Scorul acestui articol
[Total: 23 voturi. Media: 3.8]

Facultatea de matematică a Universităţii Bucureşti a fost, pentru mine, o lume în lume. Cu şase luni înainte de admitere mă pregăteam să dau la medicină. Deşi făcusem realul la un liceu de mate – fizică, deşi ajunsesem la olimpiada de matematică până în faza pe ţară, mă trăgea aţa spre medicină. Aţa o mânuia un unchi al meu, chirurg care făcuse minuni în timpul războiului şi care, într-o seară memorabilă (pentru mine) mi-a spus: “nepoate, nu există fericire mai mare decât să salvezi viaţa cuiva”.

Nu mai ştiu exact cum am uitat de acele vorbe şi am cotit-o spre ceea ce urma să devină destinul meu. Venisem la Bucureşti, la bunica, pentru câteva zile în vacanţa de primăvară. Într-una din plimbările mele visătoare prin centrul capitalei, am trecut pe lângă o clădire a cărei măreţie mi-a dat un fior. Era “Universitatea Bucureşti” străjuită, vizavi, de statuia lui Mihai Viteazu. “Mamăă! La ce-ar trebui să fiu student ca să învăţ şi eu aici?” – m-am întrebat. Şi, dând puţin ocol, am văzut undeva sus, pe un colţ al clădirii, sub un felinar ca în schiţele lui Nenea Iancu, placa ce răspundea întrebării mele: “Universitatea din Bucureşti, Facultatea de matematică şi informatică”.

Asta e – mi-am zis. Şi asta a fost.

intrarea în lumea miraculoasă de care vă vorbesc s-a produs câteva luni mai târziu, în momentul în care, din balconul amfiteatrului Spiru Haret unde ne înghesuisem mai mulţi candidaţi să aflăm ce brânză am făcut la admitere, mi-am auzit numele strigat la “admişi”. Mai departe totul a fost ca un fel de “Alice în ţara minunilor”.

Profesori celebri, fiecare cu legende care ar merita ecranizări, ne-au învăţat tehnica de a vedea mai departe şi mai clar decât credeam noi că putem: Grigore Moisil, Gheorghe Mihoc, Caius Iacob, Miron Nicolescu, Ciprian Foiaş, Solomon Marcus, Octav Onicescu…

Doar un culoar ca un tunel între simboluri şi două uşi de lemn masiv despărţeau Facultatea de matematică de Facultatea de litere. Acolo, la nici 100 de metri de noi, predau alţi  monştri sacri: Zoe Dumitrescu Buşulenga şi Ovidiu Drimba. Cursurile lor erau adevărate spectacole la care ne întâlneam, de fiecare dată cu teama că nu vom găsi locuri în amfiteatru, studenţii de la mate, geografie şi de la celelalte facultăţi din templu.

Toate aceste amintiri m-au invadat ieri, citind interviul pe care l-a acordat pentru GSP.ro personajul Cristian Sima. Termenul “personaj” vă asigur că nu are nimic peiorativ în el de data asta. Cristian Sima, pe lângă titlurile academice şi performanţele profesionale excepţionale, care l-ar recomanda deplin pentru titulatura de “remarcabil matematician român” este şi un povestitor fascinant. Complet dezinhibat, fără a-şi impune bariere protocolare, are o lanternă extrem de precis focalizată spre elemente dintre cele mai interesante din lumea stranie pe care a generat-o în jurul lui.

Am citit pe nerăsuflate interviul său care pe mulţi moralişti, pudibonzi, eticieni s-ar putea să-i irite.

O să săriţi pe mine acum: “Ce faci, îl ridici în slăvi pe unul care a debutat prin bisniţă, s-a imbogatit prin înşelătorii şi a culminat, în prodigioasa lui carieră de broker, prin scheme Ponzi care l-au făcut să fugă din ţară ca să-şi scape pielea?”

Rămân la părerea mea: este un interviu eveniment pe care, dacă nu-l citiţi, veţi avea numai de pierdut.

Câteva extrase:

Despre politicienii de azi:
Și în Statele Unite, nu vedeți că s-a ajuns să se voteze între un nebun și un senil? Păi, hai să comparăm, puteți să-i comparați pe Biden, Kamala Harris și Trump cu Kennedy, Nixon, Eisenhower, Truman? Puteți să-i comparați?! La discurs, la umor, la ce vrei. Totul se duce de râpă pentru că economicul domină, iar economicul și-a zis: „Hai că pe politicieni ăștia îi manipulăm ușor”.

Despre democraţie:

România, dacă vrea să schimbe ceva, trebuie să înceapă cu educația! Și aici cred că democrația nu-i bună pentru români. Pentru că noi am fost o întreagă istorie sub stăpâni sau sub tătucă. Aduceți-vă aminte ce se spunea pe vremea lui Nea Nicu: „Ne-a dat nea Nicu, ne-a luat nea Nicu”. Era un tablou agățat sus, pe perete, să știm pe cine înjurăm. Noi nu ne implicăm. Noi nu vrem. Democrația nu-i bună. Dovadă e cine ajunge la putere. Un om de calitate n-are ce să caute în politică la noi, care e o cloacă.

Despre inteligenţa artificială:

Da, sunt multe pericole. Sunt și oportunități. Viitorul e al inteligenței artificiale. Tot ce se face e extraordinar de bine. Problema e că o să avem un șoc mare cu o grămadă de oameni care își vor pierde locul de muncă. Și asta într-un timp foarte scurt! Adică într-un an, doi, vom avea niște date-șoc. În schimb, mai țineți minte problema aia cu Parlamentul? ChatGPT nu știe să o facă. Iar probleme de-alea de logică foarte grele de clasa a 5-a sau a 6-a, ChatGPT-ul nu știe să le facă. Dacă îi dau, în schimb, cea mai complicată integrală, s-ar putea ca Sima să nu mai știe să o facă. Dar ChatGPT ți-o fumează. Deci mă înțelegi? Problema e unde e scânteia. Nu vă așteptați ca inteligența artificială să-ți descopere teoria relativității.

În această oribilă perioadă de campanie electorală în care tema de casă este “prin ce trucuri noi să minţim mai eficient turma”, în acest aer irespirabil al exhibării morţilor din dulapuri şi al cosmetizării mizeriei cotidiene, când mi-a pierit orice chef de a mă mai elibera prin scris de atâta poluare informaţională care ne întinde capcane, iată că mai apare câte o “scânteie” (vorba intervievatului) unde nu te aştepţi.

O invitaţie la gândire neconvenţională şi la exprimare francă.

Iată, ca desert, cum defineşte Cristian Sima jocul la bursă: „La Bursă se întâlnesc oamenii cu bani cu oameni cu experiență. La sfârșitul zilei, ăia cu experiență pleacă cu banii și ăia cu banii pleacă cu experiența”.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2024/09/Facultatea-de-matematica-500x313.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2024/09/Facultatea-de-matematica-150x150.pngContele de Saint GermainEditorialebursa,Cristian Sima interviu,Facultatea de matematica,matematicieni celebri,schema Ponzi,Universitatea BucurestiFacultatea de matematică a Universităţii Bucureşti a fost, pentru mine, o lume în lume. Cu şase luni înainte de admitere mă pregăteam să dau la medicină. Deşi făcusem realul la un liceu de mate – fizică, deşi ajunsesem la olimpiada de matematică până în faza pe ţară, mă trăgea...Blog politic si polemic