Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Până acum nu am ales-o niciodată, ca subiect central al vreunui comentariu de-al meu, pe Elena Udrea. De câte ori eram tentat să fac asta ceva mă demobiliza și, fără a încerca să înțeleg foarte bine acel ceva, îi dădeam satisfacție mutându-mă împăcat la o altă temă.  Aseară însă, privind-o pe doamna Udrea peste o oră la emisiunea lui Ion Cristoiu, m-am dumirit.

Politica a transformat-o dintr-o ființă vie și emoțională, dintr-o femeie capabilă a seduce și a fi sedusă,  într-un echipament de marketing, concentrat pe aparențe, mereu la pândă, temându-se de autenticitate.  Cu zâmbetul încremenit  într-o expresie prielnică vânzării,  cu o atitudine a mușchilor  împrumutând  rigiditatea și lipsa de imprevizibil a unui manechin de vitrină, doamna Udrea mi-a dat impresia cuiva care se ascunde, dramatic, de sine.

Toate strădaniile lui Ion Cristoiu de a trece dincolo de glazura în straturi a interlocutoarei, de a obține de la aceasta măcar o străfulgerare de emoție umană, de cuceritoare sau compasivă slăbiciune, au eșuat. În fața sa era prezent un robot doldora de clișee, funcționând exclusiv pe bază de subrutine de campanie electorală. Un robot care primea toate întrebările cu același rictus binevoitor pe figură, cu pupilele agitându-se stânga „“ dreapta ca doi copoi adulmecând capcane, cu unica preocupare de a răspunde corect politic, nicidecum corect uman.

Am privit tot mai trist, pe măsură ce trecea timpul, la această formă de deghizament, de viață aparentă, ascunzând în străfunduri un original pietrificat.

Să merite politica, puterea, prosperitatea depășind grotesc dimensiunile necesarului, o astfel de mutilare? Să merite sa-ți acoperi obrazul sculptat cu unică alchimie de cromozomii părinților tăi cu varul machiajului gros, de claun veșnic zâmbitor?

Iată de ce nu am fost și nu sunt atras de a scrie despre Elena Udrea. Ea a încetat să mai fie o ființă vie ascunsă sub o mască, o ființă vie pa care, eventual, să o mai poți sensibiliza. Da, masca există, însă, din păcate, politica a acoperit și masca și ce se ascundea în dosul ei precum lava Vezuviului pe locuitorii Pompeiului. Și acum în zadar ar mai încerca cineva să găsească acolo puls. Totul este doar tuf.

Contele de Saint GermainEditorialeclaun,Elena Udrea,Ion Cristoiu,masca,Pompei,VezuviuPână acum nu am ales-o niciodată, ca subiect central al vreunui comentariu de-al meu, pe Elena Udrea. De câte ori eram tentat să fac asta ceva mă demobiliza și, fără a încerca să înțeleg foarte bine acel ceva, îi dădeam satisfacție mutându-mă împăcat la o altă temă.  Aseară însă,...Blog politic si polemic