Patriotismul, un bun pretext de a-ti trada poporul
Iubirea propriilor copii și iubirea de țară sunt, în ierarhiile afectului uman, două superlative absolute. Între ele există însă o imensă deosebire: în vreme ce prima este o iubire de creație, cea de a doua este o iubire de recunoștință.
Copiii ne vin din materia noastră esențială, prin chimia miraculoasă a sângelui cu extazul. Ei suntem noi într-o formă de prelungire a unicității noastre.
Și țara ne prelungește, dar altfel. Nu prin ce avem unic ci prin ce avem comun.
Iubirea de creație este una egoistă. Cea de recunoștință este una altruistă. Iată de ce prima este mult mai ușor de recunoscut în vreme ce a doua trebuie adeseori explicată, nuanțată, redefinită.
Acestea fiind zise, lansez următoarea întrebare de interes național: prin comportamentul lor față de recentele dezvăluiri despre unele abuzuri din justiție și SRI, Klaus Iohannis și Laura Kovesi dovedesc că sunt patrioți sau că își trădează poporul?
Din păcate, în cazul celor doi lideri menționați nu putem pune în discuție și iubirea față de copii, pentru că nu sunt, încă, părinți. Dar iubirea lor de patrie și popor (parte a definiției patriotismului) suntem aproape obligați să o cercetăm. Pentru că ei conduc, azi, țara, și nu ne poate fi indiferent dacă ne îndreaptă spre o propășire sănătoasă sau spre disoluție.
Nu voi încerca să judec acum patriotismul celor doi prin alianțele adoptate, prin poziția stabilită unei țări mici prinsă în menghina marilor puteri. Nu am nici calificarea, nici informațiile și nici timpul necesare unei atât de complexe intreprinderi.
Demersul meu se limitează doar la analizarea, foarte pe scurt, a relației dintre patriotismul conducătorilor unei țări și onestitate acestora față de propriul popor. Pot fi mincinoși și patrioți în același timp?
Istoria ne dovedește că, în cazuri excepționale, da! În marile încleștări moderne, când pronunțarea adevărului ar fi slujit mai mult inamicilor țării decât propriului popor, s-au văzut numeroase cazuri de dezinformare voită, de intoxicare, de luptă pe frontul inducerii în eroare.
În toate aceste cazuri, însă, vorbesc de cele cu un profund filon patriotic, poporul a fost mințit de conducătorii săi pentru protecția și binele lui în fața unor pericole externe de esență și nu pentru interesele egoiste ale mincinoșilor.
Ce se întâmplă în prezent în România cu președintele țării și cu șefa DNA nu se încadrează deloc în excepția onorabilă amintită anterior. Ei mint țara, ei mint poporul pretinzând, ipocrit, că fac asta din patriotism, când, de fapt, o fac din cel mai pur și abject interes personal.
Suntem în plină prăbușire a încrederii românilor în justiție. O demonstrează și sondajele interne și multe rapoarte internaționale. Președintele Klaus Iohannis ne minte însă de la obraz că totul e bine în justiția română, că domnia sa are încredere deplină în marile parchete și în conducătorii acestora. Este o astfel de mințire a poporului un act patriotic? Este o astfel de minciună utilă națiunii?
Nu are cum!
Pentru că hoția și corupția nu pot fi eradicate prin hoție și corupție. Atâta vreme cât niște mincinoși nu doar dovediți ci și asumați sunt în fruntea luptei pentru dreptate și adevăr, totul este putregai.
Laura Kovesi ne minte abundent și inept prin omisiune și texte pentru presetați. Nu neagă participarea ei la diverse întâlniri private (căci nu se știe niciodată ce probă vizuală poate apărea să o contrazică) dar încearcă să ne convingă, mai nou, că a fost acolo în calitate oficială. Fără să înțeleagă că, participarea ei la „sufrageria lui Oprea” ca procuror general al României în misiune. e ceva mult mai grav decât dacă s-ar fi dus pe persoană fizică să bea și ea un whisky cu păpușarii de la Țăndărică.
