Scorul acestui articol
[Total: 2 voturi. Media: 1.5]

Profit de acalmia politică din ţară, de lipsa unor subiecte cât de cât fierbinţi, pentru a continua o temă începută ieri: tema egoismului prezentat ca virtute. Mai ales că putem beneficia de o contribuţie preţioasă din interior, cea a ego-modelului @Emigrant, un mizantrop de operetă în mare vervă autodemascatoare. El, maestrul  ţambalului cu băţul prin gard, şi-a ridicat puţin platoşa, pentru că se sufoca de indignare; a fost ultragiat. Iar ce ne-a lăsat să vedem acolo, chiar merită o gingaşă vivisecţie. De metabolism al egoismului, fireşte; să nu vă închipuiţi că acum, în apropierea Paştilor, atentează cineva la prapurul lui.

Articolul meu de ieri a stârnit două comentarii care, şi dac-ar fi fost comandate, nu ar fi putut exemplifica mai bine cele două categorii de români din diaspora despre care vorbeam în analiza făcută în acel articol: unul din partea lui @ThinkAgainRO care-mi scria din Anglia şi altul din partea lui @Emigrant care susţine că-mi scrie din Germania. Eu, uneori, am impresia că-mi scrie din Ferentari dar asta-i altă poveste. Nu voi relua şirul faptelor, cei curioşi pot citi articolul şi comentariile evocate iar apoi sunt invitaţi să facă singuri comparaţii.

Eu doar voi profita de răbufnirea nervoasă, lungă şi dezlânată ca o trezire din beţie când  nu eşti lăsat să dormi, cu care m-a cadorisit @Emigrant în semn de mulţumire că l-am făcut erou de editorial. Am reuşit, după multe reveniri, să o citesc până la capăt.

Ceea ce bate la ochi cu graţia unei urticarii, în măreaţa compunere XXL, este abundenţa de întrebări supărate pe viaţă, critica furibundă a tot ce îndrăzneşte să mişte prin Românica, în pandant cu absenţa oricărei idei dătătoare de speranţă, a oricărei propuneri de soluţie constructivă (în afară, evident, de “soluţia individuală”, propovăduită de insurgentul invectivei, adică abandonarea familiei, prietenilor, rădăcinilor şi cărăbăneala la mai bine, spre dulcele răsfăţ al burdihanului).

Apoi, dă de gândit in termeni psihiatrici refuzul îndărătnic al vociferatorului de a accepta că în România ar mai putea exista şi oameni normali, care să aibă în vedere altceva (sau “şi” altceva) decât plasarea propriei carcase în buricul pământului; de exemplu binele celor din jur.   Cât de tare să te fi franjurat egoismul tău tălâmb, cât de dependent să fii de el încât să intri-n sevraj numai când ţi se pomeneşte de altruism, de spirit civic, de… (vai de mine, mi-e şi frică să rostesc cuvântul) … patriotism.

Da, există pe aceste meleaguri astfel de oameni, cu astfel de calităţi, care se mai gândesc şi la alţii nu doar la ei. Şi nu sunt puţini, spre exasperarea lui, a înneguratului care nici nu-şi dă seama (de preocupat ce e să-şi  încropească scuze, să inventeze generalizări stupide şi să-şi  retuşeze imaginea mişcată) cât de jenant sună smiorcăiala pe care ne-o împărtăşeşte: “nu am plecat pentru burtă ci pentru creier”.

Păi cam cât creier trebuie să ai (sau să îţi lipsească), pentru a scrie o astfel de enormitate? Noi bănuim cu toţii care îi sunt zonele deficitare dar să le scoată în faţă, ca pe o infirmitate, doar – doar i-o confunda cineva pârdalnicul egoism  cu o nobilă sete de cunoaştere, mi se pare greu de digerat chiar şi cu o lingură de bicarbonat alături, chiar şi unuia ca @Emigrant, maestru în bufonerii şi măscări. Cred că în legătură cu creierul şi cu performanţele intelectuale are o problemă de omologare şi de barem. Vreo trauma din copilărie, ceva. Altfel nu înţeleg de ce revine obsesiv la creierul său şi la doctoratul meu?! De ce să-l complexeze într-atât doctoratul ăsta?  Pentru că m-a ajutat să rezist onorabil în ţara mea în vreme ce creierul său nu i-a furnizat altă ieşire mai de Doamne’ajută decât să-l împingă să pronunţe dimineaţa, la prânz şi seara “Jawohl” (cu demnitate daco-romană şi accent neaoş, fireşte)?

