Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 4]

Motto:
Suntem un popor paşnic. Am pierdut mai multe avioane militare în exerciţii decât în luptă.
Valeriu Butulescu

Românii nu au avut niciodată vocaţia sacrificiului prin luptă. Prin resemnare, adeseori! Prin spirit de turmă, la ceremonii! Nu însă și prin dezvelirea vitejească a pieptului individual, în fața glonțului atotputernic, nici prin intrarea în ring la trântă cu balaurul cu 7 capete. Sărim la bătaie din bâzdâc, fără eșafodaj lăuntric, fie dacă ne simțim mai puternici decât adversarul, fie dacă nu mai avem de-ales. În rest, contemplativi până la transă. Plecăciuni pentru destin, bezele fatalității.

Cu o astfel de efigie în bronzul istoriei de după cronicari, nu e de mirare că unii ne-au asociat tagmei trădătorilor, alții etosului mămăligii. Doar Harap Alb, tâmpițelul familiei, vine să ne amintească din străfunduri de ADN neaoș, că mai sunt și printre-ai noștri nechibzuiți gata să se arunce în foc pentru onoare și în gura şarpelui pentru dreptate.

Vremurile cu care suntem contemporani ne confirmă: politicieni de plastilină, oameni de cultură gelatinoși, afaceriști cu epoleți. Penurie mare de slujitori devotaţi ai țării.

NATO ne asimilează cărnii de tun, Uniunea Europeană – periferiei. Pentru SUA suntem un poligon – tampon, pentru Germania un protectorat decăzut. Ni se face morală, ni se dau ordine, ni se îndeasă în gură şomoioage de păr de lup naparlit, ni se lipesc pe uşă liste cu imperative inventate special pentru noi şi ni se administrează ordinea în ogradă după reguli tribale, nicicum acceptabile în alte ţări civilizate.

De aceea, când în generalizata noastră lehamite şi lipsă de vână apare câte un nebun autohton care se ia la harţă cu balauri poligloţi, revendicând respect, consecvență, egale tratamente și principii de fapt și de drept unitare la nivelul comunităților cărora le aparținem, lucrul pare straniu şi descumpăneşte.

Eu găsesc măreţie în astfel de lupte inegale iar pe purtătorii lor îmi vine să-i scot în față, să-i propun pentru onor. Știu că, prin ei înşişi, nu pot fi considerați fără prihană, dar admir raritatea zbanghelii lor, ce aduce foarte mult cu lucirile onoarei şi ale demnităţii de sine.

Două replici din această categorie, a luptei cu morile de vânt din politica românească actuală, m-au înboldit să scriu prezentul text. Ştiu că apropierea de Don Quijote a imperfecţilor pe care-i voi numi în continuare va scandaliza anumite voci puritane. Pentru că ei nu sunt nici pe departe atât de dezinteresați şi curaţi în demersul lor precum legendarul cavaler. Mi-am asumat însă pericolele unei astfel de comparaţii tocmai pentru a contraria şi a sparge puțin indiferența.

Primul, în ordinea cronologică a ieşirii din rând pentru a înfrunta un adversar mult mai puternic decât sine este Călin Popescu Tăriceanu. În plin dictat terifiant al DNA asupra politicienilor şi a instituţiilor reprezentând puterile independente ale statului, fostul premier a avut cutezanţa de a se opune unei tentative de abuz a procurorilor ce se închipuie atotputernici. În numele Senatului României, CPT nu doar că a respins o cerere formulată în termeni autoritari de satrapia doamnei Kovesi dar a şi demonstrat public că solicitarea procurorilor, de a li se pune la dispoziţie toate documentele legate de cereri de arestare preventivă a unor parlamentari, a fost adresată Camerei Superioare într-o manieră greșită procedural. Nu cred că „intangibilii” au primit cu spirit constructiv acest bobârnac și nici că vor lăsa nerăsplătit pe autorul acestui afront.

Nu am fost deloc îngăduitor cu domnul Tăriceanu atunci când a decis să rupă PNL-ul prin crearea unei aripi pesedizate a acestuia. Asta nu mă împiedică însă acum să-i apreciez fermitatea, într-un moment în care nimeni nu îndrăznește să opună rezistență, de pe poziții instituționale, binomului SRI – DNA. Să ne amintim că domnul Tăriceanu nu este la prima luptă inegală de acest fel. El l-a ținut în loc și pe Traian Băsescu, în plină glorie electorală a acestuia, reușind să-i zădărnicească planul de a pune mâna pe întreaga putere executivă încă din anul 2007. Cu atât mai mult, cred eu, Călin Popescu Tăriceanu merită calificativul de politician respectabil. Curajos, andurant, emancipat, proromân.

Al doilea gest pe care vreau să-l salut, tot la categoria „măreția luptelor inegale”, este scrisoarea deschisă adresată Domnului Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei în România, de către europarlamentarul român Adrian Severin (http://www.cotidianul.ro/scrisoare-deschisa-domnului-werner-hans-lauk-ambasadorul-germaniei-in-romania-259914/).

Nu am citit de mult o replică atât de bine scrisă și argumentată, precum numita scrisoare, la un demers arogant, discriminator, imperativ, inexact și cu aere tutoriale venit dinspre o superputere a Europei și a lumii.

Mă interesează mai puțin suspiciunile de corupție care planează acum asupra lui Adrian Severin și care, desigur, vor fi invocate de unii pentru a-l delegitima pe autor în raport cu gestul său de protest ofensiv. Domnul Severin se află încă sub protecția prezumției de nevinovăție și, în plus, au apărut dovezi credibile în presă cum că înregistrările pe baza cărora a fost acuzat s-au bucurat de oarece tratamente „cosmetice” prealabile pentru a fi aduse la o formă incriminatorie. Ceea ce mi se pare important acum este să judecăm cu capetele noastre dacă ce afirmă în scrisoarea sa domnul Adrian Severin este just sau nu. Dacă Germania, prin vocea domnului ambasador Lauk, ne tratează cu respectul cuvenit unui egal sau folosește dublul standard, disprețuind principiile unificatoare ale unei Europe echitabile pentru toți de dragul voluptății de a-și vedea vechi sateliți luând poziția de supunere inerțială pe noile orbite.

Îi invit pe toți cei cu încredere în propriul discernământ să citească mai întâi, cu atenție și fără prejudecăți, scrisoarea deschisă a domnului Adrian Severin și abia după aceea să se pronunțe asupra justeții sau injusteții fondului ei.

Cred că România are nevoie, în această fază a reașezării sale, nu atât de comoditatea plecăciunii cât de eroismul îndrăznelii de a-și crea o identitate respectabilă. Cred că nu de idolatri ai zeilor tereștri ducem lipsă ci de frumoșii nebuni ai frondei regeneratoare de identitate națională.

Contele de Saint GermainEditorialeADN,Adrian Severin,ambasadorul Germaniei la Bucuresti,balaur,Calin Popescu Tariceanu,DNA,Don Quijote,Germania,Harap Alb,Laura Codruta Kovesi,NATO,SRI,SUA,UE,Valeriu Butulescu,Werner Hans LaukMotto: Suntem un popor paşnic. Am pierdut mai multe avioane militare în exerciţii decât în luptă. Valeriu Butulescu Românii nu au avut niciodată vocaţia sacrificiului prin luptă. Prin resemnare, adeseori! Prin spirit de turmă, la ceremonii! Nu însă și prin dezvelirea vitejească a pieptului individual, în fața glonțului atotputernic, nici prin intrarea...Blog politic si polemic