Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Mulţumită unei inspiraţii de moment a colegului de blog @Lucifer, care a găsit tonul potrivit (glumeţ şi flatant totodată) de a-l întreba pe @Emigrant “tu cu cine votezi?”, ne-am îmbogăţit astăzi cu un răspuns din partea chestionatului care explică în bună măsură comportamentul său… colorat.

Recunosc că şi eu am încercat, în mai multe rânduri, să obţin de la cel mai nihilist vizitator şi comentator al acestui blog o viziune constructivă, o soluţie, o cale de urmat pentru poporul din care se trage, aşa cum i le indică lui educaţia şi judecata dobândite până acum. Pentru că la demolări se pricep toţi, eram curios să văd cum gândeşte o persoană care se exprimă mereu în cultul buldozerului atunci când primeşte ca temă de reflecţie canciocul şi mistria.

Eu n-am reuşit să-i provoc Emigrantului o profesiune de credinţă până la capăt. Probabil simţea că ceva nu-i în regulă cu “soluţia” sa şi atunci se rezuma doar la critică demolatoare (pentru că asta-i ca respiratul în aer liber când nu te speli pe dinţi: nu obligă la reparaţii şi se decontează la grămadă). Iată însă că @Lucifer a reuşit să-l facă să se confeseze şi suntem acum în posesia unei pietre filozofale secretată, nu o să vă vină să credeţi, nu atât de un creier cât de o fiere.

Toată filozofia de viaţă (şi distructivă şi constructivă) a lui @Emigrant, a acestui comentator itinerant, adeseori simpatic, al politicii româneşti şi al articolelor mele se reduce, dezamăgitor de simplist, la următorul panseu:” in Ro nu exista solutii colective, ci doar individuale”. Adânc, neaşteptat, einsteinian. Cu alte cuvinte, scapă cine poate. Ca pe Titanic: îmbrânceşti copii, femei, bolnavi, doar ca să te aburci tu în barca de salvare. “Care sunteţi in stare, căraţi-vă. Care nu, lamentaţi-vă sau scrieţi aberaţii pe blogul ăsta cu plată”.

Doar atât, dragă fugitivule? Cam subţire, nu zici?, pentru o minte ca a ta, bine fofilată pe feuda mătuşichii Angelica. Neamurile tale din “turma abulică” ce-au rămas în poiată, ce n-au putut (sau n-au vrut) să te urmeze în barcă, să se cărăbănească de dragul burticii, să aleagă soluţia individuală, nici nu mai contează, este? Au căzut la testul Darwin, la selecţia naturală, să le fie de bine! That’s Life! Das ist Leben! A, le trimiţi lunar bani părinţilor? Bravo, scuzaţi, pardon, respect! Cumva şi mătuşilor şi unchilor şi bunicilor? Nici chiar aşa, este?

Există o categorie de români plecaţi din ţară, cea mai numeroasă şi căreia îi port un respect total, care are decenţa să-şi vadă cu discreţie şi bună-cuviinţă de noua viaţă, pe noile meleaguri, fără să-i persifleze pe cei rămaşi acasă care o duc mai greu. Mă refer la diaspora românească educată de şcoală, de familie sau de credinţă pentru a purta sentimente afectuoase  celor de aceeaşi limbă, oriunde s-ar afla; pentru care originea şi neamul  înseamnă repere sacrosancte.

Şi mai există o categorie de români, abrutizaţi, cu educaţie precară, amputaţi de rădăcini şi sentimente unificatoare, ce-au emigrat exclusiv ca să-şi caute binele lor individual. Acestora puţin le-a păsat şi le pasă că le rămân părinţii în lacrimi, că rudele lor se zbat, acolo, departe, în nevoi, că poporul din care se trag o duce greu şi e-n pericol. Ba chiar se bucură de găurile ce mai apar în coca vasului pe care l-au abandonat pentru că asta le hrăneşte primitiva aspiratie mioritica (“să moară capra vecinului”), le gonflează greţosul lor egoism apatrid (“ubi bene ibi patria”).

 Din tot comportamentul emigrantului nostru pe acest blog  răzbate o disperată căutare de alibiuri, o nevoie permanentă de a ne demonstra (dar mai ales de a-şi demonstra)  că soluţia pe care a ales-o pentru viaţa şi conştiinţa lui este una corectă.  Probabil că există în intimitatea motivaţiilor sale pentru alegerea emigrării ceva ce nu-i dă pace, ceva ce s-ar confirma doar dacă România s-ar scufunda iremediabil. Ca Titanicul. De aceea, toată energia lui polemică este închinată negării la grămadă, generalizării şi uniformizării răului, susţinerii tezei lipsei de caractere, lipsei de soluţii, lipsei de şanse.

