Scorul acestui articol
[Total: 514 voturi. Media: 4.8]

A căzut vaza cu flori de pe bufet şi praf s-a făcut. O oră a muncit gospodina să facă curăţenie. A strâns cioburile, a şters apa de pe jos, a pus covorul la uscat, a aspirat pe sub mobile. Florile le-a aranjat frumos intr-o altă vază şi totul părea că a revenit la normal.

După câteva zile, copilul, alergând desculţ prin casă, s-a tăiat la picior. Pisica, şi ea, şi-a însângerat boticul din senin iar căţelul a început să  şchioapete. Alarmaţi, stăpânii s-au întrebat ce se întâmplă. Nu putea fi vorba de simple coincidenţe. Până la urmă au înţeles: … vaza!

Tot astfel ne întrebăm şi noi! În doar câteva săptămâni ni se întâmplă atâtea: eşecul aderării la Schengen, persecutarea clericilor şi minorităţii noastre din Ukraina, val de cutremure în Oltenia, scandalul canalului Bâstroe…? Să fie simple coincidenţe? Poate doar pentru cine nu vrea să-şi bată capul!

Sub o formă sau alta suntem nevoiţi să acceptăm că toate acestea sunt consecinţe ale războiului!

Războiul din Ukraina prilejuieşte tot felul de premiere. Cine şi-ar mai fi închipuit un astfel de măcel în apogeul civilizaţiei? Ies la rampă liderii, cu caracterul lor cu tot.

Putin sărbătoreşte Ziua Apărătorilor Patriei cu veselie concertistică şi frenezie patriotică în plină hecatombă. Exact când Prigojin, aliat de bază şi liderul formaţiunii Wagner, publică o poză cu zeci de cadavre ale mercenarilor săi uciși într-o singură zi în Ucraina. Excelent prilej de sărbătoare, nu?

Biden vizitează Kievul într-un fel de ritual demiurgic în care Demiurgul, un “Dumnezeu imperfect” cum pretind agnosticii, coboară în lumea materială pentru a repara unele mici imperfecţiuni ale acesteia.  Cu genunchi şovăitori, dar cu mult curaj şi o determinare lăudabilă de a arăta că încă este şi că încă poate, a dus la bun sfârşit un tur de forţă politic extrem de pretenţios şi solicitant. Încununat de un discurs “american style”, rostit coerent, liber, fără foi în faţă!

Maia Sandu, preşedintele unui stat până mai ieri invizibil pe harta ţărilor băgate în seamă, devine în doar câteva zile, prin conjunctură, acţiuni temerare şi manevre diplomatice iscusite, un simbol al idealismului politic. Însuşi “Demiurgul” Biden îndeamnă asistenţa să o aplaude. Ceea ce se şi întâmplă.

Apoi… ultimul pe listă, Klaus Iohannis. Prins la înghesuială de cruzii ziarişti, e nevoit să spargă tăcerea în care se refugiase ca într-un buncăr de sticlă, împrăştiind multe cioburi în jur. Îşi îndeamnă poporul, şi aşa moţăind de secole într-o apatie cataleptică, să nu se agite, să aştepte cuminte rezultatele şi concluziile experţilor în cazul Bâstroe. Că doar nu o să ne certăm, doar pentru atâta lucru, cu Ukraina şi, implicit, cu lumea liberă.

Patru lideri, patru atitudini, patru portrete de ţară. Dintre toţi, singurul care refuză lupta deschisă pentru ţara lui este falnicul nostru “român”. Nu e vorba de a lupta împotriva cuiva ci de a lupta pentru ceva. Pentru Schengen, pentru vize, pentru Delta Dunării, pentru preoţii şi minoritatea română din Ukraina. Pentru demnitate noastră naţională, pănă la urmă!

Deţinerea armei nucleare de către unii dictatori iraţionali a readus în actualitate sintagma “mor cu voi de gât”. Aceştia chiar pot să facă asta, să distrugă actuala civilizaţie, pentru că aici ne-a adus progresul tehnologic. După ce se depăşeşte un anume prag de înarmare nu mai contează, în lupta dintre sisteme, nivelul de dezvoltare al acestora, decalajul economic şi militar dintre ţări, forţa lor de progres şi de distrugere. Vine replica amuţitoare: “degeaba puteţi voi să distrugeţi planeta de 1000 de ori. Eu pot s-o distrug doar o dată, dar asta îmi e de ajuns ca să pun o cruce mare peste tot ce însemnaţi. Dacă mă supăraţi, mor cu voi de gât!!!”

