Întâlnirea Putin – Zelenski, o apropiere imposibilă
Eu nu sunt comentator de politică externă. Am convingerea că aici fizica aisbergului e mai valabilă decât în alte subzone ale politicii. Partea cea mai consistentă e ascunsă sub apă. Nu se vede, nu se ştie de către publicul larg şi, deci, nu poate fi analizată de părerologi ca noi cu probabilităţi solide de confirmare.
Mă pronunţ, aşadar, pe bază de intuiţii şi de “miros” lăsat în urmă de evenimente deja petrecute, deci certe.
Este ştiut că aceşti doi oameni au încercat (şi probabil încă mai încearcă), cu toată forţa maşinăriilor din spatele lor, să se asasineze reciproc. Nu puţine au fost declaraţiile, şi chiar gesturile de ură extremă între ei. Toate alimentate de rănile profunde lăsate de acest război în cortexul lor cerebral, în inimile lor strivite de hecatombele masacrelor de pe front.
Pur şi simplu nu-i pot vedea pe cei doi în aceeaşi încăpere, la doar câţiva metri distanţă unul de celălalt, nu strângându-şi mâinile (exclus) dar măcar privindu-se în ochi şi salutându-se protocolar.
O astfel de întâlnire, dacă se va întâmpla (sunt sceptic), va avea loc din încăperi diferite sau cu cei doi separaţi de un perete de sticlă, fără vreo atingere fizică între ei, fără vreo posibilitate ca unul să sară la beregata celuilalt.
Ce poate ieşi bun din această întâlnire? Se vor acuza reciproc şi nu se va înclina niciunul în faţa celuilalt. Garantat!
Atunci? Prevăd înţelegeri prestabilite de echipele de negociatori constrânse până la un punct de marile puteri, măsuri convenite deja în spatele uşilor închise, ce ar urma doar să fie parafate de cei doi.
De ce, dacă totul va fi doar o formalitate, să îi aduci faţă în faţă? Pentru simbolistică? Pentru jubilaţia lui Donald Trump? Pentru confirmarea rolului europenilor de copii de mingi?
Îşi imaginează cineva că Zelenski şi Putin vor accepta să se afişeze împreună fără ca totul să fi fost deja decis şi acceptat de către fiecare?
Eu sunt de acord că un tratat de pace ar trebui, totuşi, încheiat, dar dintr-un astfel de tratat e limpede că cineva va ieşi câştigător iar celălalt învins.
“Flexibilitatea” lui Putin de a se întâlni cu Zelenski, dar la Moscova, este un gest sfidător în sine. La Moscova, şi să i se cedeze şi nişte teritorii chiar dincolo de linia actuală a frontului. Mărinimie istorică.
Bun! Să zicem că totuşi se întâlnesc. La Zurich, la Budapesta, la Istanbul. Ce să negocieze unul cu altul peste ceea ce, la acel moment, este deja stabilit? Îşi închipuie cineva că vreunul dintre cei doi, convins de elocinţa celuilalt, îşi va schimba mandatul cu care a venit de acasă?
Întâlnirea Putin – Zelenski ar avea sens doar pentru parafarea unui document deja convenit. Nu pentru negocierea unui document în lucru. De negocieri se ocupă negociatorii. Care, evident, primesc mandat de la preşedinţii lor.
Ordinea firească ar trebui să fie asta: negocieri, elaborare document final, parafare.
Părerea mea este că Putin trage de timp ca să întârzie cât mai mult sancţiunile economice cu care l-a ameninţat Trump şi nu are de gând, nici în ruptul capului, să accepte altceva decât capitularea Ukrainei, cu schimbarea regimului de la Kiev.
În aceste condiţii întâlnirea Putin – Zelenski este doar o amăgire pentru spectatorii planetei. În realitate, în condiţiile de acum, această apropiere mi se pare imposibilă.
https://www.conteledesaintgermain.ro/intalnirea-putin-zelenski-o-apropiere-imposibila/21-08-2025https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2025/08/Putin-Zelenski.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2025/08/Putin-Zelenski-150x150.pngEditorialeBudapesta,Intalnire Putin Zelenski,Razboiul din Ukraina,tratat de pace,trilaterala Trump Putin Zelenski Eu nu sunt comentator de politică externă. Am convingerea că aici fizica aisbergului e mai valabilă decât în alte subzone ale politicii. Partea cea mai consistentă e ascunsă sub apă. Nu se vede, nu se ştie de către publicul larg şi, deci, nu poate fi analizată de părerologi ca...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
1. “Eu nu sunt comentator de politică externă. Am convingerea că aici fizica aisbergului e mai valabilă decât în alte subzone ale politicii. Partea cea mai consistentă e ascunsă sub apă. Nu se vede, nu se ştie de către publicul larg şi, deci, nu poate fi analizată de părerologi ca noi cu probabilităţi solide de confirmare.”