Cea mai bună dovadă că acești doi lideri ai României mint poporul cu premeditare, și o fac din lașitate și egoism, nicidecum din patriotism, este că le-ar fi atât de simplu să stabilească adevărul, au în mână toate instrumentele necesare, și, totuși, nu o fac!
Dacă, de pildă, Daniel Dragomir minte când afirmă că Laura Kovesi se întâlnea după orele de program cu șefii SRI, la sediul acestora, pentru a pune la cale sentințe ce urmau să se pronunțe a doua zi în instanță, ce ar fi mai ușor pentru Klaus Iohannis și pentru Laura Kovesi decât să demonstreze că nu e așa?
Președintele țării ar putea să ceară și să primească documentările SRI care să-l lămurească. A fost sau nu Kovesi atunci, acolo? Cu cine a vorbit? Ce? Au existat consecințe în justiție? Apoi comunicat public către țară: Dragomir minte! Case closed! Nu o face! De ce? Pentru că, de fapt, știe că Dragomir spune adevărul.
Kovesi, de asemenea, ar putea cere ea însăși desecretizarea unor documente care să o disculpe. Apoi, o singură demonstrație dusă la capăt în favoarea ei și ar urma comunicatul devastator pentru credibilitatea lui Dragomir: „așa cum v-am demonstrat că a mințit aici, minte peste tot!”
Nu se întâmplă aceste atât de simple clarificări. Care i-ar arunca în ridicol pe toți denigratorii Laurei Kovesi. De ce? Limpede ca lumina zilei: pentru că lucrurile s-au petrecut exact așa cum declară Ghiță și Andronic și Dragomir și din ce în ce mai mulți oameni din interior care s-au hotărât să vorbească.
De fapt, să fim siguri că președintele Iohannis a verificat și știe. Preferă însă, din oportunism sau lașitate (ambele?), Să-Și trădeze poporul, mințindu-l, decât să scoată adevărul la iveală.
Care adevăr, până la urmă, tot se va afla.
Deviza SRI – Patria a priori!
Chiar așa?
https://www.conteledesaintgermain.ro/patriotismul-un-bun-pretext-de-a-ti-trada-poporul/01-11-2017Editorialebinomul Kovesi - Iohannis,dezinformare,intoxicare,patria a prioriabuzuri in justitie,patriotism,Tradare de tara Iubirea propriilor copii și iubirea de țară sunt, în ierarhiile afectului uman, două superlative absolute. Între ele există însă o imensă deosebire: în vreme ce prima este o iubire de creație, cea de a doua este o iubire de recunoștință. Copiii ne vin din materia noastră esențială, prin chimia miraculoasă...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Intrebare pentru ”cunoscatori”:Cine se afla in spatele retelelor de uslasi,cu precadere din orasele Galati si Bucuresti? Indivizi din categoria”dacopati”si iubitori de patrie la ”o bomboana agricola si un pahar de bere ieftina”,insi cu IQ <60 care, se inflameaza singuri la un indemn patriotico-declamativ strecurat de pitecantropii ,sefi de retele-indivizi certati cu legea si bunul simt,ce sunt in legatura cu un hacker de etnie roma,pe nume Iacomi Florin Cristian aka Black Lion, alti etnici romi in contradictie cu munca cinstita,unii ziaristi gen Dan Tapalaga,Ondine Ghergut si Ana Otilia Nutu? Cine le acopera spatele ,de pot comunica nestingheriti prin telefon(nu sunt interceptate comunicarile?),facebook,etc. SRI,DGIA,DNA,DIICOT….ii acopera? That's the question ….sau se minimalizeaza evolutia/involutia lor, fiind considerata o masa amorfa de idioti.
