Scorul acestui articol
[Total: 129 voturi. Media: 4.9]

 

Apropo de anunțatele dezvăluiri ale echipei Trump despre afacerile necurate ale familiei Biden în România, scriam, într-un articol din 5 septembrie 2020, următoarele:

După unele informații care circulă prin zone cu potențial rezonant major, se așteaptă mai întâi consumarea a două momente importante de reglaj social: terminarea concediilor de vară și începerea școlilor. Adică sfârșitul lunii septembrie. După ce majoritatea populației (nu atât din România cât din SUA) va fi ieșit din logica pandemiei, a concediilor și a vacanțelor, și se va fi reconectat la activitățile de subzistență de zi cu zi, după ce, deci, alegătorii își vor regăsi interesul și motivațiile pentru judecata politică, abia atunci vor fi detonate scandalurile premium, cu impact decisiv asupra alegerilor prezidențiale din SUA.

Așadar să ne așteptăm, cât de curând, la deschiderea unui front de luptă spectaculos între Trump și Biden, exact aici, pe coclaurii noștri mioritici, unde mitul corupției generalizate (atât de generalizată încât a atins, se va vedea, și lideri americani) a prins cel mai bine„.

Reproduc acest fragment pentru că mulți l-au tratat la vremea aceea pe Rudolf Giuliani, mesagerul lui Trump pe acest subiect, de gargaragiu, de senil, de expirat, încercând să ducă în derizoriu o temă care îi deranja.

Iată că dezvăluirile în legătură cu România încep să apară. După ce, cu cinci zile în urmă, însuși președintele Trump arunca buzduganul anunțând iminența scoaterii lor pe piață, ieri, marți 26 octombrie 2020, au fost publicate în New York Times documente interesante despre afacerile (destul de dubioase „“ nu intru acum în detalii) lui Hunter Biden în România.

Subiectul, larg dezbătut în emisiune lui Mihai Gâdea de aseară, s-a dezvoltat in jurul a două întrebări ce reveneau mereu în discuție:

  1. Cum se explică faptul că documentele în cauză au fost publicate de un ziar recunoscut ca favorabil democraților și ostil lui Trump?
  2. Ce a apărut în NYT a fost tot, sau doar începutul unei serii de dezvăluiri din ce în ce mai grave?

Scriu aceste rânduri pentru că vreau să răspund și eu celor două întrebări. Și vreau să fac asta mai ales pentru că sunt în dezacord cu ceea ce a răspuns Ion Cristoiu și a rămas fără replică din partea invitaților din platou.

Domnul Cristoiu a afirmat că prin acest gest (de a publica documente anti Biden), NYT a încercat să-și mai estompeze puțin partizanatul față de democrați și să-și repare cât de cât imaginea la capitolul obiectivitate.

Referitor la a doua întrebare, Ion Cristoiu crede că nu vor mai apărea noi dezvăluiri, mai grave, și că subiectul se va fâsâi pentru că nu există dovezi care  să-l incrimineze direct pe Joe Biden.

Opinia mea este diferită de cea a domnului Cristoiu, referitor la ambele întrebări.

Eu cred așa:

  1. Cei de la NYT nu au avut de ales. Un subiect de această magnitudine nu poate fi ascuns sub preș (dacă nu vrei să-ți tragi singur preșul de sub picioare). Și atunci au decis că dacă tot vor fi obligați să publice, atunci să publice ei primii, pentru a absorbi parte din șoc. Cum? Însoțind documentele respective cu comentarii ale unui editorialist de casă, mai blânde și mai cu surdină. Să nu uităm că articolul din NYT începe cu o frază prin care se afirmă că documentele publicate nu-l incriminează în niciun fel pe Joe Biden. Chiar așa să fie? Hmmm!!!
  2. Presa favorabilă lui Trump va trebui să intre și ea în joc, și nu oricum ci cu muniție grea, care să încline balanța. Și cum în astfel de războaie elementul surpriză joacă un rol uriaș, pronostichez nu doar noi dezvăluiri, inclusiv probe anti „“ Biden, ci și o gradare a acestora spre un punct culminant ce va fi atins undeva în preziua deschiderii urnelor.

Să nu uităm că se fac audieri în comisii grele din senatul american, unde o primă mărturie a unui partener de afaceri al lui Hunter Biden, Tony Bobulinski, deja a produs mari îngrijorări în tabăra democrată. Bobulinski, nu doar că a pus la dispoziția comisiei senatoriale un plan de afaceri confidențial și emailuri în care se vorbește despre un procent de 10% din profit care trebuia să ajungă la „big guy” (cine o fi acesta, ghici ciupercă???), dar a adus cu el, spre a le preda comisiei, și 3 telefoane mobile a căror memorie pare a conține convorbiri mai mult decât relevante pentru anchetă.

Așadar rămâne ca în mai puțin de o săptămână să ne lămurim dacă Ion Cristoiu a avut dreptate sau eu.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2020/10/Bobulinski.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2020/10/Bobulinski-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialearticol New York Times,Biden afaceri Romania,big guy,comisie senatul american,Ion Cristoiu,Tony Bobulinski  Apropo de anunțatele dezvăluiri ale echipei Trump despre afacerile necurate ale familiei Biden în România, scriam, într-un articol din 5 septembrie 2020, următoarele: 'După unele informații care circulă prin zone cu potențial rezonant major, se așteaptă mai întâi consumarea a două momente importante de reglaj social: terminarea concediilor de vară...Blog politic si polemic