– Niciunu’ din noi nu e si toate postarile le facem pe baza informatiilor culese. Atatea cate sunt. Deci, tot inainte!
2. “Ordinea firească ar trebui să fie asta: negocieri, elaborare document final, parafare.”.
– Pentru oricine a avut de negociat contracte, chiar comerciale, stie ca aceasta e singura cale de bun simtz de urmat. Este, nu intamplator, ce spune si Putin. Zelu’ lu’ Zelenski de a grabi o astfel de intalnire tine, cred eu, de doi factori:
– situatia grava de pe front, in care nu mai e vorba de ceva satucuri cucerite, ci orase deja mari: Pokrovsk, Vovceansk, Kupiansk, etc. sunt pe cale sa cada in foarte scurt timp, Kostiantinivka este la bataie iar frontul estic pare sa se prabuseasca definitiv, Rusia integrand complet Donetkul.
– nevoia de a i se arata lu’ Trump, cat de rau si al’dreaq e Putin, si lu’ UE cati bani trebuie sa mai dea, ca sa ramana “aparatoru’ intregii iEurope” in scaun.
3. “Putin trage de timp ca să întârzie cât mai mult sancţiunile economice cu care l-a ameninţat Trump şi nu are de gând, nici în ruptul capului, să accepte altceva decât capitularea Ukrainei, cu schimbarea regimului de la Kiev.”
– nu exista nicio logica in a opri Putin razboiul in aceasta situatie favorabila pentru el ( nici nu cred ca s-a pomenit asa ceva in istorie), pana nu-si va vedea indeplinite- prin razboi sau la masa verde- obiectivele: 4+1 oblasturi, demilitarizarea UA, renuntarea la admiterea in NATO( dar fara probleme pentru in UE- in caz ca va vrea cineva sa-o primeasca cu coruptia majora, traficul de femei si de arme, situatia economica, etc.). Rusia va accepta garantii ( de ambele parti!) impreuna cu renuntarea la sanctiuni, bla, bla…, iar UE va respira usurata. Iar daca dl. Zelenski o va tine puia-gaia cu tzarisoaraaaa, va fi extras de catre “pretini” si depozitat, undeva la spate, cu ceva tinichele de gat ( sigur un Grand Prix de Interpretare pentru rolu’ de marioneta, bine jucat?!). Cred ca nimeni cu scaun la cap nu crede in alt sfarsit al acestui conflict, dincolo de imensa ipocrizie ce inunda media.
Logic, aşa ar fi, sunt de acord cu ideile dv., Conte, dar Trump este imprevizibil; ceea ce spune azi, mâine, poate să nu mai fie valabil. Iar Putin este un mare mincinos.
Aşa că, ne exprimăm în van…
Premise:
– SUA NU mai poate sustine un razboi pe care chiar SUA l-a provocat si declansat.
– SUA lasa razboiul in ”mina” Europei dar ”pe bani”. Multi 100 + 50 mld. dolari.
– SUA are nevoie de Groenlanda si Panama. Prima pentru participare in Arctica (minerale si militar) unde Rusia este ”master chef”, a doua pentru control rute comerciale (dupa ”lovitura” din Asia Centrala, Azerbaidjan, lovind China si Iranul).
– Recunoasterea ”starii de fapt” (cele patru regiuni plus Crimeea), ”cedarea de teritorii”, de catre SUA, in favoarea Rusiei, in pofida dreptului international, ”deschide drumul” catre Panama, Groenlanda si, de ce nu, Canada.
– Asta este inca o ”premisa”, poate cea mai importanta. Si se apropie vertiginos 30 septembrie (https://www.us-debt-clock.com/).
– Inca de la mijlocul anilor ’80 exista un studiu care spunea ca viitorul se afla in Asia iar Europa va deveni irelevanta. Asta se intimpla ACUM.