“patriotismul” strainilor si al cozilor de topor, care au ocupat toate institutiile statului prin minciuna si viclenie ca lupii la oi, este caracterizat de starea de colonie, de tara ocupata si jefuita la sange, de popor alungat cu milioanele de pe pamantul lor, de politica crimminala a stramutarii de populatiii de straine adica favorizarea invaziei islamice, de favorizarea sodomiei homosexuale, de jefuirea resurselor, acapararea pamantului aparat cu sange de stramosii nostrii, vaccinarea criminala obligatorie, controlul total prin card si cip….si de alte “binefaceri” aduse de “patriotii” aserviti imperiului occidental comunist babilonic si iudeomasonic ! toate aceste “binefaceri” ne arata adevarata fata, ne pune in fata tabloul real al “integrarii” al “valorilor” “civilizatiei” occidentale care ghideaza si guverneaza lumea pe toate continentele de cateva sute de ani : saracie, hotie, minciuna, coruptie,imoralitate, violenta raznoaie crime genocid….astfel de “valori” vrea lumea? nu ! nu vrea lumea asa ceva! nu vor popoarele, omul normal la cap si la suflet asa ceva ! dar i se impune ! lumea, omul este subminat si obligat sa urmeze drumul spre prapastie, spre iad !
de aceea este important, mai bine de un milion de ori sa ramanem noi asa români cum santem, cu saracia noastra, cu traditia si cultura noastra, balcanici, bizantini, “hoti”, inapoiati…cum vor nelegiuitii straini sa ne faca,dar sa nu mai primim cu nici un chip aceste “valori” occidentale aduse de strainii care au ocupat institutiile statului ca lupii la oi si au luat masca vicleana de “patrioti”, de parteneri strategici care lupta cu coruptia, ei fiind de fapt primii corupti, primii hoti vicleni si mincinosi….
“deviza SRI – Patria a priori!”..Asta e ca in bancul din ceausism ..Bula care la socialism stiintific definea socialismul ca oranduirea ce are in centrul precocuparilor sale grija fata de om; sidezvoltarea multilaterala omului si fericirea omului..si profesorul ii spune ca ii da 9 , datorita trecutului sau scolar.Iar Bula spune ‘daca imi dati 10 va spun si cine e Omul1″.Asa si dvs. CARE PATRIE??? Sau de ce prioritatile PATRIEI asa cum le vad ei ar fi pt binele romanilor de azi, nu al #-lor incubati deja pt.maine?
Cat despre devize si juraminte,acestea sunt pentru vulg. Ati auzit de o anumita rugaciune care ar exista nu imi amintesc in ce religie anume, Kol Nidre?Acum cu multiculturalismul de ce nu s-ar fi preluat si de catre altii??
L-am vazut azi la Confe Presa Um24 pe Ala Inalt , care digera greu.E mult mai toxic decat Piratul somalez .Acela a fost un smeker care, daca ‘tradat”, a facut-o din interes personal, iar “tradarea” lui a fost folosita ca oportunitate de catre colonizatori. Folosesc ghilimele pt ca la acel nivel numai noi ne simtim tradati, “ei” doar se orienteaza.Asta de acum, chiar PUS de catre colonizatori, e anti roman pt ca doreste si ii place .Iar acum chiar POATE sa faca rau Romaniei.Siface.Si e abia la inceput…
Priviti-l numai ce rictus are , cata rautate in vorbe si priviri, ce zambet arogant gen Adian Nastase perioada “sa-mi numarati casele!”
Sorry, eroare din ipoteza.Construiti articolul cu premisa ca tara dansilor (tradata sau nu) ar fi Romania.Dansii, nu.Pt Ana Pauker este globalismul sorosist la care o descendente din un neam nomad a aderat rapid, chiar prin haina ha’ina maghiara , iar pentru Golem, globalismul imbraca Morpha si morga germana.Indreptare Romaniei nationale INAMICE spre disolutie este “target”.Cel neimplinit total de catre predecesorii lor in dec.1989. Vedeti si postarea lui Gelu Visan pe fb ‘ Pradatorii”, in 22 octombrie, despre misiunea Larmei Kortverdesi.
