Ménage à trois. Cine e la mijloc?
Chiar şi sensurile opuse se mai întâlnesc din când în când. Doar trăim pe o sferă.
De ceva vreme comentariile politice ale domnului Ion Cristoiu şi ale mele dezvoltă ( involuntar, evident), o zonă de coincidenţă a opiniilor: suntem absolut pe aceeaşi lungime de undă când vine vorba de rolul ocult, pervers şi antinaţional al binomului SRI – DNA în politica românească a momentului.
Iată însă că ieri domnul Cristoiu a lansat o teorie, vizând exact binomul despre care pomeneam, faţă de care, încă din primul moment, am avut serioase reţineri. În articolul ”Cazul Gelu Diaconu sau Nu demisionezi, cum ți-a zis Dacian Cioloș ?! Te demisionează Binomul SRI- DNA!” (http://www.evz.ro/cazul-gelu-diaconu-sau-nu-demisionezi-cum-ti-a-zis-dacian-ciolos-te-demisioneaza-binomul-sri-dna.html.), Ion Cristoiu susţine că demiterea şefului ANAF a fost o manevră în doi paşi, pusă la cale de premierul Cioloş, de conivenţă cu binomul: întâi Cioloş îi cerea lui Diaconu să demisioneze de bună voie, după modelul Tiberiu Niţu, iar dacă acesta refuza, ceea ce Tiberiu Niţu n-a cutezat să facă, intra în joc binomul, cu mijloacele lui contondente de convingere şi procesul aluneca pe o pantă a gesturilor forţate.
Toată construcţia lui Ion Cristoiu, preluată seara cu scintilante semne de exclamare de televiziunile de ştiri, se baza pe o declaraţie a lui Dacian Cioloş făcută într-un interviu, cu o zi mai devreme, care suna aşa: „În urmă cu trei zile, am avut ultima discuţie legat de ceea ce e de făcut la ANAF. Dânsul deja, în urmă cu trei zile, a venit şi mi-a spus că dacă e nevoie, dânsul îşi prezintă demisia şi e gata să plece dacă eu am altă abordare la conducerea ANAF. Eu i-am spus să continue, am vrut să văd care e viziunea dânsului şi ce e de făcut acolo, care sunt priorităţile. Dar în condiţiile în care au apărut aceste elemente noi, pentru mine cel mai important e ca ANAF să rămână o structură credibilă”.
Mie această declaraţie a premierului mi-a sunat complet diferit decât i-a sunat lui Ion Cristoiu. Anume, că primul ministru al României nu a fost informat de binom că un personaj cheie în stat, om de administraţie (deci direct conectat la interesele şi politicile guvernului) în mâinile căruia stau importante pârghii financiare, urma ca în zilele imediat următoare să fie implicat într-un dosar de corupţie care, aproape sigur, ar fi dus la demiterea sa.
Ion Cristoiu s-a mulţumit să ia mărturisirea premierului “Eu i-am spus să continue…” ca pe o banală şmecherie de politician dâmboviţean, sărind (Cristoiu, nu Cioloş) mai multe trepte de logică elementară care, parcurse, l-ar fi ferit de un nou impas de credibilitate.
Plecând de la premisa că niciun politician nu dă interviuri ca să cadă de prost, nu avea sens ca domnul Cioloş să invoce acea întâlnire cu domnul Diaconu care, din punct de vedere al finalităţii imediate, a reprezentat un eşec (dacă luăm de bun ce susţine Cristoiu şi anume că, de fapt, Cioloş l-a convocat pe Diaconu ca să-i ceară demisia), când ar fi putut foarte uşor să răspundă întrebării reporterului evitând să pomenească despre întâlnire. Apoi, chiar acceptând că întrebarea reporterului l-a prins pe Cioloş nepregătit (interviul fiind angajat, să zicem, mai de mult, pe cu totul alte teme), ce rost ar fi avut ca premierul să mintă, declarând “Eu i-am spus să continue…” când, în realitate, el i-ar fi cerut să-şi dea demisia?