– Exista trei ”imperii” actuale care-si doresc puterea absoluta sau, cel putin, ”recunoasterea” mondiala, cu tot ce decurge de aici: cel al ”Americii”, imperiu militar, cu sute de baze militare pe tot globul si care s-a extins exponential dupa 1990; cel al Rusiei, cu intindere pe opt fusuri orare, pe doua continente, cu sute de natiuni, imperiu militar si el dar ”putred” de ”avut” in resurse, drept pentru care ”Batrina Doamna” viseaza sa-l destructureze si s-o mai duca 100-150 de ani fara sa faca nimic decit ”sa gindeasca”, sa ”inoveze, sa se ”dezvolte”; ultimul (ori primul?), cel al Chinei, Imperiul Celest, unul de sorginte economica, financiara, productiva si in cel mult cinci ani, militara. Cu rabdare (chinezeasca), picatura (chinezeasca si ea) cu picatura a acumulat TOT, de la tehnologie si pina la ”proceduri”, de la know-how la ”stiinta” de a face bani, comert, marketing, dumping, mecanisme de bursa, ”tunuri”, tot ceea ce i-a luat capitalismului doua sute de ani de cind cu ”revolutia industriala” si pe care ei l-au ”topit” in trei doar decenii.
– ”zele” este NIMENI (de fapt este un artist, ”solist pianist”) in raport cu tarul de la Kremlin. Calitatea lui este, va fi intotdeauna cea de serb, iobag, supus, sluga, servitor si care, intaritat de un vecin beat, s-a rasculat contra stapinului. Stapinu’ a scos girbaciu’, bota, paru’ si il altoieste chiar in aceste momente, post-Alaska. Indiferent unde, la Geneva, Istanbul sau Moscova ”calitatea” lui nu se va schimba niciodata.
– ”Echilibrul” mondial s-a stricat cind ”hegemonul” a vrut TOTUL iar panarama noastra, decripta si ofilita, a crezut ca mai are ”dinti” ca sa ”muste” si ea din ”marul otravit”, uitind ca este impaiata si traieste intr-un exo-schelet miscat de niste servo-uri si ”linii de cod”.
– ”Globalism” si ”suveranism”, cica asta este ”batalia crunta” din aceste vremuri. Marele Blond suveranist? Este o gluma, nu? Sa fii miliardar si sa fii suveranist? Nonsens flagrant. MAGA inseamna ”Make America Great Again”, nu inseamna suveranism. Se traduce prin re-internalizarea productiei reale, nu ”productia” de bond-uri, actiuni, ”servicii bancare”, bursiere, intermediere si toata increngatura aia ”pasareasca” de prostit, inselat si furat banii fraierilor care au iluzia ca ”joaca” si ei The Big Game. De fapt este doar un Big Hunger Game. Dar este prea tirziu. Cutia Pandorei NU POATE FI INCHISA. ”Optimizarea fiscala” nu mai poate fi inchisa la fundul cutiei. Cum sa fie Blondu’ suveranist cind globalismul este singurul care-l salveaza? Aaaaa! Cind au ”inventat” ei comertul liber si intrau banii in FED ”fara numar” si toti erau cu ”Yes sir” era bine, dar aveai parte de ”stangi” in roti daca nu te supuneai, de sanctiuni, boicot, embargou. Acu’, cind banii curg in celelalte doua Imperii iar continentul Negru a strigat ”Mars!”, cind tu, cu ”optimizarea” si externalizarea te-ai facut praf, vrei iarasi ”bariere”, ziduri, granite, taxe? Pai cum ramine cu ”societatea deschisa” din anii ’90? Cu ”sa fim cu totii intr-o mare galeata, multi, deschisi si fericiti”? Cum ramine cu imigratia care ne scutea de muncile ”degradante”, umile, de sarakie, in timp ce occidentalu’ sta pe canapea, zapp-eaza, bea bere, rigiie si este ”investitor” la bursa, in titluri si merge cu un V8 de 40l/100 cale de 25 de metri sa-si ia un nou carton de bere? Globalismu’ a fost bun cit a ”produs bunastare”. Acum e ”cih!” TOATE cele trei Imperii sint globaliste si nu au mila de ”potai” ori de periile alea de ghete pe care unii ii numesc catei ori catelusi.