Aproape toate problemele ridicate în acest articol – abuzurile din sistemul judiciar şi SRI, documentele şi evidenţele doveditoare ale funcţionării mecanismului bielă-manivelă, cu Kovesi în rolul pistonului dute-vino în K2/T14, indiferenţa de nedescris a lui Molăus, preşedinte CSAT şi al tuturor românilor 🙂 , atitudinea părţilor afectate de declaraţiile oficiale (înregistrate în comisiile Parlamentului) ale lui Daniel Dragomir, omul cu puterea supranaturală de a “spulbera” “independenţa” “magistraţilor” (din cauza lui, şi-au pierdut uzul raţiunii şi nu mai ştiu încotro s-o apuce), nu în ultimul rând, adevăruri nespuse sau clasificate etc – gravitează în jurul lui Hellvig, depind de puterea şi disponibilitatea acestuia.
Directorul plantat în vârful SRI reprezintă centrul de revoluţie şi greutate abilitat… să ascundă adevărul, vrând-vrând strâns legat de Coldea şi trecutul său zbucuiumat de interese şi acţiuni politice.
Adică eu,unul, n-am încredere – nici cât negrul sub unghie – în gargara împăciuitoare emanată de Eduard-Raul Hellvig, deloc intâmplător acceptat atunci când tot Coldea decidea cine merită să-i fie de-a dreapta la conducerea SRI. Cel mult va scăpa la suprafaţă câteva elemente inofensive legate de Coldea şi acoliţii lui, deja prea evidente sau imposibil de negat.
Nu mai detaliez acum motivele neîncrederii mele irevocabile. Pe scurt, relaţia durabilă dintre Hellvig şi fam Coldea are rădăîcini adânci şi acoperite, iar meritele USListului – viitor şi actual director SRI – în accederea subită a lui Iohannis la Cotroceni, adică meritele convingătoare la retragerea lui Crin Antonescu din cursa prezidenţială (rămasă curios de neelucidată, tot după pofta lui Coldea) îl recomandă pe Eduard-Raul Helvig pentru continuarea ascensiunii sale precoce şi fulminante cu aceeaşi trambulină a serviciilor de folosinţă îndelungată.
Sursele curajoase susţin că toţi acoperiţii SRI trec prin testul de încredere al Centrului de Psihologie condus de dna Coldea, adică îi cunoaşte pe toţi dna Ioana Dorina Coldea – ptiu, drace! – tot din Zalău, absolventă şi colegă cu Edy Hellvig de acelaşi liceu teoretic, “Silvania”, la o diferenţă de doar o clasă.
Şi asta nu e totul, cum zic reclamele tot cu oferte de bunuri şi servicii săritoare. 🙂
Candidatul desemnat de SRI la prezidenţiale a fost ales prin mijloace specifice. Diferenţa dintre 2014 şi 2009 este, aţi ghicit, de 5 ani. 🙂
Da, dar candidata lor si a CIA pt.2019 era Lulutza, insa Molaul, prin oamenii lui si-a bagat coada s-o decredibilizeze, desi oficial cica o sprijina.Acum, tot el e in carti, din partea sistemului, caci a rupt-o cu cei care vor democratie si nu mai poate primi votul lor.Opozitia la Johannis nu are candidati credibili, Dragnea isi va frange gatul, caci nu e iubit nici de pesedisti, Gabi Pandele nu are sanse in fata unui electorat misogin, iar ceilalti nu fac un pas in fata de teama dictatorasului Dragnea.Tudose nu e iubit de pesedisti, care stiu ce hram poarta si nici de electorat.Colac peste pupaza, aplicarea smechereasca a legii salarizarii, cand cei de la privat isi vor vedea salariile dijmuite(este o utopie sa crezi ca toti patronii se vor comporta corect fara vreo prevedere legala expresa, ascultand de cei cativa lideri ai unor asociatii patronal; cel putin 30-35% vor cauta sa profite partial sau chiar total de pe urma schimbarii Codului fiscal) lae va fi fatala d.p.v. electoral. In privinta lui Kovesi, ea va cauta sa-si reinnoiasca mandatul la DNA,probabil prin schimbarea legislatiei actuale care nu ii mai permite si o comasare cu DICOT-ul.Are nevoie de functie pt. a se proteja de eventuale consecinte penale pt. faradelegile comise, iar daca va trece cu bine si se va recredibiliza, sa tinteasca in 2024 functia prezidentiala (Johannis nu mai poate candida si nu mai are motiv sa i se opuna subversiv, ca acum), cu sprijinul SRI si CIA si a unor actori europeni, direct sau indirect interesati.