Păi ce s-ar fi aşteptat de la creierul său când, iată, nu e în stare să-i fie de folos  nici la desluşirea referirii mele la Titanic. De-asta zic: traumă, barem, omologare… Îi mai explic odată chestia cu Titanicul: “în cazul tău nu e vorba de o imbrâncire la propriu ci de părăsire. A-i lăsa pe cei apropiaţi să se descurce singuri când ei ar fi avut nevoie de sprijinul tău, a-ţi ataşa elice la turul pantalonilor de dragul vurştilor Angelicăi, e tot o formă de îmbrâncire, blajinule”!

La bine poate oricine să prindă rădăcini. Americani, nemţi, suedezi, nu-i văd îngrămădindu-se să emigreze. La greu e mai problematic cu rezistatul în poziţie verticală: corupţia, sărăcia, nedreptatea, insecuritatea, minciuna inventează zi de zi teste de anduranţă şi de caracter. Aici cerne sita valorică, nu la serviciul de emigrare sau de acordat cetăţenii. Semnul de forţă este să rămâi şi să lupţi, nu s-o tai pe şestache, la primele clipoceli ademenitoare ale sucurilor gastrice.

Auzi pretext de cărăbăneală: ” am plecat din tara din cauza TUTUROR politicienilor si din cauza poporului care-i alege orbeste o data la 4 ani” . Grandios!  V-aţi ridicat în picioare? Hai, lacrimi, urale, care alegorice, batiste de unică folosinţă. Priviţi pieptul lui tăiat în bazalt, priviţi verticalitate lui de stalagmită…

Dar nu cumva să citiţi două rânduri mai jos unde, pardon, se scapă:

“Da, muncesc pe rupte in beneficiul altei tari. ptr ca tara asta imi da ceva palpabil in schimbul taxelor si impozitelor mele, iar contributia la pensie se va intoarce in buzunarele mele,…”. De fapt emigrarea emigrantului nostru efervescent (bule, bule, bule…) a fost de la început până la sfârşit o problemă de mălai, de parandărăt “palpabil”, de… “buzunarele mele”, ca s-o luăm direct prin radiografia personajului.  I se rupe lui coloana de bazalt de ce-a zis J.F. Kennedy  şi anume “nu întrebaţi ce poate să facă ţara pentru voi, întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru ţară”. Dacă J.F. Kennedy ar avea un blog, ar da şi-acolo buzna să-l dezveţe de ipocrizia patriotismului.

Acesta este emigrantul nostru care ne dă lecţii, băsescul nostru care ne scuipă-n urechi.  Un boxer cu suspensorul umed, care la primul pumn încasat în vitrină reclamă avarii pentru a-şi incasa asigurarea.

Noroc că popoarele sunt făcute majoritar (cum dovedeşte existenţa lor peste veacuri) din oameni adevăraţi, nu din @Emigranţi precum al nostru, conglomerate de mizantropie şi egocentrism.

Contele de Saint GermainEditoriale@emigrant,@ThinkAgainRO,compunere XXL,egocentrism,egoism,Ferentari,J.F. Kennedy,mizantrop,TitanicProfit de acalmia politică din ţară, de lipsa unor subiecte cât de cât fierbinţi, pentru a continua o temă începută ieri: tema egoismului prezentat ca virtute. Mai ales că putem beneficia de o contribuţie preţioasă din interior, cea a ego-modelului @Emigrant, un mizantrop de operetă în mare vervă autodemascatoare....Blog politic si polemic