Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

Un politician adevărat este acela care ştie să preia mesajele primordiale ale societăţii în care trăieşte. Pentru care, apoi, să se bată viguros, cu inteligenţă, cu tenacitate, asumându-şi riscuri, dacă e cazul chiar până la a se lăsa martirizat (Martin Luther King, Nelson Mandela). El trebuie să fie perceput drept erou, personaj mesianic, demn de a i se încredinţa cecul în alb al votului pozitiv (cel încărcat de speranţă şi nu de resentimente) al cetăţeanului statistic.
Asta, până ajunge la putere. După care, sprijinit de majorităţi şi instituţii, să încerce a-şi aplica planul lui de ţară.
În prima fază, aceea de seducere a electoratului, “politicianul adevărat” îşi etalează doar calităţile: curaj, combativitate, abilităţi de comunicare, empatie, nonconformism în raport cu inerţiile birocratice ale sistemului, gândire revoluţionară, cu soluţii capabile de a smulge răul din rădăcină. Este aşadar propriul său peţitor, capabil, pentru a obţine mâna mult dorită, să-şi reprime o vreme defectele, să pară mirele perfect.
Abia în a doua fază, după ce ajunge la putere, devine el însuşi: bun sau rău sau amestecat. Iar de aici încolo pot apărea confirmările (Mandela), decepţiile (Hitler) ori prestaţiile controversate (de Gaulle).
Când priveşti scena politică a României de azi şi te întrebi ce actori ar merita calificativul de “politician adevărat” (în sensul definiţiei de mai sus), întâmpini o mare dificultate în a da un răspuns din tot sufletul.
Căutările ar trebui să înceapă prin a defini care sunt în acest moment mesajele primordiale, în plan politic, ale societăţii româneşti. Aş formula, extrem de succint, trei:
a) România stat suveran şi independent, nu colonie;
b) România condusă democratic, nu securistic;
c) O justiţie echitabilă, nu instrument politic.
Apoi ar trebui identificaţi acei politicieni care au trecut oarecum onorabil de prima fază. Au sedus electoratul şi acum, ajunşi la putere, sunt în poziţia de a fi ei înşişi, de a se bate sau nu pentru mesajele dominante transmise lor de către societate.
Aici e simplu: primii doi, după ultimele alegeri, au fost Klaus Iohannis şi Victor Ponta.
Cărora le-am mai putea adăuga pe şefii partidelor parlamentare: Vasile Blaga, Alina Gorghiu, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Kelemen Hunor.
Poate fi numit vreunul dintre aceştia “politician adevărat”? Care să se bată pe bune, cu temeritate şi fără ipocrizii, pentru a), b) şi c)?
Nici vorbă! Klaus Iohannis este laş, inert şi pur decorativ. Victor Ponta este duplicitar şi fără snagă. Despre ceilalţi, nici nu merită să încercăm vreo caracterizare.
Acest popor nu are lideri. Nu are în spatele cui se încolona. Ar vrea să iasă în stradă dar nimeni nu-l cheamă. Abia aşteaptă un semnal să se solidarizeze cu Mariana Rarinca dar niciunul dintre reprezentanţii lui de la vârful puterii nu cutează a da acest semnal. Un miting de protest faţă de hoţiile clanului Băsescu, devoalate cum nu se poate mai clar prin ultimele filmuleţe scoase la iveală nu se ştie cum, ar aduna în Piaţa Universităţii, sunt sigur, mii de neresemnaţi, care încă mai cred în dreptate. Cine, însă, să-l convoace?
Toţi politicienii noştri sunt paralizaţi de frică. De lipsa de scrupule cu care binomul SRI – DNA le poate inventa dosare, ca mai apoi să-i aresteze în regim de urgenţă graţie parteneriatului cu zeloasa preşedintă a ÎCCJ.
Dovada că societatea civilă încă mai respiră şi are reflexe de autoapărare a fost produsă când Antena 3, în pericol de a fi exterminată de cei ce se cred atotputernici, a iniţiat, în disperare de cauză, “plimbarea” în jurul Palatului Cotroceni. Peste 10 000 de bucureşteni au răspuns atunci, cu o hotărâre ce doar în decembrie 89 am mai văzut pe chipurile vecinilor mei de coloană.
Singurii doi politicieni români ce par cât de cât “adevăraţi”, care se apropie, întrucâtva, de portretul propus la începutul articolului, sunt, după părerea mea, Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu.
