Idioţi şi diavoli. Nici SRI nu mai e ce-a fost. Exorcizaţi-l pe Chirilă
Criza politică de la noi aduce tot mai mult a fiertură de oase bătrâne. Zeama se înnegreşte de sânge stătut iar la suprafaţă se adună o spumă groasă, răscolită de mizeriile lăuntrice ale protagoniştilor.
S-au configurat trei tabere: nicuşorişti, bolojenişti, aurişti. Fiecare cu rebuturile sale proeminente. Luptele în trei sunt mai complicate şi mai greu de câştigat pentru că orice tabără poate deveni (şi devine), pe rând, arbitru în războiul celorlalte două.
Cristian Ghinea, cu ştaiful său exersat la Dilema Veche, devine tot mai mult useristul reprezentativ: obraznic, frate cu gangul, demolator prin excelenţă, capabil de golănii memorabile:
“Președintele dă o lovitură de stat în PNL cu puțulica lui (Veștea)”.
Vă place? Nu vi se pare că e din aceeaşi familie cu M..E PSD? Din aceeaşi manea? Autorul marelui PNRR, pe care l-a scris cu picioarele înmuiate în venin, pe persoană fizică, şi de pe urma căruia România mai mult pierde decât câştigă, se dă din nou in stambă. Mulţumită lui ţara pierde şi bani, şi timp, şi speranţă. Omul se crede statuar aşa că nu se fereşte să se expună aşa cum arată.
Etnic porcin, vorbitor de slang groh.
Alţii sunt mai şlefuiţi. Înjură intelectual, cu persoana a doua plural pe buze. Tudor Chirilă – fire de artist – prezintă o formă de turbare mai elevată, fără bale, cu diplomaţie de taraf. Într-un dialog imaginar cu idolul său de până mai ieri, Nicuşor Dan, încearcă să muşte infecţios:
- “„O să fiți aplaudat de combinatori, de șmecheri, de securiști și de grupuri de interese”
- „Să vă ierte Dumnezeu. Cu noi va fi mult mai greu”.
Exemple de mârlănii care devoalează nivelul de educaţie şi de “obiectivitate” al acestor pretinşi moralişti ar fi cu ghiotura, mai ales în răzmeriţa asta generalizată a simţurilor în care dracii scot capul mai de peste tot de pe unde s-au aciuat.
Nu are rost să mai repet tonul ridicat şi golănismele pe post de argumente la care apelează obsesiv CTP sau “Ceauşescu” sau George Simion sau cuplul Pantazi – Tapalagă sau Diana Şoşoacă; toţi o apă şi-un pământ!
Idioţi şi diavoli. Îi pun la un loc pentru că au multe în comun. Mai presus de toate ticăloşia. Destinaţii propuse pentru ei, întru însănătoşirea naţiei: primii la casa de nebuni, ceilalţi la şedinte intensive de exorcizare.
În încheiere o remarcă din analiza momentului: SRI-ul e în continuare în toate, dar nici el nu mai este ce-a fost. Altădată, când bătea din picior…
Haosul politic generalizat tinde să ne pulverizeze economic. Faptul că serviciile noastre secrete nu mai sunt în stare să potolească tahicardia naţională care, practic, ne va invalidiza pentru multă vreme de acum incolo, arată ca nu lipsa de voinţă e cauza ci divizarea. Apariţia facţiunilor antagonice.
Singura care nu se dezminte în toată această harababură este celebra noastră justiţie “independentă”. Koveşismul, ca armă şi metodă, a rămas acelaşi. O dovedesc “coincidenţele” juridice manifestate toate într-o singură zi şi intr-un singur sens.
Dar, pentru a comenta zvârcolirile acestor zile aştept clarificările promise pentru săptămâna viitoare.
