Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Acest comentariu a fost postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Cartarescu intitulat ” O palma pentru cei o suta”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-o-palma-pentru-cei-o-suta-924942.html)

 

Am ajuns s-o vedem și pe-asta: „intelectualii lui Băsescu” atacându-i la baionetă pe „intelectualii lui Antonescu”. Ǎsta da tupeu superlativ! Marcă înregistrată PDL.

În loc să se ascundă prin văgăunile cele mai umbroase ale conștiinței sale de animal de casă, în permanentă căutare de căldurică și mângâierea stăpânului, Mircea Cărtărescu smulge portavocea din mâinile lui Dan Tapalagă și Mircea Marian, pentru a-și câștiga dreptul la un nou vot de blam din partea posterității.

Parcurgând argumentele cu care MC încearcă să-i infameze pe doi dintre rivalii lui Traian Băsescu, Geoană și Antonescu, pot spune că, după rechizitoriul propus de autor, aceștia  din urmă apar ca adevărați sfinți în raport cu păcatele băsesciene.

În cârca „prostănacului” Geoană, cristalinul „La” nu găsește să pună altceva mai bun decât „noaptea de falsă președinție țopăită”. O fi fost această țopăială mai penibilă decât țopăiala lui Traian Băsescu la hora lui Bercea Mondial (cu încolierea doamnei Maria) sau la alte paranghelii unde juca Perinița, tocindu-și genunchii,  cu dansatoare selectate și dezinfectate de SPP? Greu de crezut.

Cât de lipsit de bun simț și cât de orbit de fanatism trebuie să fii pentru ca, pe baza unui argument atât de debil, tu, ca intelectual, să jignești ca un derbedeu inflamat de etnobotanice alți o sută de intelectuali, întrebându-te retoric: „Ești un om (nu mai vorbesc de intelectual) responsabil când ai vrut să dai țării tale un președinte ca Geoană?”. Da, sunt un om mult mai responsabil decât tine, îi răspund eu. Atât față de cei din jur cât și față de propria mea conștiință..

O să-l parafrazez pe autor adăugând: „Păi merită ca din ură pentru Geoană să-l votezi pe Băsescu”? După tot ce ne-a arătat acest om că e în stare, în primii 5 ani de mandat?

Rechizitoriul la adresa lui Antonescu este încă și mai rizibil. Cap de listă aici apare faptul că Antonescu „a avut în parlament o rată serioasă de absențe nemotivate”. Păi, pe lângă un astfel de păcat, ce-au făcut Bony și Clyde (Voinescu și Anastase) în același parlament, furând la drumul mare voturi și nenorocind astfel milioane de români, pălește, într-adevăr. Iar gestul tătucului, de a-i apăra, denotă un exemplar caracter. La înălțimea exigențelor și, desigur, caracterului domnului Cărtărescu, remarcat prin faptul că a tăcut și tace etic pe acest subiect.

De fapt, la toate acuzele pe care MC le aduce celor pe care îi urăște cu atâta „umanism intelectual”, se pot contrapune acuze mult mai grave, de aceeași natură, aduse lui Traian Băsescu. Pe care însă, evident, domnul Cărtărescu le ignoră cu ipocrită candoare.

Iată un singur exemplu.

Zice autorul, exhibându-și cu … modestie clarviziunea: „Nimeni n-a remarcat, oricum, ceea ce mie mi se părea de-atunci evident, că noul lider al PNL sacrifică doctrina și interesele partidului în favoarea ambițiilor sale personale”. I-aș răspunde astfel: toată lumea a remarcat ceea ce MC se încăpățânează să nu vadă, că Traian Băsescu, pentru ambițiile sale personale, sacrifică România și interesele românilor, distrugându-ne relațiile, până acum privilegiate, cu Germania și, mai ales, cu Franța.

Până una „“ alta, țara a fost adusă în halul de izolare și sărăcie în care e acum, nu de Geoană sau Antonescu ci de Băsescu. El e la putere de 7 ani; și în prezent. Așa că, deocamdată, intelectualii lui Băsescu ar avea de dat socoteală, nu ceilalți.

Degeaba încearcă MC să-și ascundă iubirile perverse afirmând că azi nu mai este alături de Traian Băsescu. Nu-l crede nici dracu”™! Prin toți porii săi, inclusiv prin cei ai palmei lansate cu voluptate spre obrazul celor o sută, transpiră rușinosul adevăr.

Din punctul ăsta de vedere TB este mai onest și mai inteligent decât MC: el nu încearcă să se dezică de slăbiciunile sale, chiar dacă acestea au ajuns subiect de WikiLeaks.

Contele de Saint GermainPolemiceAntonescu,Geoana,intelectualii lui Basescu,Mircea Cartarescu,O palma pentru cei o suta,Senatul EVZ,WikiLeaks(Acest comentariu a fost postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Cartarescu intitulat ' O palma pentru cei o suta', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-o-palma-pentru-cei-o-suta-924942.html)   Am ajuns s-o vedem și pe-asta: 'intelectualii lui Băsescu' atacându-i la baionetă pe 'intelectualii lui Antonescu'. Ǎsta da tupeu superlativ! Marcă...Blog politic si polemic