Traian Băsescu a excelat în prima fază, aceea de seducere a electoratului, printr-un cameleonism de geniu. După modelul Vadim Tudor, discurs demagogic violent, neînfricat, populist, a lăsat impresia că el e poporul, schimbarea, emanciparea. Din păcate, în faza a doua, după ce a ajuns la putere, şi-a dat arama pe faţă: un dictator cinic, corupt, antinaţional, mediocru în valori.
Călin Popescu Tăriceanu şi-a demonstrat forţa de politician adevărat în cel puţin două împrejurări majore. Când, prim – ministru fiind, a cutezat şi a reuşit să-i ţină piept dezlănţuitului în rele Traian Băsescu. Şi, mai recent, când, în calitate de şef al Senatului, nu a răspuns ordinului insolent al Ambasadei Americane de a se prezenta la raport. Ba, mai mult, a avut repetate reacţii dure cu privire la abuzurile trinomului SRI – DNA – ÎCCJ, inclusiv iniţiativa de a constitui o comisie parlamentara pentru evaluarea democraţiei.
Dacă mă întorc la mesajele a), b), c), care reprezintă, în opinia mea, unele dintre preocupările majore ale societăţii româneşti de astăzi, îndrăznesc să afirm că domnul Tăriceanu este singurul politician român cu greutate care militează pentru acestea. Curajos, inteligent, coerent, cu ţinută, şi-a asumat să suporte riscuri şi presiuni care-l raportează unui soi de idealism aproape sinucigaş. Vom vedea.
Televiziunea de ştiri la care făceam referire în titlu este, desigur, Antena 3. Singura ce are curajul să înfrunte, pe faţă, fără compromisuri, norul radioactiv al taifunului trinomial.
Ştiu că se mai şi exagerează, uneori, la acest post. Aşa e pe vreme de război, când eşti singur şi asaltat din toate părţile cu artileria grea. Să nu uităm însă că adevărurile devastatoare despre regimul Băsescu (cu tot ce înseamnă asta: politicieni, instituţii de forţă, familie, propagandişti), aici au fost dezvăluite. Nu întâmplător Dan Voiculescu este la puşcărie (în vreme ce Traian Băsescu zburdă în libertate), nu întâmplător Laura Kovesi l-a dat în judecat pe Mihai Gâdea (şi nu pe Ion Cristoiu, care în ultima vreme a luat-o temeinic la refec), nu întâmplător Livia Stanciu minte cu neruşinare în faţa instanţei încercând să-l culpabilizeze pe acelaşi Mihai Gâdea cu o bazaconie ce ar arunca în ridicol nu doar pe şefa ÎCCJ dar şi pe mahalagioaica de pe centură, de la care nimeni nu are vreo pretenţie de onorabilitate.
O ţară cu doar doi politicieni adevăraţi (dintre care unul reprezentându-l pe diavol) şi o singură televiziune de ştiri adevărată, nu este nici sănătoasă şi nici în cea mai bună poziţie de a inspira incredere şi respect.
Speranţe de însănătoşire, totuşi, ar mai fi. Există încă anticorpi, ca tine sau ca mine, care, din baricada neacceptării microbilor ca pe o fatalitate, se pot mobiliza, la momentul potrivit, pentru riposta tămăduitoare.
Tot ce depinde de muritori are un început şi un sfârşit. Inclusiv regimurile abuzive. Să fim curajoşi, încrezători şi uniţi. Ţara nu este un om, nu este o clică.
Ţara este un popor.

Contele de Saint GermainEditorialeAlina Gorghiu,Antena 3,binomul SRI-DNA,Calin Popescu Tariceanu,clanul Basescu,Corneliu Vadim Tudor,Dan Voiculescu,Gabriel Oprea,Hitler,ICCJ,Ion Cristoiu,Kelemen Hunor,Klaus Iohannis,Liviu Dragnea,Mariana Rarinca,Martin Luther King,Mihai Gadea,Nelson Mandela,Piata Universitatii,Vasile Blaga,Victor PontaUn politician adevărat este acela care ştie să preia mesajele primordiale ale societăţii în care trăieşte. Pentru care, apoi, să se bată viguros, cu inteligenţă, cu tenacitate, asumându-şi riscuri, dacă e cazul chiar până la a se lăsa martirizat (Martin Luther King, Nelson Mandela). El trebuie să fie perceput...Blog politic si polemic