Pe curând!
https://www.conteledesaintgermain.ro/idioti-si-diavoli-nici-sri-nu-mai-e-ce-a-fost-exorcizati-l-pe-chirila/20-06-2026https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/06/Incruntati-500x178.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/06/Incruntati-150x150.jpgEditorialeBolojan,Chirila,CTP,diavoli,exorcizare,Ghinea,idioti,justitie,Sosoaca,SRI Criza politică de la noi aduce tot mai mult a fiertură de oase bătrâne. Zeama se înnegreşte de sânge stătut iar la suprafaţă se adună o spumă groasă, răscolită de mizeriile lăuntrice ale protagoniştilor. S-au configurat trei tabere: nicuşorişti, bolojenişti, aurişti. Fiecare cu rebuturile sale proeminente. Luptele în trei sunt...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:




Posibilitatea să se schimbe ceva esențial in bine pare egală cu probabilitatea ca Polul Nord să se întâlnească cu Polul Sud la Ecuator.Adică zero!
Suntem fiecare pe cont propriu.
” Nimeni nu este vinovat fata de noi! Fiecare e vinovat fata de sine insuși!” zic filozofii.
Adevărata transformare, schimbare , ține de fiecare in parte.Cine se lasă antrenat in ”avalanșa” capitalistă devine victimă….”vinovat față de sine însuși”.
Pe de alta parte dacă fiecare nu ar mai fi vinovat față de sine insusi nimeni nu ar mai fi vinovat față de noi.
Chestia asta nu-i din IA…miezul era intr-o carte!Restul am dezvoltat.
Totuși nu-mi asum originalitatea pentru că ”Nu există nimic din ce se scrie si se spune care să nu fi fost spus sau scris vreodată”.
Nici IA nu cred a fi unic …cândva o mai fi fost.
Toate-s vechi ….si nouă-s toate…
De ce ne agităm? Nu putem să stăm să privim cum acest partid isteric de-a dreptul își face sepukku?
Aș fi vrut să arunc aici niște chestii care să reprezinte ce simt dar mi-am dat seama ca bucuria pe care mi-o produce canibalizarea acestei meduze care se cheamă societatea civilă este prea mare și aș strica o! Când meduza era atacată toate capetele ei se aruncau în aceeași direcție! Acum când este atacată din interior , capetele se mănâncă între ele! Stomacul care conduce acest monstru infect are o indigestie și asta se manifestă prin canibalizare!
În rest nu cred ca ne dăm seama cat de aproape am fost de ceva în genul Beirut! Dar așa suntem noi! Luăm de-a gata pronia Dumnezeiască până când vom primi o lecție
1. “Cristian Ghinea, cu ştaiful său exersat la Dilema Veche, devine tot mai mult useristul reprezentativ: obraznic, frate cu gangul, demolator prin excelenţă, capabil de golănii memorabile:
“Președintele dă o lovitură de stat în PNL cu puțulica lui (Veștea)”.
– Nu cumva, secUSRistii lu’ Ghinea “dau o lovitura in PNL” cu pi…ulicile lor ( Gheorghiu O. si- de ce nu – Paslaru D: intrati ieri in partid, alesi azi ca V.P. pe langa Bolovan? Iar in fumul acestor fumigene politice, se devalizeaza in continuare banii nostri prin, mai nou, SAFE( imprumuturi, a nu se uita!). De catre toti flamanzii, indiferent ca-i cheama Rheinmetall sau UM 0024-Digi.
2. “…nu lipsa de voinţă e cauza ci divizarea. Apariţia facţiunilor antagonice.”
– Cred ca “factiunile antagonice” atat la nivelul natziei cat si in interiorul partidelor sunt semne de democratiei. Fiecare reprezentand interesele unei categorii de cetateni( numa’ in comunism toti aveam aceleasi interese( cica), de unde si “Partidul Unic”, cel destinat sa ni le satisfaca(?!). Ceea ce e diferit de democratiile cu state vechi este diabolizarea celorlalti, pe mize marunte. De aici si lipsa unei colaborari reale intre forte politice diverse pentru realizarea unor obiective “de tzara” ( infrastructura, spitale, scoli, cultura, etc.) mai presus de interesele restranse de grup.
O precizare la text: cine a citit “pitulicele”, raspuns incorect.