Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Curios! Comentariul meu intitulat „O escaladare iresponsabilă” a fost publicat, în jurul orei 12:00, pentru scurt timp, pe forumul editorialului lui Cristian Câmpeanu din România Liberă intitulat ” De ce este Moscova frustrată de Băsescu”. După care a fost scos. Acum nu mai există acolo.

În condițiile în care presa de azi, declarațiile de la televiziuni, sunt pline de observații mult mai dure decât cele formulate de mine în comentariul publicat și apoi cenzurat de România Liberă, mă întreb: să mă bucur eu de un tratament preferențial din partea redacției acestui cotidian, având in vedere respingerea sistematică a comentariilor mele în ultimele 2 săptămâni? Dacă-i așa, ar cam trebui să le mulțumesc pentru atenția deosebită cu care mă înconjoară.

Tare mi-e teamă însă că este altceva și că exact în situația mea sunt aproape toți forumiștii care au transmis mesaje bine argumentate, în dezacord cu opinia editorialistului. Au mai fost lăsate pe forum câteva critici, cele subțirele, așa ca să nu bată la ochi dar, dacă verificați, rezultanta mesajelor este un soi de” unire-n cuget și simțiri” cu domnul Câmpeanu și , implicit, cu domnul Băsescu.

Știe cineva să mă lămurească și pe mine pe ce mâini a încăput acest ziar, atât de iubit după revoluție, pe vremea când îl conducea PM Băcanu?

Nu-i așa că aceleași mâini de deontologi au înhățat recent și „Academia Cațavencu”?

Contele de Saint GermainEditorialeAcademia Catavencu,cenzura,P. M. Bacanu,Romania LiberaCurios! Comentariul meu intitulat 'O escaladare iresponsabilă' a fost publicat, în jurul orei 12:00, pentru scurt timp, pe forumul editorialului lui Cristian Câmpeanu din România Liberă intitulat ' De ce este Moscova frustrată de Băsescu'. După care a fost scos. Acum nu mai există acolo. În condițiile în care presa...Blog politic si polemic