Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Zaveră mare. Răzmeriţa îmbuibaţilor. Ţara ca un abator. Noi suntem români. Triumful delaţiunii.
Indiviziii ăştia au condus o ţară. Nu un ONG, nu un SRL, nu o târlă, nu o şatră. O ţară cu milioane de oameni care au terminat facultăţi, cu un coeficient national de inteligenţă ce depăşeşte cu mult pe acela al ţărilor cu PIB-uri impresionante (să ne gândim doar la câţi medaliaţi cu aur la olimpiadele internaţionale de matematică, de fizică, de chimie furnizăm în fiecare an), cu o experienţă a dictaturii din care ar fi trebuit să iasă mult mai înteleaptă decât democraţiile netede, fără hurducăturile supravieţuirii în medii accidentate.
Cum de istoria noastră ne-a pricopsit cu atâtea nenorociri care pe alţii i-au ocolit? Cum de a fost posibil aşa ceva? Iată că a fost! Efect al unor gene ce ni s-au transmis prin timp şi sânge ca şi limba pe care o vorbim, şi care ne-au mutilat, ca popor, cu fiecare restrişte tot mai profund. “Deficienţele actuale ale poporului român nu sunt produsul istoriei sale, ci istoria aceasta este produsul unor deficienţe psihologice structurale” – spunea Emil Cioran în “Schimbarea la faţă a României”(1934). Azi, din păcate, avem confirmarea acestei judecăţi pe care, de la emiterea ei, mulţi şi ipocriţi oameni de litere ai acestor meleaguri au încercat să o contrazică cu vorba dar nicidecum cu fapta (care, mai degrabă, îl confirma pe Cioran).
“Să moară capra vecinului” a ajuns să ne reprezinte ca o efigie. A depăşit dimensiunea abstractă a diagnosticului folcloric, este, de-acum, un adevăr tridimensional.
De câteva zile asistăm la Gala Delatorilor. Întâi Niro şi Sandu şi-au convertit frustrarea încarcerării în binefacerea datului în gât a partenerilor de potlogării, apoi Udrea a crescut miza încercând să pozeze în mama statului actual (botezat, sanchi, “de drept”). “Eu te-am făcut, eu te omor” exclamă ea, á la Agamemnon, metamorfozându-se brusc într-o Ifigenie care nu acceptă să se lase sacrificată de un rătăcit mintal.
Tăvălugul care s-a pornit nu mai poate fi oprit. Forţa sa distructivă a depăşit orice prag al ţinerii sub control. Chiar dacă s-o fi încercat initial vreo cantonare a imenselor pagube într-o zonă a personajelor de rang doi, care să fie lăsate să se devore între ele, digurile de protejare a marilor granguri au fost spulberate de gena, frica şi instinctul de conservare ale Elenei Udrea. Ceea ce ea a dezvăluit despre generalul Coldea şi colateral personajului a generat fisuri ireversibile, inclusiv în armura aparent impenetrabilă a lui Traian Băsescu.
Discipol al fostului preşedinte în materie de izbândire prin şantaj, Elena Udrea a decis să încerce performanţa de a îngropa cu aceste tehnici pe chiar mentorul său. Interviul demascator de ieri a fost precedat de o discuţie telefonică între cei doi. Nu-i ştim conţinutul dar un lucru e cert: Traian nu i-a mai putut garanta Elenei impunitatea. De unde spovedania acesteia, ca formă a luptei luată, cu disperare, pe cont propriu.
Denunţul Elenei Udrea este în egală măsură şi un autodenunţ. Ceea ce demonstrează că fosta primă doamnă a ţării (de facto) este sigură că va fi condamnată şi, în consecinţă, urmăreşte spre consolare două lucruri: să se îmbete de răzbunare până la uitarea de sine şi să-şi reducă, prin delaţiune, durata şi traumele detenţiei.
Un om ca Elena Udrea, uns cu toate alifiile justiţiei băsiste, ştie prea bine că declaraţii devastatoare formulate împotriva protectorilor acestei pseudo-justiţii înseamnă sinucidere curată dacă nu sunt susţinute de probe solide. De aceea am convingerea că nu s-a lansat nici neînarmată şi nici singură în acest măcel. Mă aştept ca, la unison cu ea, să iasă cu dezvăluiri complementare şi Elena Bica şi cei doi Cocoş, poate chiar marele ex-preşedinte dacă se va simţi îndeajuns de încolţit.
Săptămâna viitoare vom asista la demisia lui Florian Coldea şi la arestarea Elenei Udrea. Traian Băsescu va trebui şi el să scoată capul din nisip şi să se poziţioneze. Oricum se va poziţiona va fi însă rău pentru el. Să se dezică de Elena Udrea ar însemna să se expună răzbunării omului care ştie cele mai multe lucruri compromiţătoare despre el. Să o susţină pe Elena Udrea ar însemna să-şi lege de gleznă un bolovan pe care nici apa celei mai sărate mări nu-l va putea opri să tragă totul la fund.
Poate că Traian Băsescu o fi reuşit, cu puterile sale prezidenţiale şi cu măiestria sa de sforar, să-şi construiască portiţe de salvare în dosarul Flota şi în celelalte dosare ştiute. Nu avea însă cum să anticipeze hemoragia de delaţiuni din partea unor complici şi să se protejeze de efectele ei devastatoare.
Asistăm la un fenomen spectaculos şi regenerator al speranţei sociale: curăţenia iscată de imensul jet de turnătorii ale unor delicvenţi laşi şi urât mirositori.
Elena Udrea alunecă deja pe toboganul rufelor murdare spre purgatoriu. Se pregăteşte Traian Băsescu.

Contele de Saint GermainEditorialeAlin Cocos,delatori,Dorin Cocos,efigie,Elena Bica,Elena Udrea,Emil Cioran,Generalul Coldea,sa moara capra vecinuluiZaveră mare. Răzmeriţa îmbuibaţilor. Ţara ca un abator. Noi suntem români. Triumful delaţiunii. Indiviziii ăştia au condus o ţară. Nu un ONG, nu un SRL, nu o târlă, nu o şatră. O ţară cu milioane de oameni care au terminat facultăţi, cu un coeficient national de inteligenţă ce depăşeşte cu...Blog politic si polemic