Nu, nu pot fi simple coincidenţe toate relele care ni se întâmplă într-un timp atât de scurt şi pe care le-am amintit la început. Ele trebuie să aibă vreo legătură cu vaza spartă, cu războiul din vecinătate.

Şi cine ştie ce alte rele şi mai rele ne rezervă acest război dement la prelungirea căruia lucrează asiduu, mimând dorinţa de pace cu revoltătoare ipocrizie, superputerile momentului: SUA şi China. De departe ele sunt principalii beneficiari ai conflictului.

Recenta vizită în Europa a lui Joe Biden şi discuţiile lui cu toţi liderii importanţi ai zonei, întâlnirea lui Putin cu Wang Yii şi anunţarea de către aceştia doi a marii vizite a lui Xi Jinping la Moscova, apoi discursurile încrucişate, de la distanţă,  ale lui Biden şi Putin despre neclintita lor intransigenţă sunt mutări cu o simbolistică apocaliptică în iconografia momentului. Referirile la intrarea în joc a Chinei de partea Rusiei, la globalizarea conflictului, la o polarizare pe cale de a echilibra taberele, la iminenţa izbucnirii celui de-al treilea război mondial, la folosirea armelor nucleare au devenit deja retorică de uz curent.

Pe ruşi îi pot înţelege până la un punct că nu pot face pace acum: încolţiţi din toate părţile mârâie şi îşi arată colţii. Asta ţine nu atât de instinctul de conservare cât de presiunea disperării. Dar pe americani…?

Tocmai când incordarea creşte, când ruşii par a se pregăti pentru un asalt decisiv în Ukraina, americanii se trezesc să sufle în jarul conflictelor lor mocnite peste tot în lume unde acestea pot fi reaprinse şi pot stârni flăcări primejdioase.

Iată câteva titluri recente:

Agerpres, 23.02.2023: Schimbări în ordinea mondială după invazia rusă – comentariu AFP

Generalul James Bierman, comandantul forţelor americane din Japonia, declară: “Numim asta configurarea teatrului. Şi facem asta în prezent în Japonia, în Filipine şi în alte locuri”.

WSJ, 23.02.2023: Statele Unite cresc semnificativ prezenţa militară în Taiwan;

HotNews, 24.02.2023: SUA și Coreea de Sud au făcut un exerciţiu de simulare a unui conflict nuclear cu Coreea de Nord.

Libertatea, 25.02.2023: China s-a enervat pe SUA din cauza analizei balonului doborât. Americanii refuză să dea orice informaţii.

Apoi atitudinea lui Biden din vizita sa recentă în Europa: relaxată, zâmbitoare, de o părintească superioritate faţă de ceilalţi lideri aliaţi, împărţind cu generozitate în jur promisiuni şi asigurări. Şi, uşor provocatoare, tocmai prin liniştea afişată, faţă de adversarii din ce în ce mai agitaţi.

Impresia lăsată, şi de relaxarea lui Biden şi de fronturile inflamate de SUA în alte zone ale globului, este că americanii ar avea un as decisiv în mâneca şi că vor să profite de moment ca să tranşeze lucrurile în favoarea lor la nivel planetar. Un as decisiv, ceva echivalent cu bomba atomică în 1945, care i-a făcut pe japonezi să capituleze în 6 zile. Un atu militar de ultimă generaţie, pe care, din raţiuni umanitare, n-ar dori să îl folosească. Dar care are forţa să îi descurajeze pe adversari, să îi reţină de la gesturi radicale.

Evident că planul de pace propus de China este doar o stratagemă de folos personal. China nu doreşte o Rusie victorioasă, deci puternică. Chinei în convine erodarea Rusiei! Nu însă şi o înfrângere ruşinoasă a acesteia în faţa SUA. Ştirea pe surse că Xi Jinping s-ar pregăti să livreze arme Rusiei este plauzibilă în această ipoteză. Dacă ea se va confirma, atunci China va livra atâtea arme lui Putin cât Rusia să poată continua războiul, dar nu destule încât Rusia să îl câştige.

Mai avem ceva de aşteptat până se limpezesc apele.

Într-un fel recomandarea lui Klaus Iohannis, ne place, nu ne place, va fi urmată.

Aşa suntem noi, un popor ascultător.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/02/trei-lideri.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/02/trei-lideri-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeBiden in Europa,China da arme Rusiei,cutremure Oltenia,Maia Sandu,scandalul BastroeA căzut vaza cu flori de pe bufet şi praf s-a făcut. O oră a muncit gospodina să facă curăţenie. A strâns cioburile, a şters apa de pe jos, a pus covorul la uscat, a aspirat pe sub mobile. Florile le-a aranjat frumos intr-o altă vază şi totul părea...Blog politic si polemic