– Acum, in aceste vremuri, dupa doua mii de ani de ”civilizatie”, de exploatare a resurselor Pamintului, in special in ultimii 150 de ani, s-a cam terminat cu ”caimacul”. Traim in vremuri in care totul este numarat, cintarit, evaluat, calculat, cuantificat si indexat. EI au facut asta. Dar se vede ”fundul sacului”. Asta mai tine 10 ani, aia 28 de ani, ailalta 79 de ani. Si, din pacate (din fericire?) nu toate astea sint in ”curtea” cui are nevoie ori ii trebuie. Nu mai este vremea in care, indiferent unde era, pe glob, ”puterile”, imperiile, isi luau ce doreau, de unde voiau si cit aveau nevoie. Sudul Global este o realitate, BRICS-ul este alta, sa ne fereasca Domnul de un RIC (Rusia India China) de care a inceput Vestu’ sa vorbeasca, fronda contra ”fostilor” prinde forme ciudate si occidentalii, in loc sa gindeasca solutii, se duc, de exemplu, in China si dau cu pumnul unei blonde urite ca datoriile si limba rusa, in masa lui Xi. Nu facea bine sultanu’ cind ii punea pe fraieri sa-i pupe papucu’ in genunchi, lipiti de pamint? Umilinta si supunere, recunoastere si incovoiere. Tu conduci (desi NIMENI nu te-a ales) 380 de milioane, ala conduce ”fabrica lumii” si aproape un miliard jumate. How dare you?
– Rusia decuplata de Europa, Europa s-a decuplat SINGURA de China, Europa s-a decuplat SINGURA de SUA.
– Europa, prin aceeasi panarama blonda, a semnat un ”Acord” cu SUA. Se stiu sumele si conditiile. Intreb: CUM se va aplica? Cu CINE? Iar acum si Acordul de la Casa Alba, inca 100+50 mld USD.
– Si ReArm Europe? Pai, toate impreuna dau pe la DOUA TRILIOANE DE EURO? Adica 20.000 de MILIARDE DE EURO.
– Centrul lumii, ”buricu’ pamintului”, nu mai este Europa de cind au debarcat trupele americane in Primul rezbel mondial. Acela a fost ”inceputul sfirsitului”. Dar automatismele de gindire mor cel mai greu. Europa este ”tare” pentru astia ca noi. Si se vede. In Moldova sorosista. In ”tulburarile” din Serbia. In judetele baltice. Degenerarea Vestului o vad si orbii. NOI inca nu. S-a dus vremea in care ”visam” cu ochii deschisi la Neckermann, Otto, Quelle, Conrad, L’Auto Jurnal. Aia nu mai exista. Boschetarii din Frankfurt, Paris, Londra, Neapole si Roma, in plin centru al fiecarui mare oras occidental spun ce se va alege de Batrina Doamna. ”Modelul” de peste Ocean a ajuns si aici si tinde sa se generalizeze in timp de ”diriguitorii” tipa si se isterizeaza ca ”Vin rusii!”.
– In Alaska s-a vorbit aproape cinci minute despre Romania. Discutia toata a fost de 1 ora 45 minute. Despre tara ”pianistului”, sa presupunem ca au vorbit 40 de minute. Si o ora? Presupun, batrini fiind, ca nu au jucat tabinet ori popa-prostu’. Nu ne putem gindi, paranoici fiind, ca a fost o noua Yalta ori Malta, de data asta cu Rusia ca prim-solist, condusa de un fost KGB-ist, jucator de sah si nu de poker, ca s-au stabilit ”zonele de influenta”? De data asta n-a mai fost un servetel de masa. Au fost CEI SASE. Ma intreb ”unde” am picat noi de data asta si in ce procent (la Yalta ticalosul nemernic de Churchil a schimbat Romania cu Grecia, cu 90/10 in favoarea lui Stalin).
– Nu conteaza unde ”va pupa papucul” zele ”pianistu”’. O va face si va pleca in Dubai. Insa pot prevedea de pe acum ca nu va muri linistit, de batrinete, in patu’ lui. Americanii spun ”walking dead”.
– The show must go on. Spectacolul TREBUIE sa aiba loc. Sa li se ofere miscarii MAGA, ”natiunilor europene”, ”tutulol” natiunilor lumii, show-ul Marelui Blond pentru ca acesta sa ia Nobelu’. Pentru pace, of course.
