Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Poate n-o să mă credeţi dar discursul de ieri al lui Traian Băsescu mi-a creat o stare de bine. Ascultam şi nu-mi venea să cred:  cu guriţa sa atât de antrenată în intrigi şi ameninţări, îl lăuda reverenţios pe Ponta în vreme ce pe partea cealaltă, lustruită  ani de zile de limbuţe emoliente, lansa şrapnele, precum jeturile incendiare  ale unui motor cu reacţie gripat, către cine credeţi?

Ce vă mai intreb? Doar aţi văzut cu toţii: către EI, stâlpii neprăbuşirii sale încă. Către CSM, către Morar şi (indirect) Macovei, către Comisia Europeană, către balamalele din presa aservită care şi-au contorsionat creierii până la ştrangularea oricărei şanse de bunăcredinţă, doar ca să-i construiască teorii de bine şi frumos acolo unde el călca cu picioarele principii şi reguli democratice, către dragii şi pateticii lui intelectuali care s-au apucat să rescrie legile moralei doar – doar l-or putea împacheta în odăjdii europene etc.

E un spectacol reconfortant să-i vezi pe şobolanii cu epoleţi de prin redacţii chiţcăind debusolaţi, încropind  teorii de doi bani pe cont propriu, ei atât de disciplinaţi altfel în a-şi extirpa gândirea independentă, în a nu ieşi din pasul de defilare alimentat de la distanţă, prin căşti.

Iată-l, de pildă, pe colonelul sub acoperire Cristian Câmpeanu de la România Liberă. Ne vorbeşte, cu lacrimile inundându-i guşiţa de pelican consemnat la mal, despre “Marea conspiraţie împotriva DNA”. În rolurile principale, evident, Băsescu şi Ponta. Citiţi şi minunaţi-vă: Nu există nici un motiv pentru care Traian Băsescu şi Victor Ponta să ignore procedura de nominalizare a procurorilor-şefi ai DNA şi Parchetului General convenită şi asumată cu Uniunea Europeană. Mesajul potrivit căruia prin asumarea de către premier a nominalizărilor s-ar debloca dialogul cu Bruxelles-ul s-a dovedit o minciună şi o intoxicare. În realitate, este vorba despre un acord pentru anihilarea DNA.”

Aştept cu interes nuanţarea sau consolidarea poziţiei serviciilor secrete şi prin alte voci metalizate deghizate în jurnalişti: Mircea Marian, Sabina Fati, Dan Tapalagă etc. Se vor situa aceşti practicanţi ai telefonului fără fir de partea  DNA şi a dreptelor practici recomandate de UE sau vor da curs unui ordin de regrupare în spatele preşedintelui patriot?

Deocamdată observ că Daniel Morar, marele luptător pentru dreptate, nu opune niciun fel de rezistenţă urechelii pe care i-a servit-o omul de la Cotroceni; nici Mark Gray nu dă semne de nelinişte insurecţională din partea CE în legătură cu degetul în sus arătat de Băsescu acestei instituţii în discursul de aseară. Doar Monica Macovei încearcă o timidă opoziţie de imagine dar sunt convins că raţiunea o va domoli: încă nu s-a ales cu nimic pentru viitor. Nici la CC, nici pe lista lui Ponta, nici în graţiile lui Blaga. I-a mai rămas speranţa pentru o poziţie eligibilă la europarlamentarele de la anul. Pentru asta însă trebuie să stea cuminte şi să facă frumos, ca s-o propună cineva. Nu? De-asta zic …

Totuşi rămâne întrebarea: de ce o fi acceptat Băsescu atâtea sacrificii pentru numirea unor oameni schimbători şi la propriu şi la figurat? Să fie, la capătul  înţelegerii, chiar miza propriei libertăţi?

Eu deja îl simt pe făraş după penibilul triumf de ieri. L-a avut pe Ponta la degetul mic, doar să-i aplice bobârnacul spre prăpastie. N-a făcut-o. Dacă Traian Băsescu a rezistat acestei tentaţii a răzbunării, atât de caracteristică firii sale, înseamnă că şi-a văzut sfârşitul cu ochii mult mai clar şi mai aproape decât ni-l imaginăm noi.

De fapt ieri, după toate semnele, am asistat la umilirea unui laş. E drept, un laş care încă nu a semnat. Dar după ce va semna, dacă va semna, n-ar fi deloc exclus să urmeze, la scurt timp, şi semnătura ultimă. A demisiei.

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Comisia Europeana,Cristian Campeanu,CSM,Dan Tapalagă,Daniel Morar,epoleti,faras,Mark Gray,Mircea Marian,Monica Macovei,Parchetul General,Ponta,Romania Libera,Sabina Fati,servicii secrete,Vasile BlagaPoate n-o să mă credeţi dar discursul de ieri al lui Traian Băsescu mi-a creat o stare de bine. Ascultam şi nu-mi venea să cred:  cu guriţa sa atât de antrenată în intrigi şi ameninţări, îl lăuda reverenţios pe Ponta în vreme ce pe partea cealaltă, lustruită  ani de...Blog politic si polemic