Scorul acestui articol
[Total: 19 voturi. Media: 4.4]

Chiar și sensurile opuse se mai întâlnesc din când în când. Doar trăim pe o sferă.
De ceva vreme comentariile politice ale domnului Ion Cristoiu și ale mele dezvoltă ( involuntar, evident), o zonă de coincidență a opiniilor: suntem absolut pe aceeași lungime de undă când vine vorba de rolul ocult, pervers și antinațional al binomului SRI „“ DNA în politica românească a momentului.
Iată însă că ieri domnul Cristoiu a lansat o teorie, vizând exact binomul despre care pomeneam, față de care, încă din primul moment, am avut serioase rețineri. În articolul „Cazul Gelu Diaconu sau Nu demisionezi, cum ți-a zis Dacian CioloÈ™ ?! Te demisionează Binomul SRI- DNA!„ (http://www.evz.ro/cazul-gelu-diaconu-sau-nu-demisionezi-cum-ti-a-zis-dacian-ciolos-te-demisioneaza-binomul-sri-dna.html.), Ion Cristoiu susține că demiterea șefului ANAF a fost o manevră în doi pași, pusă la cale de premierul Cioloș, de conivență cu binomul: întâi Cioloș îi cerea lui Diaconu să demisioneze de bună voie, după modelul Tiberiu Nițu, iar dacă acesta refuza, ceea ce Tiberiu Nițu n-a cutezat să facă, intra în joc binomul, cu mijloacele lui contondente de convingere și procesul aluneca pe o pantă a gesturilor forțate.
Toată construcția lui Ion Cristoiu, preluată seara cu scintilante semne de exclamare de televiziunile de știri, se baza pe o declarație a lui Dacian Cioloș făcută într-un interviu, cu o zi mai devreme, care suna așa: „žÎn urmă cu trei zile, am avut ultima discuție legat de ceea ce e de făcut la ANAF. Dânsul deja, în urmă cu trei zile, a venit și mi-a spus că dacă e nevoie, dânsul își prezintă demisia și e gata să plece dacă eu am altă abordare la conducerea ANAF. Eu i-am spus să continue, am vrut să văd care e viziunea dânsului și ce e de făcut acolo, care sunt prioritățile. Dar în condițiile în care au apărut aceste elemente noi, pentru mine cel mai important e ca ANAF să rămână o structură credibilă„.
Mie această declarație a premierului mi-a sunat complet diferit decât i-a sunat lui Ion Cristoiu. Anume, că primul ministru al României nu a fost informat de binom că un personaj cheie în stat, om de administrație (deci direct conectat la interesele și politicile guvernului) în mâinile căruia stau importante pârghii financiare, urma ca în zilele imediat următoare să fie implicat într-un dosar de corupție care, aproape sigur, ar fi dus la demiterea sa.
Ion Cristoiu s-a mulțumit să ia mărturisirea premierului „Eu i-am spus să continue”¦„ ca pe o banală șmecherie de politician dâmbovițean, sărind (Cristoiu, nu Cioloș) mai multe trepte de logică elementară care, parcurse, l-ar fi ferit de un nou impas de credibilitate.
Plecând de la premisa că niciun politician nu dă interviuri ca să cadă de prost, nu avea sens ca domnul Cioloș să invoce acea întâlnire cu domnul Diaconu care, din punct de vedere al finalității imediate, a reprezentat un eșec (dacă luăm de bun ce susține Cristoiu și anume că, de fapt, Cioloș l-a convocat pe Diaconu ca să-i ceară demisia), când ar fi putut foarte ușor să răspundă întrebării reporterului evitând să pomenească despre întâlnire. Apoi, chiar acceptând că întrebarea reporterului l-a prins pe Cioloș nepregătit (interviul fiind angajat, să zicem, mai de mult, pe cu totul alte teme), ce rost ar fi avut ca premierul să mintă, declarând „Eu i-am spus să continue”¦„ când, în realitate, el i-ar fi cerut să-și dea demisia?
Ipoteza mea este că nici interviul și nici întrebarea referitoare la Diaconu nu l-au prins pe Dacian Cioloș pe picior greșit. Mai mult decât atât, am convingerea că Dacian Cioloș le-a planificat pe amândouă atunci (și nu la altă dată sau deloc) pentru simplul motiv că a ținut cu tot dinadinsul să comunice ceva important pentru el, la momentul de impact maxim.
Iar acel „ceva important”este, în esență, că serviciile nu l-au informat asupra cazului Diaconu. Că a fost pus în situația de pion derizoriu, într-o partidă ce se juca peste capul lui, că „au apărut aceste elemente noi, pentru mine„, în condițiile în care este, totuși, prim „“ ministrul în funcție al României și nu ar fi trebuit să poată fi luat prin surprindere atât de ușor.
Vă dați seama, dragi cititori cu liber arbitru, ce forță de „stat în stat” trebuie să îți atribui tu, tandem de instituții uzurpatoare, destinat a fi slujitor devotat, nu vătaf abuziv, dacă ai tupeul să-ți pui propriul prim „“ ministru în dificultate, în fața faptului împlinit?
Pe Cioloș l-a numit în funcție președintele Johannis. Și atunci, întrebarea următoare devine legitimă: pe cine subminează, de fapt, binomul prin tupeul său autocratic? Pe pionul de gambit Cioloș ori pe însuși regele tablei, Johannis?
Acum, când definitivez aceste rânduri, aflu că și premierul Cioloș, nu doar eu, a simțit nevoia să dea replica teoriei incitante (dar, vai, cât de subțiri) a lui Ion Cristoiu prezentată la început. Iată comentariul premierului:
„Domnule Cristoiu, in cazul in care realitatea este mai importanta decat speculatia, luni cand m-am intalnit cu domnul Diaconu pentru a discuta despre activitatea ANAF, in contextul discutiei, DANSUL a fost cel care, pentru diferite motive care nu au nimic de-a face cu ceea ce s-a intamplat miercuri, s-a aratat dispus sa demisioneze, si EU i-am spus sa continue activitatea acolo unde este. Asta in cazul in care chiar intereseaza adevarul. Domnul Diaconu poate sa confirme acest lucru. Probabil insa, ca speculatia este mai interesanta din punct de vedere intelectual, decat realitatea. Daca m-ati fi intrebat, v-as fi spus cum stau lucrurile„.

Contele de Saint GermainEditorialeANAF,binomul SRI-DNA,Dacian Ciolos,Gelu Diaconu,Ion Cristoiu,Klaus Johannis,Tiberiu NituChiar și sensurile opuse se mai întâlnesc din când în când. Doar trăim pe o sferă. De ceva vreme comentariile politice ale domnului Ion Cristoiu și ale mele dezvoltă ( involuntar, evident), o zonă de coincidență a opiniilor: suntem absolut pe aceeași lungime de undă când vine vorba de rolul...Blog politic si polemic