După cum se laudă Hellvig că le-a rupt pe toate, urmează în 2019 cele mai incerte alegeri prezidenţiale.
S-a rupt de tarele trecutului şi vrea să doneze justiţiei şi CNSAS dosare păstrate până acum la SRI din motive de sortare. 😉 Din cauza rupturii de trecut, se mândreşte punctual cu file de dosare menite să scoată adevărul complet în cazul disidentului ucis în 1985, Gheorghe Ursu.
Ce ne facem dacă Hellvig se rupe şi de boala implicării SRI-ului în politică şi alegeri?
Nu vom mai ghici prea uşor cine câştigă exclusiv pe forţele proprii sau pe cele TeFeListe.
Deocamdatră minte de se rupe în privinţa dosarelor trecutului, continuând să-l ascundă – încă în funcţie la Parchetul General – pe procurorul Ilie Picioruş, cel care l-a arestat pe Gheorghe Ursu şi l-a dat pe mâna ucigaşilor din cadrul Securităţii (cu birourile în aceeaşi clădire a arestului Miliţiei de la Rahova).
Acolo Picioruş s-a făcut că-l uită pe arestat, în ciuda calităţii sale de procuror de caz. Ilie Picioruş mai avea şi sarcina de serviciu să prelungească – împotriva lui Ghe. Ursu – mandatele de arestare şi a minţit cu neruşinare că n-a ştiut de moartea inculpatului abandonat la locul crimei, incercând să-şi ascundă astfel complicitatea la omor.
În realitate, lui Hellvig i se rupe de ruprura lui mincinoasă cu trecutul care ne lucrează şi-n prezent. Dosarul Securităţii de urmpărire informativă a lui Ghe Ursu a fost periat drastic de SRI, iar în instanţe au ajuns firimituri.
În Parchetul General, Picioruş îşi păzeşte dosarele de interes pentru scăparea lui, adică îşi foloseşte influenţa ca să-şi scape pielea, inclusiv dosarul procurorului Cristian Panait, (torturat de el psihic şi prin administrarea unei substante toxice, ascunsă la autopsie de oamenii de încredere securistă din IML(dosar clasat, dar ţinut de Kovesi la secret până-n 2013 în PG; procurorul Picioruş continuă misiunea de ascundere a dosareloe, tocmai fiindcă Hellvig se rupe parţial de dosarele Ursu şi Panait)
Cu trecutul şi prezentul din părţi, adevărul oferit de Hellvig are chipul şl asemănarea lui.
El nu se poate rupe nici de evidenţa intrărilor şi ieşirlor lui Kovesi în K2 şi T14, nici de documentele secrete ale implicării SRI în alegeri,
Hellvig acoperă cu bună-credinţă 🙂 infracţiuni şi infractori.
Interesant cum titlul asta mi-a amintit de declaratiile unui senator PSD, Serban Nicolae.