Consecinte:
– Posibilitatea de a fi modificate granitele prin forta armata, militara, prin aparente ”democratice”, de tip referendum-Crimeea, de redenumire a agresiunii unui razboi in ceva de genul ”operatiune militara speciala pentru…”. Sa nu uitam Granada 1989.
– Acceptarea oficiala a actiunii de manipulare la nivel statal, facuta de unul sau mai multe state pentru atingerea unui scop.
– Recunoasterea Rusiei ca actor global.
– Recunoasterea multipolaritatii.
– Scoaterea in evidenta a importantei Arcticii (nu intimplator intilnirea a fost in Alaska).
– Trecerea in stand-by, de catre SUA, a relatiei cu China.
Off topic:
Ce nu inteleg. Desi nu stiu matematica, stapinesc destul de bine aritmetica elementara. Si vad ce se intimpla in aceste zile.
Asadar:
In 22 aprilie 2025 s-a dat publicitatii deficitul bugetar al Romaniei care a fost de 9,3% din PIB la finalul anului trecut. Pragul de deficit stabilit de Comisia Europeana este de 3% din PIB. OK. Ii dam ”actorului” 3.5% (personal cred ca mai mult). Mai dam 2.5% pentru MApN (cred, si aici ca este 3%). Dam ”fratilor” din Moldova cel putin 1%. Numai luna trecuta ”am dat” 4.2 + 1.2 miliarde celor doi ”vecini”.
9,3 – 3.5 – 2.5 – 1 = 2.3
Cum? Daca o ”lasam mai moale” cu ”ajutoarele” si inarmarea sintem sub cifra de deficit? Este clar! Sintem nebuni. Sintem ”dusi cu pluta” rau de tot. Da’ traiesc in tara in care s-a iesit masiv in strada pentru a ”protesta” impotriva cresterii salariilor si pensiilor. Caz unic in toata umanitatea, de la existenta ei pina azi.
P.S. Imi cer scuze pentru marimea materialului si pentru eventualele greseli de exprimare. Deh! Anii.
Se știe foarte clar:cine,ce,cum,unde,când(mai puneți voi).
Finalul este unul singur,cu UA un pic mai mâțâțâcă.
Două aprecieri;
Prima ar fi circul jucat de Trump cu Putin.
Ei acum se înfruntă pe principiul hai să ne batem în buzdugane,să ne mirosim în șosete sau chiloți.
Doi sclerozați care decid soarta lumii.
Culmea e că tocmai circarul profesionist Zely primește lecții de butaforie.
A doua ar fi efortul Contelui în exprimarea artistică mai ales prima parte a articolului.
Mai lipsea Titanic-ul din tablou și era desăvârșit, sublim.
Nu va fi nicio întâlnire.
Jocurile sunt făcute de mult timp.
Iar Zely va fi judecat de poporul său (nu am spus ucrainean fiindcă ce amalgam e pe acolo e mult spus ucrainean).
Îl doare în cur pe tzar de sancțiunile economice indiferent care or fi ele.
Dimpotrivă, acestea au făcut din CCCP o națiune mult mai puternică din toate punctele de vedere.
Cred că am punctat cam tot din articol.
Dacă am uitat ceva,completările de rigoare le las la latitudinea comentacului principal AC care sigur vor fi mult mai multe decât sancțiunile impuse asupra Federației Ruse.
Mon Conte,
Stiti bine ca orgoliile nu au loc la masa negocierilor iar negocierile nu se fac in baza orgoliilor. Ukraina a mers pe mana Democratilor Americani de a baga prin gard patul ursului. N-a mers. N-au mai avut borcane muraturi care doborau drone/avioane. Nici Instagramite care impuscau rusi in timp ce-si puneau gene false. Razboiul e urat, murdar, dureros si ….purtat de cei care nu au nimic de castigat din el. Razboiul din Ukraina este al jdemiilea reazboi proxy, doar ca acum simte mai multa lume. Zele tocmai a primit biletul de bail out daca semneaza, doar trebuie adunata suficienta masa pre semnatura. Europa nu mai are nici un cuvant de spus de la caderea Imperiului Otoman, singurul “dujman” impotriva europenismului. SUA a gestionat UE in ultimi 130 de ani. Ce avemn acum nu este Ukraina este bi-polaritare vs multi-polaritate. Iar noi suntem in concediu.