Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Aceste opinii reprezintă o adaptare în cheie galinacee a comentariului meu de ieri, “Scufundători in gânduri”, adaptare pentru editorialul lui Andrei Plesu din Dilema Veche intitulat “Despre gaini si gramatica”.)

 

Am şi eu găina mea: apărarea onorabilităţii este sau nu un motiv suficient de renunţare la siestă?

Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu sunt practicanţi fervenţi ai scufundărilor în gânduri. Teritoriul rezervat experimentării acestui tip de  metafizică a fost denumit de Liiceanu “patria mică” iar sensul ei profund, după Pleşu, ar fi “confruntarea solitară cu adâncul şi cu înaltul tău”.

Împătimiţi de această specie de scuba diving, cei doi au mărturisit in repetate rânduri neobosita lor preocupare de a-şi asigura condiţii optime plonjeului în meditaţie: decuplarea de vulgarul cotidian, controlul ascetic asupra propriilor simţuri şi sentimente, folosirea desăvârşirii naturii drept model şi catalizator al intrării în imersie.

După ce-au bătut palma cu puterea, apolinicul Andrei Pleşu şi dionisiacul Gabriel Liiceanu s-au putut dedica în voie viciului lor originar de a rezida spiritual cât mai departe de domiciliul administrativ.

Până de curând,  singurele lor probleme de adaptare la dubla rezidenţă păreau  a fi rămas cele cu ei înşişi. Având ambii o natură epicuriană,  nu puteau nici accepta total, nici ignora  destabilizator forţa seductivă a unor, de pildă, delicii gastronomice. Şi atunci procedau  ca în “La grande bouffe” , oferindu-şi un weekend derogatoriu de orgii culinare după care, la adăpostul indigestiei durabile, se   întoarceau spăşiţi în universul dublu al siestei şi al adâncului izbăvitor al gândurilor.

Recent a apărut însă neaşteptata şi dezechilibranta şarjă pe care Dinu Patriciu a lansat-o împotriva lui Gabriel Liiceanu, cu ricoşeuri asupra lui Andrei Pleşu  prea puţin amortizate de airbagurile disocierii ţintelor. Replierea pentru replică a celor doi scufundători, din comoda reflexivitate în vulgarul cotidian, părea nu doar moralmente obligatorie dar şi iminentă.

Ne-am înşelat!  Anchilozaţi în indiferenţa pe care şi-au autoimpus-o faţă de meschinul imediat, domnii Pleşu şi Liiceanu s-au trezit incapabili de a reacţiona chiar şi în propria lor apărare. E drept, Andrei Pleşu a scâncit un fel de mustrare respectuos antioligarhică la adresa primului articol al lui Dinu Patriciu dar, după topspinul de rever  recepţionat în plină respectabilitate în urma celui de- al doilea articol al magnatului, s-a aşternut tăcerea.  Dacă tăcerea lui Andrei Pleşu ar fi fost una de KO, era scuzabilă. Încă un Don Quijote trântit de pe cal din lipsă de abilităţi « rodeoistice ». Cum putem vedea insă din ultimul editorial din Adevărul, tăcerea domnului Pleşu este una de OK. Adică “siesta e mai importantă, hai să ne prefacem că n-am auzit şi să digerăm în continuare”.

Un eseu despre Vadim în acest moment în care conceptul de prietenie este testat în latura sa morală, reprezintă pentru un moralist, trebuie să recunoaştem, exact reacţia potrivită în împrejurarea dată.

O concluzie fiziologică s-ar impune: prea mult aer rarefiat poate conduce la pierderea suflului.

Sau, cum formulează chiar Andrei Pleşu: “Sofisticarea civilizată a adus cu sine, simultan, fragilitate fizică şi debilitate mintală. Suntem “evoluaţi” şi precari.”

Contele de Saint GermainEditorialul de joiPolemiceandrei plesu,Dilema Veche,Dinu Patriciu,Gabriel Liiceanu,gaini si gramatica,onorabilitate si siesta(Aceste opinii reprezintă o adaptare în cheie galinacee a comentariului meu de ieri, “Scufundători in gânduri”, adaptare pentru editorialul lui Andrei Plesu din Dilema Veche intitulat 'Despre gaini si gramatica'.)   Am şi eu găina mea: apărarea onorabilităţii este sau nu un motiv suficient de renunţare la siestă? Andrei Pleşu şi...Blog politic si polemic