannis ar fi promis că nu va grația niciodată un traficant de organe sau un homosexual. Pentru că aÈ™a ar fi dat bine atunci la electorat.
Asemenea luări de val se mai întâmplă. Mai ales politicienilor, dar nu numai. Pe un fond de nemulțumire socială masivă vine un lider È™i lansează teoria rasei superioare. Ce nu-i arian, la rebuturi. Bine, bine, asta te-ajută. Dar după ce ajungi sus, cu astfel de trambuline ce răspund setei de sânge, ce faci? Despici aorte, tai jugulare? Reintroduci pedeapsa cu moartea botezând-o, la alibi, luptă împotriva coruției?
Domnul preÈ™edinte Klaus Iohannis ar trebui să recunoască public că s-a pripit È™i că, atunci când vine vorba despre dreptul la viață, chiar È™i condamnații definitiv pentru corupție pot beneficia de el.
Și ar trebui să se grăbească pentru că, în acest moment, există cel puțin două cazuri notorii de arestați foarte bolnavi care mâine, de pe catafalc (Doamne fereÈ™te!), s-ar putea transforma în inspiratorii unor imense cortegii de protestatari.
Doamna Ritzi are leucemie, domnul Mencinicopschi are o boală de inimă care îi provoacă periodic puseuri de tensiune 30. Nu sunt bogați, nu poartă stigmatele banului public dobândit fraudulos. În toate variantele de potențial profit al societății de pe urma lor, locul ce li s-ar cuveni nu este în niciun caz după gratii de penitenciar. Este o cruzime inutilă È™i descalificantă pentru tot ceea ce înseamnă putere actuală în România. O cruzime care a ajuns la un singur pas de a se transforma în crimă.
Fac un apel către domnul preÈ™edinte Klaus Iohannis să nu cadă în greÈ™eala de a transforma consecvența în obtuzitate. Rigoarea germană, înalta demnitate de preÈ™edinte al României nu trebuie, nu au dreptul, nu au menirea de a-i osifica nici sufletul si nici spiritul.
Înainte de toate, domnule preÈ™edinte, sunteți om. Prețuiți partea nobilă a acestei apartenențe la specie È™i uzați, până când nu va fi prea târziu, de privilegiul, aproape divin, cu care v-au ivestit românii acum trei luni.

Contele de Saint GermainEditorialeA3,B1TV,catafalc,Monica Ritzi,profesorul Mencinicopschi,regimul Basescu,teutonDupă multă vreme a apărut în dezbaterea publică un subiect în care cele două blocuri media, probăsist È™i antibăsist, dramatic antagonizate în ultimul deceniu, par a fi în consonanță: cazul Ritzi. N-aÈ™ băga mâna în foc că singura explicație este cea declarată: compasiunea. Or exista È™i alte motive, fiecare...Blog politic si polemic