De ce sa votez daca am plecat din tara din cauza TUTUROR politicienilor si din cauza poporului care-i alege orbeste o data la 4 ani?”. Aici e esenţa. De fapt, bietul nostru emigrant s-a supărat pe poporul său tot aşa cum s-a supărat văcarul pe sat.  Ce să-i faci? Cu înţelepciunea populară e greu să te pui; şi atunci mai bine sari gardul şi începi să latri din bătătura vecină.

Cum să accepte, cel care “munceşte de rupte” în beneficiul altei ţări decât ţara sa (dar, de fapt, în beneficiu propriu, că doar asta-l interesează pe un egoist autentic), că în ţara pe care el a părăsit-o ca să scape de un popor nătâng, ce-l ţinea în loc, există oameni oneşti, altruişti, bineintenţionaţi, care încă mai cred şi luptă pentru binele acelui popor? Cum să accepte el că acest blog şi eu însumi reprezentăm o formă curată şi nesubordonată de civism, de rezistenţă la răul care pe el l-a determinat să-şi ia picioarele la spinare? Blogul meu trebuie să fie musai unul “cu plată”, eu, să fiu neapărat, un “bloger fomist” pentru ca raţionamentele sale adânci să prindă o minima pojghiţă de credibilitate.

Unde-am mai auzit că TOŢI politicienii sunt nişte interlopi, că “PDL, USL aceeaşi mizerie?” Nu cumva la acoliţii unui jupân la fel de iubitor de dreptate şi adevăr precum @Emigrant, la curaţii şi lucizii pepededişti?

Scopul unei astfel de puneri la grămadă a binelui cu răul, a adevărului cu minciuna, este crearea de confuzie şi demobilizare. Oamenii să nu mai ştie pe cine să voteze, să abandoneze orice încercare de a schimba pozitiv lucrurile, să stea acasă cand sunt alegeri sau, şi mai bine, să urmeze exemplul descurcăreţului emigrant.

Adevărul (dureros pentru unul îndoit de pântecăraie, ce vrea să-şi deghizeze egoismul în înţelepciune şi laşitatea în spirit de frondă), este că se poate trăi şi în România decent şi cu demnitate.  Nu toţi politicienii sunt interlopi (deşi o majoritate a lor da), nu toţi românii simpli sunt proşti şi manipulabili (deşi, încă, îngrijorători de mulţi, sunt), nu toţi oamenii cinstiţi şi bine-intenţionaţi sunt naivi. Există din ce în ce mai mulţi din această ultimă categorie dispuşi să lupte şi să rişte aici şi acum, încrezători în şansele unei soluţii colective care să-i poată salva atât pe ei şi pe copiii lor cât şi pe semenii mai neajutoraţi.

Soluţia individuală poate fi acoperită moral doar atunci când salvându-te pe tine nu-i sacrifici pe alţii.

Altfel poate fi o soluţie scuzabilă dar amorală. Aşadar, în niciun caz potrivită pentru a te împăuna cu ea.

Revenind la @Emigrant, putem să observăm o constanţă a comportamentului său de pe acest blog: predilecţia pentru jignirea şi dispreţuirea tuturor celor cărora se adresează, completată de o nevoie aproape maladivă de a se prezenta pe sine ca pe un model de urmat.

Credeţi că o persoană cu adevărat realizată, împăcată cu sine (şi cu conştiinţa sa)  ar avea un astfel de comportament grobian faţă de, cum ne consideră el pe noi, nişte amărâţi, nişte trepăduşi, nişte arivişti şantajabili? Să fim serioşi!

Nu aristocraţii cu adevărat bogaţi fac paradă de bogăţie ci tocmai cei de la polul opus, parveniţii peste noapte. La fel şi cu parada de superioritate.

Voi începe să cred în onorabilitatea persoanei @Emigrant şi în buna-credinţă a argumentelor sale doar atunci când un comportament cu adevărat civilizat le va însoţi. Până la acel iluzoric moment îmi va fi extrem de greu să-l privesc altfel decât un ca pe un fugar nostalgic, ca pe un revoltat pe sine însuşi care încearcă să-şi verse năduful asupra celor după care tâjeşte.

Contele de Saint GermainEditoriale@emigrant,Darwin,Lucifer,PDL,Titanic,ubi bene ibi patria,USLMulţumită unei inspiraţii de moment a colegului de blog @Lucifer, care a găsit tonul potrivit (glumeţ şi flatant totodată) de a-l întreba pe @Emigrant “tu cu cine votezi?”, ne-am îmbogăţit astăzi cu un răspuns din partea chestionatului care explică în bună măsură comportamentul său… colorat. Recunosc că şi eu am...Blog politic si polemic