Individul asta, de profesie sofer, ajuns nici el nu stie cum in Senatul Romaniei si si-a dat si el cu parerea despre patriotism, si a gavarit cum ca luptatorii anticomunisti din munti au fost niste teroristi care au slabit capacitatea de aparare a Romaniei. Istoricilor care au incercat sa-i explice soferului senator ca gandeste fix ca Gheorghe Gheorghiu-Dej el le raspunde ca sunt dementi.
http://adevarul.ro/locale/constanta/ultimul-partizan-munti-desfiinteaza-senatorul-Serban-nicolae-ca-fost-vremea-comunistilor-produs-de-al-lor-1_59f985585ab6550cb8b117ef/index.html
http://adevarul.ro/news/politica/Serban-nicolae-dezlantuit-psd-rescrie-istoria-tarii-i-a-schimbat-sigeografia-1_59f8b0d35ab6550cb8ac0b48/index.html
Interesant ca PSD nu a avut inca nici o declaratie oficiala fata de ce a declarat senatorul lor in cladirea Senatului, in timpul unei dezbateri oficiale. Poate e punctul lor de vedere, nu stiu si nu m-ar mira. E interesant totusi de retinut logica: luptatorii anticomunisti din munti nu erau patrioti. Erau tradatori care au tradat in numele patriotismului. Altfel spus, patriotismul lor era un bun prilej de a-si trada poporul !
Daniel Dragomir şi-a anunţat intenţia de a sesiza la CCR – prin intermediul instanţei de judecată – un conflict juridic de natură constituţională între CSM şi Parlament.
Este o idee bună în principiu, dar 🙂 n-are nicio şansă de reuşită pe această filieră personală.
Numai cinci persoane au dreptul de a sesiza cjnc: preşedinţii celor două camere, primul-ministru, preşedintele CSM şi preşedintele Mălăus.
Justiţiabilul şi instanţa de judecată n-au cum să-şi motiveze acţiunea la CCR pe calea cjnc; pot cel mult să ceară constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege şi asta cu condiţia să fie utilă la soluţionarea cauzei.
Ideea este bună ca semnal pentru cine ar dori să intervină dintre cei doi preşedinţi ai camerelor Parlamentului (ceilalţi trei sunt însemnaţi 🙂 , adică însemnătatea lor seamăn nu are, deja s-au pronunţat anterior de nenumărate ori… din cauza intereselor contrare celor ale lui Daniel Dragomir)
De menţionat: nu se pune condiţia ca persoana care sesizează CCR cu un cjnc să fie în acelaşi timp reprezentantul instituţiei presupusă a se afla în conflict cu altă instituţie publică; oricare dintre cele cinci susmenţionaţi poate să pârască şi să ceară soluţionarea conflictului sesizat, indiferent dacă se simte sau nu direct în conflict cu Comisia parlamentară obstrucţionată în fel şl chip, indiferect dacă chiar persoana însăşi a generat conflictul. 🙂 Poate îşi doreşte chiar preşedintele CSM să se edifice şi sare direct cu sesizarea din lac în puţ. Glumesc, parţial. 🙂
Adevărul legat de existenţa sau inexistenţa conflictelor neortodoxe dintre instiutuţiile publice ne interesează în orice împrejurare şi după iniţiativa sau ideea oricui. 🙂
Direcţia aceasta se poate dezvolta, în sensul curăţirii mediului înconjurător de tot felul de conflicte juridice de natură constituţională, existente şi mai ales generate de CSAT.
Ţinem legătura! 🙂 În primul rând cu Daniel Dragomir.
http://www.stiripesurse.ro/daniel-dragomir-apeleaza-la-ccr-conflict-de-natura-constitu-ionala-intre-csm-i-parlament_1228775.html
Eu vad lucrurile cam asa: procedura de schimbare a LCK din functia de procuror general este asemanatoare cu cea a schimbarii unui membru a guvernului.
