Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Comentariu postat la editorialul din EVZ al lui Sorin Ionita intitulat ” Nu pierdem Ardealul, ci ne pierdem mințile și ceva bani de la UE”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-nu-pierdem-ardealul-ci-ne-pierdem-mintile-si-ceva-bani-de-la-ue-927353.html)

Domnul Ioniță s-a setat pe o zeflemea suficientă. Pare a ne informa la fiecare trei cuvinte că ne face o mare favoare împărtășindu-ne din infailibila sa gândire politică. I-o fi șoptit vreo domnișorică din generația râvnită că e mai macho frezat cu cărare pe mijloc și cu colțul gurii puțin ridicat a șto, nu știu… Cert este că senzația pe care mi-o creează textele sale din ultima vreme este a cuiva care face grimase în fața oglinzii pentru a-și construi un look cât mai aspirațional. Iată-l cum se autocitează și autocaracterizează pe blogul propriu: „Cred foarte mult in modul acesta de actiune, pe care l-am deprins in scolile occidentale prin care am trecut, dar care, din pacate, e inca foarte slab reprezentat in Romania”, spune Sorin Ionita, unul dintre cei mai activi actori ai societatii civile romanesti a ultimilor ani”. Nu-i așa că-i impersonal de personal?

În editorialul de azi ne transmite un mesaj bromurian dinspre Budapesta, unde pe vremuri și-a susținut un masterat în politici publice și știință politică. Zice că să stăm liniștiți, că nu pierdem Ardealul. Ne asigură dânsul pe motiv că, după ce vom fi admiși în Schengen, se șterge granița fizică dintre Ungaria și România. Ceea ce, vezi, dacă nu ești politolog nu ai cum pricepe, e mai tare decât orice război de apărare sau reîntregire (depinde de unde privești lucrurile). Mie, ca prostul, mi s-ar fi părut că, o graniță ștearsă, departe de a fi un obstacol în plus devine unul in minus. Dar, mă rog… Cum nu m-am specializat la Budapesta, trebuie să mă mulțumesc a-l cita pe istoricul Lucian Boia: „žnegarea continuitatii românesti si aducerea românilor la sud de Dunare a corespuns evident obiectivelor austro- ungare în secolele al XVIII- lea si al XIX-lea  continuând sa fie un punct de dogma în istoriografia maghiara de astazi, cu scopul de a asigura maghiarilor primatul cronologic în Transilvania” (Istorie si mit în constiinta româneasca”).

Prins de emfaza blufeurului, Sorin Ioniță se îneacă în etichete bagatelizante: liderii locali secui recită „žzahariseli din secolul XIX”, Victor Orban a căzut în „žpășunism” (drăguț spus, nu? și mai ales potrivit pentru o declarație a acestuia precum „žSa fie Ardealul cum a fost si natiunea ungara cum a fost. Asta va doresc din suflet„. Iar cei de la București care s-au inflamat recent de execuția ritualică a lui Avram Iancu, sunt, evident, niște „žcaraghioși” care au ridicat „žflamura naționalistă”.

De ce o fi trebuit ca dl. Ioniță să se strofoace atât, bătând din pintenii săi cu lustru hunic, făcând atâta jogging inestetic cu ochelarii pe nas și în sacou, ocolindu-ne pe la Versailles și Budapesta, pentru a ne spune în final că, de fapt, are o mică răfuială cu Ponta, Antonescu, Geoană și Tăriceanu. Vizavi de problema maghiară, evident. Dar nu de cea cu pohtirea Ardealului, unde societatea românească a dat-o din nou pe moțăit, în buna tradiție lăudată de autor, ci de cea cu desființarea spitalelor, unde dacul de conjunctură Czeke Atilla produce mai multe victime, pe timp de pace, între Dunăre și Carpați, decât a reușit tizul său Atilla Hunul, pe timp de război, în toată campania dintre 445 „“ 447.

Contele de Saint GermainPolemiceAntonescu,Ardealul,Budapesta,Geoana,Lucian Boia,Ponta,Senatul EVZ,Sorin Ionita,Tariceanu,Tratatul de la Trianon,Ungaria,Victor Orban(Comentariu postat la editorialul din EVZ al lui Sorin Ionita intitulat ' Nu pierdem Ardealul, ci ne pierdem mințile și ceva bani de la UE', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-nu-pierdem-ardealul-ci-ne-pierdem-mintile-si-ceva-bani-de-la-ue-927353.html) Domnul Ioniță s-a setat pe o zeflemea suficientă. Pare a ne informa la fiecare trei cuvinte că...Blog politic si polemic