Scorul acestui articol
[Total: 128 voturi. Media: 4.9]

 

Apropo de anunţatele dezvăluiri ale echipei Trump despre afacerile necurate ale familiei Biden în România, scriam, într-un articol din 5 septembrie 2020, următoarele:

După unele informaţii care circulă prin zone cu potenţial rezonant major, se aşteaptă mai întâi consumarea a două momente importante de reglaj social: terminarea concediilor de vară şi începerea şcolilor. Adică sfârşitul lunii septembrie. După ce majoritatea populaţiei (nu atât din România cât din SUA) va fi ieşit din logica pandemiei, a concediilor şi a vacanţelor, şi se va fi reconectat la activităţile de subzistenţă de zi cu zi, după ce, deci, alegătorii îşi vor regăsi interesul şi motivaţiile pentru judecata politică, abia atunci vor fi detonate scandalurile premium, cu impact decisiv asupra alegerilor prezidenţiale din SUA.

Aşadar să ne aşteptăm, cât de curând, la deschiderea unui front de luptă spectaculos între Trump şi Biden, exact aici, pe coclaurii noştri mioritici, unde mitul corupţiei generalizate (atât de generalizată încât a atins, se va vedea, şi lideri americani) a prins cel mai bine”.

Reproduc acest fragment pentru că mulţi l-au tratat la vremea aceea pe Rudolf Giuliani, mesagerul lui Trump pe acest subiect, de gargaragiu, de senil, de expirat, încercând să ducă în derizoriu o temă care îi deranja.

Iată că dezvăluirile în legătură cu România încep să apară. După ce, cu cinci zile în urmă, însuşi preşedintele Trump arunca buzduganul anunţând iminenţa scoaterii lor pe piaţă, ieri, marţi 26 octombrie 2020, au fost publicate în New York Times documente interesante despre afacerile (destul de dubioase – nu intru acum în detalii) lui Hunter Biden în România.

Subiectul, larg dezbătut în emisiune lui Mihai Gâdea de aseară, s-a dezvoltat in jurul a două întrebări ce reveneau mereu în discuţie:

  1. Cum se explică faptul că documentele în cauză au fost publicate de un ziar recunoscut ca favorabil democraţilor şi ostil lui Trump?
  2. Ce a apărut în NYT a fost tot, sau doar începutul unei serii de dezvăluiri din ce în ce mai grave?

Scriu aceste rânduri pentru că vreau să răspund şi eu celor două întrebări. Şi vreau să fac asta mai ales pentru că sunt în dezacord cu ceea ce a răspuns Ion Cristoiu şi a rămas fără replică din partea invitaţilor din platou.

Domnul Cristoiu a afirmat că prin acest gest (de a publica documente anti Biden), NYT a încercat să-şi mai estompeze puţin partizanatul faţă de democraţi şi să-şi repare cât de cât imaginea la capitolul obiectivitate.

Referitor la a doua întrebare, Ion Cristoiu crede că nu vor mai apărea noi dezvăluiri, mai grave, şi că subiectul se va fâsâi pentru că nu există dovezi care  să-l incrimineze direct pe Joe Biden.

Opinia mea este diferită de cea a domnului Cristoiu, referitor la ambele întrebări.

Eu cred aşa:

  1. Cei de la NYT nu au avut de ales. Un subiect de această magnitudine nu poate fi ascuns sub preş (dacă nu vrei să-ţi tragi singur preşul de sub picioare). Şi atunci au decis că dacă tot vor fi obligaţi să publice, atunci să publice ei primii, pentru a absorbi parte din şoc. Cum? Însoţind documentele respective cu comentarii ale unui editorialist de casă, mai blânde şi mai cu surdină. Să nu uităm că articolul din NYT începe cu o frază prin care se afirmă că documentele publicate nu-l incriminează în niciun fel pe Joe Biden. Chiar aşa să fie? Hmmm!!!
  2. Presa favorabilă lui Trump va trebui să intre şi ea în joc, şi nu oricum ci cu muniţie grea, care să încline balanţa. Şi cum în astfel de războaie elementul surpriză joacă un rol uriaş, pronostichez nu doar noi dezvăluiri, inclusiv probe anti – Biden, ci şi o gradare a acestora spre un punct culminant ce va fi atins undeva în preziua deschiderii urnelor.

Să nu uităm că se fac audieri în comisii grele din senatul american, unde o primă mărturie a unui partener de afaceri al lui Hunter Biden, Tony Bobulinski, deja a produs mari îngrijorări în tabăra democrată. Bobulinski, nu doar că a pus la dispoziţia comisiei senatoriale un plan de afaceri confidenţial şi emailuri în care se vorbeşte despre un procent de 10% din profit care trebuia să ajungă la “big guy” (cine o fi acesta, ghici ciupercă???), dar a adus cu el, spre a le preda comisiei, şi 3 telefoane mobile a căror memorie pare a conţine convorbiri mai mult decât relevante pentru anchetă.

Aşadar rămâne ca în mai puţin de o săptămână să ne lămurim dacă Ion Cristoiu a avut dreptate sau eu.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2020/10/Bobulinski.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2020/10/Bobulinski-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialearticol New York Times,Biden afaceri Romania,big guy,comisie senatul american,Ion Cristoiu,Tony Bobulinski  Apropo de anunţatele dezvăluiri ale echipei Trump despre afacerile necurate ale familiei Biden în România, scriam, într-un articol din 5 septembrie 2020, următoarele: “După unele informaţii care circulă prin zone cu potenţial rezonant major, se aşteaptă mai întâi consumarea a două momente importante de reglaj social: terminarea concediilor de vară...Blog politic si polemic