Ipoteza mea este că nici interviul şi nici întrebarea referitoare la Diaconu nu l-au prins pe Dacian Cioloş pe picior greşit. Mai mult decât atât, am convingerea că Dacian Cioloş le-a planificat pe amândouă atunci (şi nu la altă dată sau deloc) pentru simplul motiv că a ţinut cu tot dinadinsul să comunice ceva important pentru el, la momentul de impact maxim.
Iar acel “ceva important”este, în esenţă, că serviciile nu l-au informat asupra cazului Diaconu. Că a fost pus în situaţia de pion derizoriu, într-o partidă ce se juca peste capul lui, că “au apărut aceste elemente noi, pentru mine”, în condiţiile în care este, totuşi, prim – ministrul în funcţie al României şi nu ar fi trebuit să poată fi luat prin surprindere atât de uşor.
Vă daţi seama, dragi cititori cu liber arbitru, ce forţă de “stat în stat” trebuie să îţi atribui tu, tandem de instituţii uzurpatoare, destinat a fi slujitor devotat, nu vătaf abuziv, dacă ai tupeul să-ţi pui propriul prim – ministru în dificultate, în faţa faptului împlinit?
Pe Cioloş l-a numit în funcţie preşedintele Johannis. Şi atunci, întrebarea următoare devine legitimă: pe cine subminează, de fapt, binomul prin tupeul său autocratic? Pe pionul de gambit Cioloş ori pe însuşi regele tablei, Johannis?
Acum, când definitivez aceste rânduri, aflu că şi premierul Cioloş, nu doar eu, a simţit nevoia să dea replica teoriei incitante (dar, vai, cât de subţiri) a lui Ion Cristoiu prezentată la început. Iată comentariul premierului:
“Domnule Cristoiu, in cazul in care realitatea este mai importanta decat speculatia, luni cand m-am intalnit cu domnul Diaconu pentru a discuta despre activitatea ANAF, in contextul discutiei, DANSUL a fost cel care, pentru diferite motive care nu au nimic de-a face cu ceea ce s-a intamplat miercuri, s-a aratat dispus sa demisioneze, si EU i-am spus sa continue activitatea acolo unde este. Asta in cazul in care chiar intereseaza adevarul. Domnul Diaconu poate sa confirme acest lucru. Probabil insa, ca speculatia este mai interesanta din punct de vedere intelectual, decat realitatea. Daca m-ati fi intrebat, v-as fi spus cum stau lucrurile”.
Comentarii prin Facebook:
unele comentarii nu intra nici macar la awaiting moderation…
As vrea mai multe precizari despre aceste comentarii pierdute pentru ca la mine nu apar nici macar la Spam.
Mie mi se pare ca lucrurile sunt exact asa cum par, adica asa cum le povesteste premierul: i-a cerut lui Diaconu sa continue, dar, apoi au aparut informatii care l-au obligat sa-l demita. Am ajuns atat de paranoici?! Daca, insa, ne uitam la preliminariile acestei actiuni, avem: o demisie (demitere), fix, pe acelasi model a procurorului general, un interviu in care, fara rost, ne anunta ca il vrea in continuare pe om la ANAF (desi nu ne-a servit niciun motiv pentru care l-a interpelat pe asta). Apoi, dupa demitere avem reactia “Macovei pe geamul baii”, gen, la comentariul lui Cristoiu cum ca ar avea vreo legatura cu binomul. Si dintr-odata nu mai suntem paranoici, ca lucrurile sunt clare: Ciolos l-a chemat pe Diaconu, programat, conform listei primite de la Iohanis odata cu investirea si l-a asigurat (si pe noi) ca n-are nimic de-a face cu ce urma sa i se intample. Bineinteles, cand a aparut invocat numele ANAF intr-un dosar la DNA, a inceput deja cunoscutul balet: sa-l intrebam, sa-l rugam, sa-i cerem si in final, daca nu vrea, sa-l demitem. Apoi apare Ciolos (in cautare disperata de imagine de om politic) sa explice cum el nu, dar imaginea si restul bla, bla, bla… Nu v-ati obisnuit? Seful ANAF era pe lista, nu chiar la inceput, pentru ca era nevoie de colectarea masiva