Pentru ca un ministru sa poata fi schimbat este nevoie de o decizie politica. O retragere a sprijinului politic din partea partidului care l-a propus sau o demisie. Actiunea porneste printr-o punere sub acuzatie din partea DNA si cererea se rezolva printr-o decizie pur politica pentru ca vinovatia este departe de a fi dovedita in stadiul asta. Cam asa a fost schimbata Shaideh.
In cazul LCK lucrurile stau cam la fel. Totul incepe cu o “punere sub acuzatie”. Una oficiala, nu cea de la televizor, aia nu conteaza. Echivalentul cererii DNA de incepere a urmaririi penale este un document semnat de ministrul justitiei prin care se cere oficial schimbarea LCK din functie. Decizia politica o ia in final presedintele, tot asa cum decizia de schimbare a lui Shaideh a luat-o PSD.
Nu suntem inca acolo. Tudorel Toader trebuie sa-si asume un document prin care cere schimbarea LCK. In documentul ala trebuie sa-si asume motivele, motive verificabile, nu acuzatii facute la TV in spatele dreptului la opinie. Ar fi fost mai usor daca CSM cerea revocarea, dar oricum Tudorel Toader trebuie sa-si asume un act politic, cu toate consecintele lui.
Dupa ce Tudorel Toader va produce un astfel de document presiunea va fi pe Iohannis. Pana atunci insa mingea e in terenul PSD si Iohannis nu are nici un motiv sa intre in terenul adversarilor politici si sa isi dea singur cu dreptul in stangul. Sa nu confundam lucrurile: adversarul politic al lui Iohannis nu e Antena 3, nu acuzatiilor de acolo trebuie el sa raspunda. Actiunea politica trebuie sa porneasca dinspre PSD, mai precis de la guvern, si mai precis de la ministrul Justitiei. Sa vedem mai intai daca el, si prin urmare PSD-ul considera ca LCK trebuie schimbata. El e cel care conteaza, A3 nu a castigat nici o alegere parlamentara si nu a numit nici un ministru al justitiei, ei nu fac decat sa-si exprime dreptul la OPINIE.
”Ce ar fi mai ușor pentru Klaus Iohannis și pentru Laura Kovesi decât să demonstreze că nu e așa?”
În acest moment nu pot exista documente, fapte, argumente pentru a convinge detractorii celor doi de buna lor credință. Chiar dacă ar exista, ar fi catalogate ca false, contrafăcute, dovezi în plus că toți sunt în cârdășie cu SRI, că Sistemul se acoperă. Cei doi sunt deja clasificați, etichetați, judecați. Faptele nu mai au loc în credințele noastre.
De fapt, asta spune și autorul: ”să fim siguri că președintele Iohannis a verificat și știe.”.
Nu pot fi mincinoşi şi patrioţi în acelaşi timp.
– Se înţelege că permanent vă închipuiţi în timpul programului de serviciu, da’ cu porcu’ ce-aţi avut?
– Păi, n-a vrut să vorbească.
PS. Sacralitatea fidelităţii faţă de ţară le impune deţinătorilor de funcţii publice – potrivit Constituţiei României – să înţeleagă că, pe lângă drepturi şi libertăţi, au îndatoriri fundamentale, cum ar fi “îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin” (în acest sens răspund şi depun un jurământ – art 50) şi “trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi”(art.54)
Parvenitismul neaveniţilor şi mincinoşilor menţionaţi în articol, precum alţi nemaipomeniţi şi susţinătorii lor numiţi sau renumiţi, n-au greţuri legate de neam şi ţară; nesocotesc şi ne încalcă o sumedenie de drepturi şi libertăţi fundamentale (dreptul la informaţie, egalitatea în drepturi, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, dreptul la apărare, libertatea individuală şa).
Nici n-au de gând să răspundă; de unde fidelitate faţă de ţară, când se jură şi se pişă la fel de patriotic pe aceeaşi Constituţie?