Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Cu revendicarea unică: „Jos Băsescu”!. Organizat în deplină legalitate, pașnic dar copleșitor.

Lucrurile devin din ce în ce mai clare. Cât timp a tăcut, Traian Băsescu n-a stat. A făcut ceea ce se pricepe el să facă cel mai bine, a pus la cale manevre diversioniste. Pe șest, fără să atragă atenția, așa cum a învățat la instruirile celor ce acționează conspirați.

Dosare, manipulări, intoxicări, șantaj, diversiuni, orchestrări de evenimente cu aparență spontană, pe scurt tot arsenalul practicilor securistice de distrugere a adversarului.

O dată cu „dottore Ponta” a dat startul unei ofensive ticăloase, pe care dacă societatea oamenilor onești nu o va stăvili la timp, ne putem aștepta la orice.

Micile detalii trădează marile planuri. Modul în care a fost declanșat scandalul „plagiatul lui Ponta”, cu informații de la anonimi  dezvăluite în presa internațională dar cu rădăcini   la Palatul Cotroceni  și Televiziunea Națională, apoi modul în care el a fost întreținut și amplificat, prin petiții și chemări la manifestații publice de demitere a premierului, inițiate, chipurile, de grupuri de intelectuali indignați (care s-au dovedit a fi cozile de topor ale lui Mircea Mihăies în mediul universitar de la Timișoara) etc.

Să ne amintim că în anticiparea episodului „dottore” Traian Băsescu a făcut referiri ironice și la conducătorul tezei lui „dottore” și anume Adrian Năstase, fapt ce acum, prin prisma evenimentelor din ultimele zile, arată că nimic nu a fost întâmplător în acele declarații. Traian Băsescu avea deja confirmat calendarul acțiunilor ce urmau a se derula. Dacă Adrian Năstase nu i-ar fi dat planul peste cap cu gestul lui de protest extrem, astăzi am fi asistat la un mixum de imagini și incriminări cu „coruptul Năstase” încătușat, dovedit de justiția română curajoasă și independentă, cu „hoțul” Ponta contestat în stradă de „onești români indignați”, cu un adevărat val de fumigene toxice menite a ascunde adevăratul scor electoral din țară adică 90% – 10%  pentru cei care nu-l mai vor pe Traian Băsescu președinte.

Cum, de regulă, Traian Băsescu nu scapă din greșeală vorbe ci face apropouri ca să se dea, mai târziu atoateștiutor, să ne gândim că glumițele lui cu „Porumbacu” ar putea să ascundă un frumos dosar politic contrafăcut la adresa lui Crin Antonescu, pe care să se pregătească a ni-l livra zilele următoare în continuarea diversiunii de care pomeneam.

Astfel de manevre diversioniste trebuie preîntâmpinate. Mijlocul legal, democratic, eficient, pe care îl avem la dispoziție este să protestăm organizat, pașnic, în număr cât mai mare.

Trebuie ca cineva, organizație civică, grupul de inițiativă de la Piața Universității, rezerviștii din armata română (având ca extraordinar motiv  promovările ilegale și sfidătoare, la grand de colonel și locotenent colonel ale trepădușilor pedeliști), de ce nu, la limită, chiar partidele politice, să organizeze de urgență un miting deschis tuturor, care să fie, repet, legal și pașnic, pentru cererea demisiei lui Traian Băsescu. Am ajuns din nou să simt nevoia să protestez în stradă, să mă opun în acest fel tupeului superlativ ce se manifestă din nou în zona puterii băsiste, să mă opun urii și instigărilor acestor revanșarzi fanatizați care, vezi Robert Turcescu, au ajuns să ceară execuții cu gloanțe în cap.

Suntem 90%, ei au rămas doar 10%. Dacă rezultatele votului recent nu au fost îndeajuns de convingătoare pentru a-i face să devină oameni raționali, să accepte voința astfel exprimată a poporului, atunci trebuie să-i convingem prin gesturi mai pe-nțelesul lor.

Când Traian Băsescu se va trezi din nou cu 10 000 de oameni colindându-i palatul, cred că va avea mari rețineri să mai persevereze în organizarea de manevre securistice.

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,Crin Antonescu,dottore Ponta,Jos Băsescu,miting,Palatul Cotroceni,Porumbacu,Televiziunea NationalaCu revendicarea unică: 'Jos Băsescu'!. Organizat în deplină legalitate, pașnic dar copleșitor. Lucrurile devin din ce în ce mai clare. Cât timp a tăcut, Traian Băsescu n-a stat. A făcut ceea ce se pricepe el să facă cel mai bine, a pus la cale manevre diversioniste. Pe șest, fără să...Blog politic si polemic