de la inceput de an sa poata satisface revendicarile mofturosului stapan, dar ii venise vremea. Pe mine ma sperie metoda asta de inlocuire a unei stapaniri prin alta, daramare transparenta, sa nu ramana piatra pe piatra, nu mai au nicio rusine. Se afirma transant ca guvernul asta a venit “nu ca sa ne creasca, ci ca sa ne putrezeasca” si astora nu numai ca nu le pasa, dar accelereaza procesul pe principiul – acum, daca tot stiti, ce sa ne mai incurcam… Si eu imi pun intrebari in legatura cu expertiza (un teermen la moda) bruxellezilor. In urma cu niste ani, incepusera sa apara la TV informatii in legatura cu bursele de studiu in strainatate de care beneficiau, mai ales, copiii unor notabilitati. Atunci am auzit prima si cred singura intrebare de bun simt, pusa de niste olimpici: de unde, naiba, au aparut astia care au castigat burse, la care nu stiam sa fi fost organizat concurs, ca pe lista olimpicilor nu-i gasesti? Pentru ca, e clar, indivizii nu sunt niste lumini nici macar in bucatariile proprii. Cei care au functionarit printr-un minister, i-au recunoscut repede: sunt niste mediocri, acei slujbasi care nu cartesc atunci cand sefii iau masuri abuzive, acei yesmeni care au distrus totul in tara asta, prea prosti sa construiasca, prea arivisti sa-i lase pe altii, prea lasi sa refuze demolarile, prea complexati sa orice…Cand legile au devenit caduce, inlocuite de ordine de ministru, inca inainte de anul 2000, astia au fost pionii, restul a venit in logica dominoului. Ma uit la ei, cum le pasa de “strada”, cum incearca sa impace ordinele stapanului cu raspunsul public si cum sunt pe zi ce trece mai derutati si mai descoperiti. Parca ar fi niste musculite bete ratacite in campul tactic. Problema e ca astia au fost alesi de Iohanis (via servicii, ca nici asta nu-i de capul lui) sa gestioneze o tara, nu o vespasiana in Sibiu. Pe frontispiciul demolarii noastre, pe mine ma bantuie o imagine: marele tut, scrasnind din dinti si arancand paltonul, pe care sluga sepepista nu l-a luat intocmai si la timp, inconjurat de slugoi scuipand seminte in timp ce-i fac plecaciuni si i se adreseaza cu “excelenta”.
P.S. Faza cu plcaciunile unuia ce scuipa seminte in timp ce spune “excelenta!” e reala (din, pacate), scuipatorul de seminte a ajuns general, intre timp.
Eu îmi pun niște întrebări care au devenit obsesive și apoi trag niște concluzii cu care, evident, nu sunt de acord. Una din ele ar fi cum a ajuns aceasta pleiada de indivizi și individe sa lucreze la Bruxelles, pe ce criterii, cum au făcut?… ca vreau și eu! Aș fi interesat sa știu cine sunt părintii, unchii și nașii lor, din ce familii provin? Cred ca am avea mari surprize, sau poate ca nu. In mod sigur nu provin dintre șefii de promoție ai vreunor universități prestigioase. Am constatat ca unii au probleme de exprimare și chiar de logica simpla, ca sa nu mai vorbesc de incompetenta crasa. Par exemple, ce cauta madam Prula (greșeala de tastare), cu alura ei de bucătăreasa la “Cățeaua leșinata”, săgeata lui Makavei, pe postul respectiv? Cum se împacă cu incompatibilitatea judecatoarei ultra-basiste Bogdan? Sau cu procurorul Eva-telepaticul, sau cu șefa Livia Stanciu-Rarinca? O fredonează, normal. Sau madam Palmer, milionara, nevasta de ofițer superior american? Sau chiar inginerul horticol Ciolos, ruda îndepărtata, spune el, a celebrului Astalosz-Magureanu, spaima dictatorilor? Asta în mod sigur n-a strălucit nici la horticultura din Cluj… dar ce contează? Jan boxează! “Să-ți trăiască franțozoaica, frumosule!” Cu ăștia vrem sa salvam tara, sa o aducem pe linia de plutire? Si cu un sas obtuz la Cotroceni?
