Scorul acestui articol
[Total: 31 voturi. Media: 4.4]
 

În sport se mai vede asta. În tenis foarte des. După o evoluție excelentă, intervine ceva care dă totul peste cap. Echilibru, răbdare, precizie, încredere, toate dispar ca prin miracol și în locul lor se instalează grimasele înfrângerii. Pare o fatalitate dar, în realitate, e vorba de călcarea unei linii roșii a sinelui. Efectul unei comoții, mai puternică chiar decât instinctul de conservare.

Așa ceva trebuie că s-a întâmplat și cu Traian Băsescu înainte de ultima sa intervenție, telefonică, în emisiunea lui Victor Ciutacu la care era invitată Alina Bica. (https://www.youtube.com/watch?v=iM_H2_Fzo00). Ascultam și părea neverosimil. Vedeam un boxeur care a încasat o directă rătăcită în nasul său oricum turtit și care, orbit de furie, se năpustește fără gardă, fără precauții, pur și simplu la intimidare primitivă, asupra adversarului. Nu că nu mi-ar fi plăcut. Am dat chiar telefoane să-mi anunț câțiva prieteni apropiați. Dar mi-am pus imediat întrebarea: ce să-l fi comoționat în așa hal pe fostul președinte încât să decidă a schimba lupta indirectă, a aluziilor amenințătoare și a șantajului (în care s-a dovedit de atâtea ori maestru) cu tranșantul duel pușkinian: glonț contra glonț. Mai ales când el are armă foc cu foc iar adversarii au arme cu rafală.

Cu ocazia acelei intervenții Traian Băsescu a făcut echilibristică pe buza prăpastiei. Ba chiar i-a alunecat piciorul de vreo două – trei ori, cât să arate că încă îl mai țin genunchii. Nu însă și țâțânii.

Prima gafă a fost să arate, brusc, o determinare belicoasă de gladiator, fără a prezenta audienței și o minimă motivare plauzibilă pentru aceasta. Toți priveau și se cruceau: ce l-a apucat pe hârșitul corsar să mărturisească, hodoronc – tronc,  lucruri gravissime din casa prezidențială ? Să ofere, practic, tuturor celor interesați, niște autodenunțuri pe tavă?

Faptul că a fost trimis în judecată în cazul Firea? Pretext derizoriu!

Faptul că nu mai suportă nedreptatea? Sau că vrea să-și salveze de mafiotizare marea creație a celor două mandate?  Cine să-l mai creadă apărător de principii morale pe demiurgul jalnicei Românii de azi?

Și atunci concluzia este că ceva, din ce i se pregătește în culise, l-a descumpanit peste măsură. De aici reacția sa de războinic descălecat, nevoit să treacă la lupta corp la corp. Iar cei care se ocupă de încercuirea sa și-au putut da seama că au atins un punct vulnerabil și jubilează! De-acum știu unde să insiste pe viitor.

A doua gafă a constat în natura dezvăluirilor făcute de Traian Băsescu despre întâlnirile din biroul său cu Bica, Kovesi, Coldea. Va putea el dovedi vreodată, abstractie făcând de mărturiile, ușor de decredibilizat, ale aliatelor sale Udrea și Bica, că lucrurile au stat în realitate așa cum le-a relatat domnia sa? Căci, dacă există înregistrări de la aceste discuții, nu în mâinile sale  se află ele astăzi ci exact în mâinile inamicilor săi. Care, pe lângă faptul că, prin trunchiere sau completare meșteșugită cu alte înregistrări, pot genera sensuri care le convin, mai au la dispoziție și legislația privind regimul documentelor secrete care, în actuala conjunctură, pe ei îi acoperă iar pe Traian Băsescu îl îngrădește.

Cunoscându-l pe Traian Băsescu și măiestria cu care a știut să folosească până acum arma sa preferată, șantajul, nu ar trebui să ne îndoim că a plecat de la Cotroceni burdușit de documente compromițătoare despre inamicii săi. Cu astfel de documente, mult mai greu de contracarat, ar fi trebuit să încerce atacuri devastatoare la adresa capilor binomului. Exploatarea lor, însă, mai ales împotriva unor adversari atât de puternici, necesită clarviziune, stăpânire de sine și asumarea unor riscuri pe măsură. Or Băsescu, sub presiunea la care este supus din mai multe direcții, a început să cedeze psihic. Șansa lui cu șantajul ar fi fost una singură: să țină focul mocnit. Și să spere în lașitatea inamicilor. Vâlvătaia pe care a produs-o acum îi poate fi fatală. E adevărat, încă se mai poate înăbuși totul dar, luând în calcul și cea de-a treia gafă a lui Băsescu din intervenția amintită, gafa cea mai mare, eu unul cred că deja s-a ajuns în zona unde nu mai există cale de întoarcere.

Cea de-a treia gafă a lui Traian Băsescu, și cea mai gravă, a fost răspunsul său la întrebarea lui Victor Ciutacu: „domnule președinte, nu vă e teamă de demersul pe care l-ați provocat”?

Printr-un amestec de clișeu și sinceritate ostentativă, fostul președinte a spus:

„ Nu mi-e teamă decât de Dumnezeu și de grija pentru familia mea. În rest, nu mă poate opri nimeni”.

Ce eroare! De calibrul unei înalte trădări! De sine!

Ca și cum le-ai da celor mai temuți adversari secretul îngenuncherii tale: atacați-mă la familie!

O să spuneți că, oricum, s-ar fi gândit și ei singuri la asta, nu trebuia să-i inspire Traian Băsescu. Nu e deloc așa. Prin declarația sa Traian Băsescu le-a furnizat nu o idee ci o dimensiune. Ideea, desigur, le venise din specificul meseriei. Dimensiunea impactului acestei idei nu le era însă foarte clară. Acum le este.

Cele mai mari succese în lupta anti-mafia s-au înregistrat, atât în Italia cât și în SUA, atunci când s-au încăierat între ele clanurile rivale de mafioți.

De ce, în urma războiului dintre Băsescu și binom, nu ar trece și România printr-o astfel de purificare?

Contele de Saint GermainEditorialeAlina Bica,Elena Udrea,Laura Kovesi,lupta anti-mafia,purificarea Romaniei,razboinic descalecat,Victor Ciutacu  În sport se mai vede asta. În tenis foarte des. După o evoluție excelentă, intervine ceva care dă totul peste cap. Echilibru, răbdare, precizie, încredere, toate dispar ca prin miracol și în locul lor se instalează grimasele înfrângerii. Pare o fatalitate dar, în realitate, e vorba de călcarea unei...Blog politic si polemic