Si ar mai fi și alte chestiuni, cum ar fi… cați șmecheriți și șmecherite o mai frig pe la Bruxelles, sau prin alte cotloane parfumate, pe bani grei, în așteptarea sarcinii de a ne salva de la dezastru? In timpul asta, infractori de talie mondiala, basescu și gașca de la pdl, își apără conturile din Dubai și ne dau lecții de integritate… iar justiția imparțiala se face ca nu-i vede. Hehehe! Garfield, motanu de pe acoperiș
Azi “plagiez”
De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…
În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pân’ la mare şi la Dunărea albastră.
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!
La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?
Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
O, te-admir, progenitură de origine romană!
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
Ciolos isi dorea de mult sa scape de cozile de topor psd-iste implantate in structura financiara a statului, dar trebuia gasit un motiv plauzibil ca nu putea sa-i inlature din functii si de la cascaval ca asa vroiau muschii lui, sa le faca loc celor din fundatiile lui Soros. Dorinta lui a fost dusa la indeplinire de binecunoscutul binom in asa zis-ul “camp tactic”. Declaratia lui nu face decat sa demonstreze odata in plus ca “cine se scuza se acuza”.Din pacate, ABUZURILE SISTEMULUI continua zi de zi, punand la grea indoiala existenta statului de drept mult invocat tocmai de basisti in 2012, ei nefiind altceva decat un fel de “pompieri incendiatori”. FRATILOR TREZITI-VA! JOS DICTATURA SECURITATII!
binomul sa fie mai tare ca domnul Ciolos? ca l-a executat pe procurorul general Nitu pentru un fleac este evident, serviciile ar fi trebuit sa-l fi informat pe premier despre Diaconu, dar ce a facut Diaconu, care a lucrat cu multi sereisti? se pare ca mai nimic, a aplicat o hotarare a guvernului sau a lui Ponta, inlaturand o absurditate, nu stim exact si ce a facut Madalin Voicu, nu e prea clar, e o ceata din care nu se vede clar nimic, ca nevasta lui ar fi luat niste bani ca trainer nu e ceva grav daca a avut activitate de training, Ciolos pare un tip serios, nu-l vad o marioneta, mai degraba ministrii lui pot fi asa ceva, tehnocratii lui peste, cu initiative de tot rasul daca nu ar fi de plans, guvernul mi se pare slabut rau, in guvernul lui Ponta erau cativa ministri buni, ca Banicioiu, Teodorovici, Plumb dar si altii, din actualul guvern nu as putea sa mentionez nici un ministru pana acum, mai astept dar cred ca degeaba! marea problema la ANAF este toleranta fata de marea evaziune facuta de corporatiile straine si de importatorii de alimente, primele platesc impozite pe profit simbolice dar fac profituri uriase, ultimii aduc produse in tara, cum ar fi legume si fructe, fara sa plateasca TVA, in felul asta bugetul e pagubit anual cu vreo 15 de miliarde de euro, daca mai adaugam si mica evaziune si munca la negru ajungem la vreo 25-30 miliarde de euro!! daca s-ar rade macar jumatate din evaziunea asta desantata ar fi destui bani pentru pensii si salarii decente la bugetari!
Dvs. si Dl. Cristoiu il citati pe Dl. Ciolos. Presupun ca citatele sunt corecte. Dvs. trageti o concluzie, Cristoiu alta.Si eu sunt tentat sa trag o concluzie, diferita de a voastra. De ce? Pentru ca Dl. Ciolos se exprima foarte ambiguu